Fusese una din acele zile. Sefului nu-i placuse mesajul meu. Mai aveam timp pana maine sa vin cu unul care sa nu fie atat de ‘taios si sarcastic’ (Cuvintele lui, nu ale mele). Nu mai aveam cereale Lucky Charms asa ca a trebut sa merg la magazine inainte de a manca in dimineata asta. Apoi am realizat ca nu mai aveam nici lapte, deci era fara noima. Ambele frane din fata ale camionetei mele erau stricate cand m-am intors de la magazine. Cand in sfarsit am rezolvat si problema asta, am calcat cu masina pisica vecinilor mei in timp ce parcam.
Acum era pranz si renuntam oficial. Mi-am pus pijamalele, am insfacat o caserola de inghetata si m-am facut confortabila pe canapea pentru un marathon cu Johnny Depp. Nimic nu e o lumina de la capatul tunelului mai buna decat Johnny si o caserola de inghetata… cu exceptia a doua caserole si Johnny cantand la chitara.
Abia ma asezasem pe canapea si urmaream intens filmul cand a sunat soneria. De fapt, n-ai putea spune ca a sunat la propriu, pentru ca soneria mea s-a stricat ieri, si acum suna ca o vaca foarte iritata. Deci banuiesc ca se poate spune ca ma bucuram de film cand soneria mea a scos un puternic ‘muuu’.
M-am gandit daca sa raspund pentru aproximativ 1.3 secunde inainte sa ma hotarasc sa raman la TV si sa ignor pe oricine era la usa. Daca era vorba de Alice sau de Rose, ele pur si simplu ar fi intrat si pur si simplu nu aveam chef de nimeni altcineva. Ca sa fiu sincera, nu aveam chef sa vorbesc nici cu ele, dar aveau o cale de a ma face sa uit ca eram antisociala.
Dar oricine era, nu se dadea batut. La fiecare doua secunde, soneria suna deci dupa un miracol al simfoniei vacii am aruncat patura de pe mine, maraind.
“Te rog, sa nu fie doamna Garrison.” am implorat eu. “Te rog, sa nu fie doamna Garrison.”
Tocmai ii spusesem ca fusese un accident. Acea data cand am lasat geamurile de la chumbucket deschise si acea pisica mi-a lasat un mic cadou in masina nu avea nimic de-a face. Era o pisica mica, pur si simplu n-o vazusem, bine?
Am deschis usa furioasa ca sa dau nas in nas cu un baiat de la livrari zambitor, fluierand o melodie vesela ca si cum nu tocmai imi chinuise soneria timp de cinci minute.
“Ce?” am izbucnit eu inainte sa respire adanc ca sa ma calmez. Nu era vina lui ca tocmai omorasem pisica vecinei sau ca uitasem sa verific daca aveam lapte inainte sa merg la magazin la ora 8 dimineata.
Am fortat un zambet mic, probabil derutandu-l mai mult decat daca l-as fi luat tare.Asta cimenta faptul ca eu eram, de fapt, bipolara.
A clipit de cateva ori inainte sa-si aminteasca de faptul ca jumatate din venitul lui venea din bacsisuri. A zambit amabil din nou.
“Bella Swan?” a intrebat el.
Eu am incuviintat din cpa.
“E o munca grea, dar cineva trebuie s-o faca.” am glumit eu.
“Um..bine atunci.” a spus el dupa o clipa. Unii oameni pur si simplu nu stiau sa aprecieze un raspuns istet. “Am o livrare pentru tine. Ai putea sa semnezi?”
Am semnat pe mica chestiuta pe care mi-a dat-o si el a fugit spre dubita, probabil ca sa-mi aduca livrarea. Trebuie sa recunosc ca-mi trezise interesul. Nu comandasem nimic de cand Rose imi rechizitionasem cartile de credit si eu ma cam lasasem dusa de val cu reclamele. Aveam problem cu somnul uneori si totul pare mult mai util cand il vezi noaptea tarziu la televizor.
Eram chiar mai confuza cand baiatul cu livrarea zambitor mi-a adus un imens buchet de margarete.
“Cine le-a comandat?” am intrebat eu curioasa, luand buchetul superb de la el.
El nu mi-a raspuns, dar s-a rosit usor, si-a indreptat pozitia si si-a dres glasul.
“Ti-am furat camioneta. Ai fost atat de furioasa ca nu puteai vedea. Dar eu nu renunt pana ce nu ma vei ierta.”
Am clipit.
“Vorbeste serios?”
Baiatul de la livrari mi-a aruncat o privire ca si cum practic implora mila.
“Nu ma pot opri din a vorbi in rime pana ce nu promiti sa-l ierti.” a spus el incet.
N-am putut opri rasul care mi-a scapat.
“Asta n-a rimat.” i-am spus eu ca sa-l ajut.
El nu parea amuzat.
“Bine, bine.” am chicotit, mirosind repede florile. “O sa-l sun.”
Baiatul cu livrarile practic a fugit pana pe scari la dubita lui si starea mea s-a imbunatatit imediat in timp ce o urmaream indepartandu-se in josul strazii. Mai aveam doua lucruri de adaugat la lista mea deschisa inainte sa-l sun pe propriul meu hartuitor.
PRO: L-a stanjenit pe baiatul enervant de la livrariu. CONTRA: Poezia lui era insasi stanjenitoare.
***
“Stiam ca sa te amenint cu mai multa poezie o sa functioneze.” a spus el in loc de salut.
Am chicotit.
“Era destul de groaznica.”
Pe el nu l-a deranjat, dar acum nu ma mai enerva atat de mult pe cat ma enerva de obicei. Cel putin, stia sa ia o gluma ca atare, nu?
“Dar a functionat.” a comentat el.
M-am ghemuit la loc sub patura dupa ce am pus florile in apa si le-am asezat pe masuta de cafea. Probabil ca era prima data cand apartamentul meu vedea flori care nu fusesera facute in vreo fabrica si acoperite cu ceara mai intai.
“Cine spune ca a functionat?” am intrebat eu. “Poate ca inca nu te-am iertat.”
El n-a ezitat sa inceapa din nou sa vorbeasc in versuri.
“Trandafirii sunt rosii. Violetele sunt albastre. Mama spune ca sunt special in interior si cred ca si tu crezi asta.
Eu am cedat.
“Ti-am cumparat margarete in loc de garoafe…”
“Bine.” l-am intrerupt eu, inca razand. “Te iert. Doar opreste-te.”
El a chicotit.
“Bun, pentru ca nu gasesc nimic care sa rimeze cu garoafe.”
“Constipatie.” am spus eu fara sa gandesc. Imbujorarea mea mi se intindea pe fata, simteam asta, dar el pur si simplu a ras. (N.A.: Stiu ca nu rimeaza si in romana, dar in engleza da, si am decis sa pastrez termenul…:D)
“Folosesti asta si in mesajele tale?” a intrebat el amuzat.
“Nu inca.” am raspuns eu usor. “Dar o sa vad ce pot face.”
“Sa-ti cumpar garoafe au fost mari tentatii. Dar n-am facut-o din cauza unei mentale constipatii.” a continuat el.
Am ranjit, punand pauza la film. Oricum nu-mi mai capta atentia.
“Asta nici macar nu are sens.”
“Nup. “ a recunoscut el, vocea lui fiind echivalentul proverbal al unei ridicari din umeri. “Dar a rimat.”
“Asta asa e.” am cedat eu. “Ar trebui sa fii mandru.”
“Bine, Frumoaso. Deci, cum a fost ziua ta? In afara de luminata de poezia mea minunata, desigur.”
Am zambit.
“De fapt, chiar mi-a luminat ziua.” am recunoscut eu. “Pur si simplu stateam aici fiindu-mi mila de mine insami si apoi l-am vazut pe baiatul de la livrari umilit pentru ca trebuia sa recite.”
“O sa incerc sa nu iau asta ca pe o jignire.” a spus el.
Am ridicat din umeri. Nimic altceva nu-l prindea pe el pe picior gresit.
“Deci, de ce te smiorcaiai?”
Mi-am incretit nasul. Ma facea sa sun ca un copil cand punea problema asa.
“Nu ma smiorcaiam.” am insistat eu.
El pur si simplu a chicotit si eu am oftat, lasandu-ma sa ma intind pe canapea.
“Am omorat pisica vecinei.” am spus eu solemna.
“Ce?”
Am incuviintat din cap.
“Mda.”am confirmat eu cu tristete. “Am trecut cu chumbucket peste ea.”
El n-a spus nimic pentu o clipa.
“Intentionat?” a intrebat el in cele din urma tentant.
“De ce toata lumea ma intreaba asta?” am exclamat eu. Era si asa destul de rau ca doamna Garrison insisinuase ca o ucisesem deliberat pe Fluffy. N-as fi fost surprinsa sa ma trezesc cu Protectia Animalelor la usa.
“A fost un accident.” am pufnit eu. “N-am vazut-o!”
El a lasat-o balta repede si eu mi-am dat ochii peste cap.
Am mai vorbit putin si i-am multumit pentru flori. L-am facut si sa-mi promita sa nu mai incerce sa aiba legaturi cu poezia, la care mi-a intors-o ca si eu trebuia sa incetez sa-mi vars furia si agresivitatea pe animalele vecinilor.
Una peste alta, ma distram sa vorbesc cu el. Nimeni nu e mai surprins decat mine! Am fost chiar mai surprinsa de reactia mea cand mi-a spus ca avea de facut cateva lucruri si trebuia sa inchida telefonul. Eram…dezamagita?
“Oh.” m-am incruntat eu. “Bine. Da, sigur.”
“Nu vrei sa-ti inchid?” a intrebat el. Puteam doar sa-mi imaginez zametul acela increzut acum si mana mea s-a incordat pe telefon. Hotul de camionete iritant si increzut isi inalta din nou capul ala mare si chipes!
“Cum iti tii echilibrul cu capul acela mare al tau, Cullen?” l-am luat eu peste picior.
El a ras.
“Nu, tu inchide prima.” a cantat el. El si varul lui semanau pana la urma… dar nu in privintele cele bune.
Mi-am ingustat ochii la televizor, unde Johnny ranjea malefic. Dece nu puteau toti barbatii sa fie ca Roo, personajul pe care il juca Johnny aici? Era foarte dulce si fermecator fara sa fie un egomaniac. In plus, fac pariu ca el nu m-ar intreba daca am ucis-o pe Fluffy intr-o izbucnire de pasiune.
“Bine.” am ridicat eu din umeri, apasand pe butonul de incheiere a apelului. Cineva trebuia sa-l puna la punct pe tipul asta. Si ce daca dispozitia mea morocanoasa se intorsese imediat ce am inchis telefonul?
“Suntem doar noi doi acum, Roo.” am oftat eu, intinzandu-ma dupa telecomanda si apasand play.
M-am intors la film dupa cateva minute, dar apoi am vazut margaretele.
Bine, deci acum ma smiorcaiam.
“Hot de camionete prost.” am marait eu. “Cumparandu-mi flori si facandu-ma sa rad cu poezie stupida.”
Aproape ca l-am sunat inapoi. Aproape. Nu-i mai purtam pica dar in principiu, nu voiam sa-l plac. Nu voiam sa-l plac, dar incetul cu incetul, reusea sa-mi distruga apararea. Slava Domnului ca inca avea momentele lui de idiotenie increzuta sau pur si simplu as fi uitat ca nu trebuia sa-l plac.
In afara de faptul ca respectul meu de sine refuza sa ma lase sa apas pe ‘apelare’. Era singurul care ma facuse sa inchid, in primul rand. ‘O sa-ti fac viata imposibila sau o sa te parasesc definitiv daca apesi acel buton’, m-a avertizat el, scuturandu-si degetul la mine.
“Stiu, stiu.” i-am raspuns eu, ridicandu-mi mainile in fata mea in semn de capitulare. Avusesem discutia asta de multe ori.
Ca fluierul unei arbitru, suneria mea a urlat din nou, intrerupand cearta cu mine insami. Edward ar numi-o cearta cu nebunia mea, dar eu o numesc istetime. Nu conteaza ce fac, in cele din urma oricum castig.
Am contemplat sa fac pe suparata cu noul meu intrus, dar nu mai aveam dispozitia necesara sa stau aici de una singura oricum.
“Scuze, Johnny.” am oftat eu, stingand televizorul. Pacat ca dispozitia mea nu disparuse inainte sa infulec o caserola intreaga de inghetata, m-am gandit eu in timp ce o aruncam la gunoi in drum spre usa.
S-a auzit un alt urlet asurzitor de la soneria mea si eu mi-am dat ochii peste cap, nesigura daca sa fiu enervata sau amuzata.
“Da?” am salutat eu seaca, deschizand usa. Ochii mei s-au marit cand am vazut cine statea acolo.
“Adauga un quack-quack aici si o sa-i faci concurenta batranului McDonald.” a chicotit el, aratand spre sonerie.
Am ranjit, incrucisandu-mi bratele peste piept si sprijinindu-ma de tocul usii.
“Ei bine, aparatul de facut sandvisuri grohaie.”
Edward si-a ridicat ambele sprancene.
“Pe bune?”
Mi-am scuturat capul, simtindu-mi colturile buzelor ridicandu-se fara permisiunea mea.
“Nu.” am chicotit. “Nu chiar. Credeam ca ai ‘lucruri de facut’.” E posibil sa fi sunat putin acra in timp ce-l citam.
El a incuviintat din cap, strangandu-si buzele intr-o linie dreapta.
“Da, aveam.” a spus el, trecandu-si degetele prin par. “O prietena de-a mea are o zi realmente proasta si am vrut sa-i tin companie.”
Zambetul a trecut peste orice zid al meu si mi s-a intins pe toata fata.A renuntat la orice plan de-al lui ca sa vine sa-mi tina mie companie? Bine, probabil ca nu avea nimic de facut din moment ce era in concediu de la lucru si isi petrecea zilele la Alice si Jasper pana la nunta, dar oricum…
“In plus, mi-a inchis telefonul.” a adaugat el. “Si m-am cam saturat ca ea sa aiba mereu ultimul cuvant.”
Am ras.
“Prietena ta pare o pacoste.”
El a fost de acord putin prea entuziast si eu mi-am dat ochii peste cap. Nu eram asa rea!
“Deci, din moment ce ai fost de acord ca suntem prieteni, pot sa intru?” a intrebat el.
M-am incruntat. Stai putin. Ma pacalise!
“Te rog.” a zambit el. “Inainte ca vecinii tai sa inceapa sa vorbeasca despre ratatul pe care Bella il tot respinge.”
Pur si simplu am chicotit, scuturandu-mi capul la expresia lui demna de mila in timp ce ma dadeam la o parte ca sa poata intra.
“Multumesc, Frumoaso.”
Mi-am muscat buza inferioara, brusc agitata ca intrase in sufrageria mea.
“Nicio problema, prietene.” l-am tachinat eu in timp ce inchideam usa si il urmam in camera. Dar mental, calculam starea casei. Aspirasem ieri, dar nu-mi puteam aminti ultima data cand stersesem praful.
Am injurat pe sub mustata in timp ce ajungeam langa Edward, care se asezase in fata masutei de cafea, uitandu-se la fotografii. Aceste fotografii amuzante din copilaria mea erau acum stanjenitoare.
“Aici esti tu?” a intrebat el peste umar, aratand spre fotografia din mijloc.
Ma gandeam sa-i spun ca fetita cu fata lipicoasa si dinti lipsa era o verisoara de-a mea retardata mental sau un prieten din copilarie cu malformatii. Din pacate, insa semanam foarte mult cu ea incat fara nicio indoiala, n-ar crede. Parul meu buclat si nasul usor carn ma dadeau de gol.
“Eu si tata.” am recunoscut eu. “Aveam 5 ani.”
Fusese una din excursiile noastre la pescuit. Inainte sa cresc si sa-mi dau seama ca sa fiu prinsa intr-o barca timp de 4 ore cu tata si prietenii lui nu era o modalitate extraordinara de a-mi petrece timpul liber. Dar la 5 ani, imi placea la nebunie. Charlie si Billy aduceau pranzul pentru mine si eu stateam in capatul micutei barci cu picioarele in apa. A fost grozav pana ce am cazut in apa si Charlie a trebuit sa renunte la undita si sa sara dupa mine. Da..Zilele acelea in care am stat, inghetata si uda, tremurand in barca cu Charlie si Billy. Ca tot vorbim de vechile vremuri.
Dar aceasta fotografie ne fusese facuta in una din acele zile rare cand reuseam sa stau uscata. Stateam in barca, cu capul pe bratul tatei si cu inghetata pe toata fata mea zambitoare.
“Voi doi erati apropiati.” a spus el. O afirmatie, nu o intrebare.
Am incuviintat din cap. Chiar trebuia sa-l sun pe Charlie. Nu vorbisem cu el toata saptamana, ceea ce era ceva foarte rar, mai ales de la accident.
“Inca suntem.” i-am spus eu incet. “Mama a plecat cand eu aveam doar un an deci am fost doar eu si Charlie pe cont propriu.”
“Asta trebuie sa fi fost greu.” a spus le plin de compasiune.
Am ridicat din umeri, nevrand sa intru in detalii adanci si emotionante cu noul meu ‘prieten’.
“Ti-as oferi un tur, dar sunt sigura ca poti gasi si altceva de care sa razi asa ca esti blocat in sufragerie, domnule.”
El a chicotit, uitandu-se acum la colectia mea de filme.
“Destul de corect.” a spus el usor. “Dar sa stii ca nu radeam de fotografie. Parea ca voi doi chiar va distrati.”
“Pescuind.” am adaugat eu. “Inca eram destul de naiva incat sa-l cred pe tata cand imi spunea ca era amuzant.”
“Fara pescuit.” a murmurat el pentru el insusi ca si cum adauga ceva la o lista din mintea lui. Probabil asta si facea. Mi-am imaginat un dosar in creierul sau intitulat ‘Ce-i place si ce nu-i place Bellei Swan’ si m-am incruntat. Nu sunt sigura ca ma simteam foarte confortabil la gandul ca eram criticata.
“Te rog, spune-mi ca nu am halucinatii.” a spus el brusc, facandu-ma sa tresar. Eu vorbesc cu mine insami, el are halucinatii. Facem o echipa buna, nu?
El s-a uitat la mine peste umar, ranjind.
“Monty Pitonul?” a zambit el.
Am zambit si eu, vazand ca-mi gasiseDVD-ul Quest for the Holy Grail.
“Daca nu-ti place filmul asta o sa trebuiasca sa-ti cer sa pleci.” am spus eu serioasa.
El s-a inruntat, intorcandu-se spre mine.
“Bine atunci.” a ranjit. “Trebuie sa ne uitam la asta.”
Am incuviintat entuziasmata din cap. Nu trebuia sa ma convinga. In afara de filmul cu familia Simpson, aceasta era unul din preferatele mele. ‘Insinuezi ca nucile de cocos migreaza?’ Epic.
El s-a dus si a pus filmul in DVD, intrand in meniul principal.
“Ce-i asta?”
M-am uitat peste umar, distrasa. Toata distragerea s-a evaporat cand am vazut ce tinea in mana. Da…Eram atunci destul de concentrata!
“Nimic!” am strigat.
Lista mea pro si contra.
A ridicat-o deasupra capului astfel incat sa n-o pot lua de la el, ceea ce era exact ce incercam eu sa fac acum. Dar el era atat de enervant de inalt incat eforturile mele erau absolut inutile. Nu aveam nicio sansa sa recuperez lista aia decat daca el mi-o inapoia. Sau daca imi cresteau niste brate robotice super performante.
“Doar da-mi-o inapoi, Edward!” m-am plans eu.
“Bine.” a spus el usor.
Ochii mei s-au marit.
“Serios?” am intrebat eu plina de speranta.
El a incuviintat din cap.
“Dap. De indata ce-mi spui ce e.”
Eu am sasait.
“Nu e treaba ta.” l-am informat eu rece. Ceea ce nu era chiar adevarat, de fapt, avea totul de-a face cu el, asa ca era treaba lui in totalitate. Dar nu mai conta asta.
“Probabil ca nu.” a ridicat el din umeri.
Sigur ca nu-l deranja. Si daca imi aminteam eu corect, asta era unul din lucrurile de pe lista, pe partea contra, daca imi amintesc eu bine.
“Dar chiar sunt curios.”
“Curiozitatea a omorat pisica.” am marait eu.
El a chicotit, cu lista inca ridicata deasupra capului.
“N-ai omorat deja destule pisici astazi, Swan?”
A continuat inainte sa am timp sa-i raspund. “In plus, eu mereu m-am vazut mai mult ca un leu de munte.”
Mi-am dat ochii peste cap. Desigur.
“Tot in familia felinelor.”
“Si uite cum intri iar in detalii.” m-a tachinat el.
Am oftat.
“Doar da-mi lista, Edward.” am implorat eu. Da, ma specializasem in implorat. Avea sa plateasca pentru momentul asta.
El si-a ridicat sprancenele.
“Ce fel de lista, Isabella?”
Am pufnit, incrucisandu-mi bratele pe piept. Si cine-i spusese numele meu intreg?
“Lista ta pro si contra, bine?” am izbucnit eu. “Fericit?”
A tacut pentru destul de mult timp, destul de mult cat sa ma faca pe mine sa ma fastacesc.
“Depinde.” a spus el in final, cu sprancenele unite, pierdut in ganduri.
Eu m-am incruntat. Depinde de ce? Ce putea sa nu-l faca furios in legatura cu asta?
“Cum e balanta?” a intrebat el, uitandu-se la mine curios. Tine hartia in maini si inca ma intreba pe mine in loc sa se uite la ceva ce nu voiam eu ca el sa vada. Pro.
Reactia lui m-a surprins aproape la fel de mult ca a mea. Eram..usurata. Nu voiam sa se supere. Nu voiam sa fie furios pe mine. Asta nu avea absolut niciun sens din moment ce eu insami imi petreceam o mare parte din timp fiind furioasa pe el. Dar spre surpriza mea intense, nu voiam sa fie furios si sa faca ceva nebunesc…cum ar fi sa inceapa sa ma evite.
“Egalitate.” am spus eu incet, privindu-l calculat.
El si-a ridicat ambele sprancene.
“Ei bine, sa vedem ce putem face in legatura cu asta.”
M-am incruntat, confuza, in timp ce el se arunca pe canapea, ochii lui scanand acum hartia. Am respins primul meu instinct de a smulge hartia din mainile lui. Nu putea fi mai rau decat era deja.
“Ce faci?” am intrebat eu.
M-a ignorat.
“Ai un pix?” a intrebat el fara sa-si ridice privirea.
O, Doamne. Devenea mai rau.
“Nu incurajez asta nicicum.” l-am informat eu, asezandu-ma langa el.
Nimic macar nu si-a ridicat privirea. Pur si simplu s-a intins pe langa mine si a luat unul din creioanele din parul meu.
“Dragut.” a ranjit el, uitandu-se la creion, care se intamplase sa fie unul cu personaje Disney.
“Nu ma judeca.” m-am bosumflat eu.
El a ridicat o spranceana, fluturand lista in fata mea.
“Tocmai tu vorbesti, DB.”
Am oftat. Avea dreptate. Ar trebui sa adaug asta la lista contra. E atat de enervant. De ce trebuia sa aiba dreptate?
“DB?” am intrebat eu confuza.
“Diabolica si Frumoasa.”a spus el fara macar sa-si ridice privirea. Chiar se concentra pe lista aia! (N.A.: diabolic=Devilish ; frumos=Beautiful, => DB in engleza, si am decis sa pastrez porecla. Nu suna la fel de bine DF, nu?:D)
Am rosit. Era mai bine decat un smurf iritat, banuiesc.
“Tu chiar nu esti cel mai mare fan al meu.” a mormait el, mai mult ca pentru el insusi decat pentru mine.
M-am crispat. Deci acum citea partea contra.
“Nu esti…nu esti furios pe mine, nu?” am intrebat eu in final.
El a lasat hartia incet mai jos si ochii lui au alunecta spre fata mea ingrijorata.
“Ti-ar pasa daca as fi?” a intrebat el serios.
Am incuviintat cu ezitare din cap.
“Nu stiu de ce.” am spus eu incet. “Dar da, mi-ar pasa.”
S-a uitat inapoi la foaie, zambind slab.
“Ei bine, atunci banuiesc ca nu sunt furios.”
Inainte sa apuc sa spun ceva, a continuat.
“Iar folosesti Oliver Twist impotriva mea, Bella? Serios?”
Pur si simplu am ridicat din umeri.
A oftat, intorcandu-si atentia catre lista. Se enerva in sfarsit?
“O sa recunosc ca nu sunt un poet.” a spus el, privindu-ma cu coada ochiului. “Dar nu primesc puncte suplimentare pentru ca incerc macar? Nu conteaza macar intentia si toate alea?”
M-am gandit la asta pentru o clipa.
“Banuiesc.” am cedat eu. Nu ma pot gandi la altcineva care sa faca atat de multe eforturi ca sa ma faca sa rad. Paul n-ar fi fost niciodata dispus sa se faca pe el de ras si sa se puna intr-o situatie jenanta sub nicio forma, cu atat mai putin pentru o alta fiinta umana.
Edward a zambit, mazgalind ceva pe hartie. A batut hartia cu pixul victorios inainte sa se uite la mine cu un ranjet larg.
“Se pare ca nu mai e egalitate.” a spus el increzut.
M-am incruntat in timp ce procesam asta.
“Hmm.” a fost tot ce am reusit sa spun.
Edward a chicotit la expresia mea, dandu-mi o suvita dupa ureche.
“Desi urasc sa recunosc asta.” a zambit el bland, aproape iubitor. “Probabil imi vei mai gasi defecte in fiecare zi daca asta cauti.”
Am inghitit in sec. Eram hiper-constienta de atingerea lui pe obrazul meu, degetul lui mare alunecand usor pe barbia mea, pe maxilarul meu. Nici macar nu parea sa constientizeze ca facea asta. Pe de alta parte, eu cu siguranta constientizam. De fapt, aveam nevoie de un control de sine ingrozitor ca sa nu ma las dusa de atingerea lui.
“Nimeni nu-i perfect, Bella.” a spus el incet. Pentru prima data, parea serios.
Nu era nicio tenta de gluma in vocea lui, doar o cantitate imensa de intensitate care ma lasa fara cuvinte.
“Daca asta astepti tu de la oameni, perfectiune..” a continuat el, aproape soptind. “Atunci vei fi pur si simplu dezamagita.”
Si-a lins buzele in timp ce degetul lui mare a facut un alt circuit de-a lungul maxilarului meu, parand sa se concentreze intens la ce voia sa exprime. Cand a continuat sa vorbeasca, deja imi era incredibil sa greu sa-mi iau ochii de la buzele acelea pline.
“O sa fiu sincer cu tine.” a spus el, uitandu-se adanc in ochii mei.”Daca ai puncta fiecare dintre trasaturile mele, calitatile mele, actiunile mele, nu stiu daca partea buna ar egala partea rea.”
A oftat, parand in dificultate sa spuna acele cuvinte.
“Sper ca ar facea-o..dar n-am cum sa garantez asta, deci cred ca lista asta nu face niciun bine.”
S-a uitat intens la mine petru inca putin, inainte sa se uite in joc, parand agitat.
“Cred ca va trebui doar sa decizi daca esti dispusa sa accepti si partea rea odata cu cea buna.”
Dupa discursul sau captivant, tacerea cantarea greu. Eram inca in stare de soc incat nu puteam nici macar sa gandesc. Atmosfera se schimbase dramatic de acum cateva clipe, de la joaca noastra si tachinarea, care prin flirtul nevinovat era aproape amuzanta.
…Cu exceptia faptului ca nimic in legatura cu asta nu era amuzant.Pentru prima data, hotul meu de camionete era in totalitate serios si astepta un raspuns.
Am inspirit adanc. Atat de scump sa platesti pentru ca nu voiai sa discuti nimic profund sau adanc!
Pe de o parte, ce fel de persoana as fi daca n-as putea sa recunosc ca toata lumea are defecte? Trebuie sa acceptam partea rea odata cu cea buna, cum a spus si el. Reactia mea initiala a fost sa-i raspund imediat pentru ca, pe bune, cine vrea sa fie persoana aceea?
Pe de alta parte, inca nu-l cunosteam destul e bine incat sa decid daca voiam sa accept si partea rea odata cu cea buna, fiind vorba in special de el. O sa recunosc ca asta e in totalitate vina mea. E greu sa ajungi sa cunosti pe cineva cand esti prea ocupat sa cauti motive pentru care sa ramenti dusmani.
In strafundurile mintii mele, am auzit vocea lui Jake ca pe cea a unui Yoda urias, bronzat, si gay. ‘Da-i baiatului o sansa, hai! Stiu ca vrei!’
Dracusorul de pe umarul meu m-a lovit in cap cu tridentul si a aratat entuziasta spre Edward. ‘N-ai timp de monoloage interioare!’ tipa expresia ei. ‘Saruta-l odata!’
‘Staaaai asa!’ m-a mustrat ingerasul bun(desi trebuie sa recunosc, plictisitor) panicat. ‘Asta n-ar rezolva nimic. E o forma de evitare pentru ca vrei sa eviti sa-i dai un raspuns direct la intrebare. Doar fii tare si raspunde-i baiatului, Isabella!’
Wow. Ingerasul cel bun de pe umarul meu sunase ca bunica mea Swan la sfarsit.
Edward nu se miscase in tot acest timp, asteptand rabdator sa-i raspund. Am inspirit adanc si m-am pregatit sa-l ascult macar o data pe ingerasul cel bun. Ea si-a sters o lacrima dramatic, ducandu-si mainile la piept –atat de mandra. Dracusorul a sasait la ea, gandindu-se unde sa-i infiga tridentul. Am privit-o cu simpatie. Stiam cum se simtea. Imi placea mai mult ideea ei, dar Edward era serios pentru prima data. Merita un raspuns serios.
“Nu sunt prea cunoscuta pentru asta.” am spus eu usor. “Dar banuiesc ca as putea incerca.”
El a ranjit, un zambet atat de larg incat imi era teama ca fata o sa i se rupa in doua.
“Ti-ar placea sa incerci asta vineri seara?” a intrebat el plin de speranta. “Poate la cina?”
Nu mi-am acordat timp sa ma gandesc prea mult la asta, sa o analizez in detaliu. Nici n-am facut o lista pro si contra, n-am discutat-o cu ingerasii de pe umerii mei, sau cu Yoda cel gay. Am spus primul lucru care mi-a venit in minte.
“Mi-ar placea.”
_________________
Eh, aici aveti capitolul 10 :D. Lucrurile devine interesante, huh? :>
Eu nu stiu cand o sa mai postez, pentru ca duminica plec deja la olimpiada, apoi vine Pastele...:D, iar eu n-o sa am timp pana dupa Pasti sa mai tradus. Be patient! :D It'll worth the wait ;)
Partea preferata?:D
Pupici, cititori!:*:*:*
Dienutza
