Ma purtasem ciudat toata ziua si stiam ca asta incepea sa-l
innebuneasca pe Edward. Stia si el ca ceva ma macina. Daca invatasem ceva seara
trecuta, cand ii marturisisem sentimentele mele, era ca il deranja pe Edward
cand nu vorbeam cu el. Gaseam asta oarecum ironic pentru ca jumatate din
lucurile care imi paraseau buzele era suficient ca sa faca orice om normal sa-si
doreasca sa tac tot timpul. Edward era masochist.
Sugerasem un picnic in poiana din moment ce asta avea sa fie una din ultimele noastre sanse sa vorbim inainte ca Alice sa se tranforme in comandant de pluton si sa ne ceara tot timpul si energia pentru ultimele pregatiri de nunta. Edwrad nu fusese niciodata in poiana asa ca i-am dat sansa sa o vada. Ceea ce imi dadea si mie sansa sa-l ingenunchez cu abilitatile mele culinare de necontestat. Nu ca m-as lauda sau ceva, dar sa cresc cu Charlie, as fi murit de foame daca nu invatam sa gatesc. Bine, deci asta a fost putin dramatic. Dar daca nu invatam sa gatesc, mancam pizza trei mese pe zi, sapte zile pe saptamana. Cred ca probabil fusesem singurul copil din univers care plangea la vederea, mirosul, sau chiar mentionarea acestui asa-zis fel de mancare.
L-am scos pe Edward din bucatarie si am petrecut intreaga zi gatind pranzul perfect. Poate ca intrecusem putin masura, cu ceafa de porc si sosul salsa, ouale umplute, salata de cartofi si puiul la rotisor. Pentru desert pregatisem fursecuri cu bucatele de ciocolata si tarta cu capsuni. Ce?Gatesc cand sunt emotionata.
Stiam ca trebuie sa vorbesc cu Edward despre plecarea lui dupa nunta, dar nu voiam sa fac asta. Aveam nevoie sa discutam calm si rational. Cand ai in vedere faptul ca eram eu si hotul de camionete cei care trebuiau sa poarte discutia, nu eram sigura cum ar fi functionat asta.
Cu cat mai mult ma afundam in gatit,cu atat mai multe emotii aveam, ceea ce ma facea sa vreau sa gatesc mai mult… Era un cerc vicios.
Am tresarit cand brate puternice s-au incolacit in jurul taliei mele dupa ce am inchis cuptorul.
“A mai ramas ceva mancare pe aici de gatit?” a intrebat Edward, amuzat, proptindu-si barbia in umarul meu.
Mi-am incretit nasul, prefacandu-ma ca ma gandesc.
“S-ar putea sa mai fie niste bomboane mentolate pe aici pe undeva.” am spus eu serioasa.
El a chicotit si mi-am intors capul ca sa-i zambesc.
“Nu ti-am spus sa stai in sufragerie?” am intrebat eu retoric.
Voiam sa-i fac o surpriza si el continua sa ma distraga, asa ca l-am gonit dincolo.
“Hmm..” a facut el inocent. “Asa ai facut? Nu-mi amintesc.”
A incercat sa fure un ou umplut de pe farfuria din fata noastra si eu l-am plesnit peste mana.
“Mi-e foame.” s-a bosumflat.
Mi-am dat ochii peste cap.
“Tocmai ai luat micul dejun.” i-am amintit, ingustandu-mi ochii la el in timp ce-si indesa oul in gura oricum.
El a zambit in ciuda oului, cu obrajii umflati.
“Asta a fost acum cateva ore.” a spus el cu gura plina.
Mi-am scuturat capul la el.
“Oricum am terminat, plangaciosule.” am spus.
Ochii i s-au luminat ca cei ai unui copil in dimineata de Craciun.
“Dar,” l-am oprit, “trebuie sa punem totul in cosul de picnic si sa ne indreptam spre poiana.”
El se intinsese din nou spre farfurie cand am spus asta si acum bratele i-au cazut pe langa corp in timp ce ofta, parand infrant.
“Esti o femeie cruda.” a spus, facandu-ma sa chicotesc.
M-a intors spre el, folosindu-si ochii de catelus bosumflat in timp ce imi masa patetic umerii.
“Am stat acolo rabdator, mirosind toata mancarea asta buna si cand ai terminat, nu ma lasi sa mananc?”
Arata ca un catel batut.
“In primul rand, ai fost orice numai rabdator nu.” am chicotit in timp ce el isi ingropa nasul in parul meu, incercand sa ma inmoaie ca sa ma convinga –era atat de ridicol. “Ai venit aici din doua in doua secunde.”
De fiecare data cand ma intorceam cu spatele, el isi baga capul pe usa. ‘Esti sigura ca nu ai nevoie de ajutor?’ sau ‘Ai nevoie de un degustator? De unde stii ca e buna?’ sau ‘Trebuie sa te supraveghez sau n-o sa am de unde sa stiu ca nu ai otravit-o’.
“Pentru ca mi-a fost dor de tine.” a incercat el, fermecator ca intotdeauna.
Am ras, impingandu-l jucausa.
“Sunt sigura.” am chicotit. Ii fusese dor ca eu sa-l hranesc.
“Te iubesc.” s-a bosumflat el si buza inferioara i-a iesit in fata incat a trebuit sa-mi iau ochii de la el. Era atat de tentant!
“Iubesc…cand ma lasi singura ca sa pot gati.” i-am spus serioasa.
El s-a uitat urat la mine si eu am ras. Prostutul.
……………………………………………………………………………………………………………………………..
Ochii lui Edward aproape ca i-au iesit din orbite cand am scos toata mancarea din cosul de picnic dupa ce am ajuns in poiana.
“Oh, Bella.” a oftat el, sunand ca un adolescent visator indragostit. “Aia e ceafa de porc?”
Am incuviintat din cap, amuzata.
“Cu sos salsa.” am adaugat.
El si-a plimbat privirea de la mine la cealalta iubire a sa, ceafa de porc. Daca n-ar fi fost doar o bucata de carne, probabil ca as fi fost geloasa.
“Te mariti cu mine?” a intrebat.
Am chicotit, lasand sa alunece in farfuria sa doua bucati de ceafa. Crezusem ca am intrecut masura cu toata mancarea asta dar acum nu-mi mai faceam griji. Edward avea s-o manance chiar daca era satul. Se uita la ceafa de porc asa cum majoritatea barbatilor s-ar fi uitat daca Jessica Biel ar fi venit in pasi de vals in fata lor imbracata cu o fusta mini, fluturandu-si parul si facand baloane de guma.
“Calea spre inima oricarui barbat trece prin stomacul lui.” am cantat eu.
El si-a scuturat capul, luand farfuria de la mine.
“Aveai deja inima mea.” a spus el serios.
Propria mea inima s-a topit. Ma innebunea in majoritatea timpului dar mai erau si momentele acestea cand spunea exact ceea ce trebuia sa spuna si jur ca puteam vedea pasarelele acelea albastre zburand in jurul capului meu sau ceva de genul. El nici macar nu observase efectul pe care il avusese asupra mea. Nu-si ridicase ochii din farfurie in timp ce vorbise si o parte din mine se intreba daca vorbise cu carnea care statea acolo.
El m-a privit pe sub gene cu un ranjet, pentru ca fereasca Domnul sa-si fi ridicat capul din farfurie.
“Dar si asta ajuta.” a adaugat.
Mi-am dat ochii peste cap.
“Desigur.”
A luat prima inghititura si a scos un sunet care aproape ca-mi facea creierul sa explodeze. Ochii lui chiar s-au dat putin peste cap. Cat de furios ar fi daca m-as fi tarat in bratele lui si as fi aruncat farfuria aia deoparte?
“Unde ai invatat sa faci astea?” a intrebat el, aducandu-ma cu picioarele pe pamant din fantezia mea de a linge sosul salsa de pe abdomentul lui.
Am clipit, simtindu-mi obrajii incalzindu-se putin pentru ca fusesem cam prinsa. Dar el n-a parut sa observe.
“Am studiat retete culinare in timp ce toate celelalte fete se jucau cu papusile lor Barbie.” am ridicat din umeri. Crescusem alaturi de barbati. Charlie si amicii lui nu erau interesati sa se joace cu papusile. In mod surprinzator, nici Jake nu se juca cu mine. Asa ca in timp ce restul fetitelor aveau prostiile lor blonde din plastic pentru care petrecau o gramada de timp ca se le imbrace dupa ultimul racnet, eu il aveam pe GI joe
“Charlie era un bucatar chiar atat de rau?” a chicotit el.
M-am uitat urat la el, int-un fel care spunea ca nu avea nici cea mai mica idee.
“Charlie avea una si o singura reteta.” am spus.
El s-a incruntat.
“Si care era aceea?” a intrebat.
“A pregatit-o la cina cand am fost noi la el.” i-am amintit.
Incruntarea lui s-a adancit si mai mult din cauza confuziei.
“A sunat sa comande ceva cand eram noi acolo.”
Am incuviintat din cap.
“Exact.” am ranjit.
El a chicotit.
“Dragut.”
Am luat si eu mancare pe farfuria mea si m-am asezat langa el, pe patura.
“Nu te simti usurat?” l-am intrebat.
El m-a privit scurt.
“Ca esti o bucatareasa buna?” a intrebat el, incuviintand din cap in timp ce ducea o alta bucata de ceafa la gura. “Cu sigurata. Ma temeam ca relatia asta n-avea sa mearga.”
M-am uitat urat la el si el a ridicat din sprancene la mine. Eraun lucru bun ca era atat de fermecator mai tot timpul.
“Nu.” m-am uitat urat la el jucausa. “Ca exista cineva care gateste mai prost decat tine.”
El a ras si eu n-am putut sa nu zambesc.
Restul mesei a fost la fel. Din cand in cand, Edward isi ridica privirea din farfurie doar pentru atata timp cat sa ma tachineze in legatura cu ceva sau sa-mi faca propuneri de casatorie. M-a mai cerut cand a gustat din ouale umplute, salata de cartofi, si din pui. Cand a vazut tarta, m-a pus jos, cu spatele pe carourile albe si rosii ale paturii.
Am ras si el a zambit, dandu-mi o suvita de par dupa ureche.
“Esti minunata.” a spus el cu admiratie.
M-am ridicat intr-un cot astfel incat sa fiu cu fata la el si el s-a asezat pe o parte, copiindu-mi pozitia.
“Ar fi trebuit sa incep sa-ti fac pranzul de acum cateva saptamani.” l-am tachinat.
A incuviintat din cap, simuland seriozitatea.
“Am fi evitat miulte certuri.” a fost el de acord.
Mi-am dat ochii peste cap, ghemuindu-ma la pieptul lui cu un zambet pe fata. Bratul lui mi-a gasit trupul imediat si mi-a sarutat lobul urechii.
“Asta e placut.” am comentat.
El a incuviintat din cap.
“Da, este.” a fost de acord. “Mi-as dori sa nu trebuiasca sa plec.”
Inima mea apeoape ca s-a oprit. Am inghitit in sec, simtindu-ma ca si cum ceva se blocase acolo dintr-odata. Ma simteam ca si cum eram prinsa intre patru pereti care se inchideau in jurul meu pana sa realizez ca eram de fapt intr-un spatiu larg deschis. Nu ma simteam ca si cum as fi fost.
M-am ridicat, indepartandu-i bratul. Dintr-odata simteam
nevoia sa respir aer proaspat, sau aveam sa o iau razna.
“B?” s-a incruntat el, ridicandu-se la randul lui.
Nu aveam sa am un atac de panica in legatura cu plecarea lui Edward. Pur si simplu nu puteam sa am. Daca Bella de acum doua luni m-ar fi vazut acum, ar fi venit sa-mi serveasca vreo doua plame si suturi si sa ma abandoneze intr-un tomberon de gunoi. Dupa ce i-ar fi anuntat pe prietenii nostri ca eram nebuna oficial.
Dumnezeule, acum complotam singura impotriva mea? Chiar aveam nevoie de terapie.
“Bella, esti bine, iubito?”
Am fortat un zambet ca sa inceteze sa se mai ingrijoreze. Nu cred ca-l pacalisem. Mi-a prins fata in maini si m-a studiat intens.
“Vorbeste cu mine.” mi-a ordonat.
Am refuzat sa-i intalnesc privirea. Stiam ca trebia sa spun ce gandesc dar nu voiam sa stric ziua asta minunata. In plus, partea aceea din mine care inca era lucida voia cu incapatanare sa refuze sa raspunde doar pentru ca mi-o cerea el.
“Trebuie sa vorbim despre asta.” am spus incet, sperand ca vocea mea nu concretiza faptul ca ma gandeam serios sa-i dau cu o piatra in cap si sa-l incui in dulapul meu pana decidea sa ramana cu mine.
Nu avea nevoie ca eu sa-i explic. Trebuie sa se fi gandit si el la asta pentru ca a stiut automat despre ce vorbeam. A oftat, intinzandu-se inapoi pe patura si holbandu-se la nori cu privirea goala.
“Nu vreau sa plec.” a spus, la fel de incet.
Mi-am permis sa sper pentru o clipa. Nu trebuia neaparat sa se intoarca la serviciu, nu? Nu! Putea sa stea acasa, sa gateasca si sa faca curatenie in timp ce eu munceam. Bine, poate sa nu gateasca. Eu as fi gatit.
“Dar mai am doar 3 zile din concediu.”
Am inghitit din nou un sec.
“Oh.’ m-am inecat eu. “Asa putin?”
El a incuviintat din cap, parand intruchiparea chinului.
“Am folosit tot concediul pe care il aveam ca sa petrec mai mult timp cu voi toti inainte de nunta.” a explicat.
Nici macar nu mai avea concediu dupa asta? Deci nu ne-ar mai fi putut vizita pana anul viitor? Presupun ca sunt weekend-urile, dar…asta nu era suficient. Voiam sa ma mai trezesc cu capul odihnindu-se pe pieptul lui asa cum facusem in ultimele dimineti. Voiam sa mai dezbatem toate acele nimicuri care-mi rasareau in minte in fiecare dimineata fara sa fiu nevoita sa ridic telefonul si sa fac asta peste atatia kilometri. Voiam sa trebuiasca sa tip la el pentru ca lasase capacul la toaleta ridicata si sa am pe cine sa acuz cand nu gaseam telecomanda. Il voiam pe el. Cu bune si cu rele.
Imi amintesc prima conversatie serioasa pe care o avusesem cand el gasise lista mea cu argumente pro si contra. Imi spusese ca trebuia sa ma hotarasc daca puteam sa accept si partile rele cu cele bune pentru ca nu era perfect. Nu stiusem in ce ma bag atunci. Nu stiusem nici macar daca avea sa functioneze. Pentru ca nu-l cunosteam pe Edward.
Ce spusese el era adevarat. Nu era perfect. Dar acum stiam ca eram mai mult decat doritoare sa accept si partile rele. Norocul meu ca tocmai acum pleca!
“
Te-as putea oricand rapi?” am incercat.
Te-as putea oricand rapi?” am incercat.
A chicotit, dar nu a ajuns si la ochi.
“Si cand o sa primim banii pe rascumparare putem trai pe picior mare fara sa mai fii veodata nevoit sa te intorci la munca.” am zambit, stiind ca era inutil dar placandu-mi la nebunie ideea.
“Te-ai gandit ceva la asta.” m-a acuzat.
Am ridicat din umeri.
“Prima idee implica sa te lovesc in cap cu o piatra si sa te pun sa-mi faci curatenie in casa in timp ce eu lucram.” l-am anuntat.
El si-a ridicat sprancenele la mine si eu am chicotit.
“Cateodata mi-ar placea un tur prin creierul tau.” a spus el, scuturandu-si capul.
M-am lasat pe bratul lui, odihnindu-mi capul pe umarul sau si sarutandu-l acolo.
“Ba nu vrei.” am oftat. “E inspaimantator acolo.”
El a ras.
“E interesant.” m-a corectat. “Nu inspaimantator, doar…”
El a parut sa fi ramas in pana de cuvinte.
“Aveam un moment.” mi-am ingustsat ochii. “Nu termina propozitia.”
El a chicotit, odihnindu-si obrazul pe capul meu.
“Stii, as putea fi furioasa pe tine.” am spus dupa cateva clipe de tacere.
El si-a ridicat capul si s-a uitat urat la mine.
“Si de data asta de ce?” a intrebat el nevenindu-i sa creada. Il puteam vedea trecand in revista tot ce facuse in mintea lui, cautand ofensa. L-as putea face sa ghiceasca doar ca sa stiu daca chiar ar trebui sa fiu furioasa…ei bine…
“Pentru ca m-ai facut sa fiu asa bleaga.” m-am incruntat, neplacandu-mi deloc ideea. Mai iesim cu tipi inainte si nici macar o data nu m-ar fi deranjat gandul ca ei sa plece. Nu plansesem niciodata cand ne-am despartit. Si iata-ma acum, stand cu hotul de camionete in poiana privind pasarelele zburand in jurul nostru si toate alea. Aproape ca avusesem un atac de panica la gandul de a fi departe de el! Veti observa ca am spus aproape. Nu s-a intamplat de fapt si nu o sa mentionez niciodata aceasta aproape-data.
“Isabella Swan.” a spus el socat, un mic zambet jucandu-i pe buze, “Vrei sa spui ca te-ai inmuiat?”
M-am uitat urat la el.
“Nu.”
El a ras.
“Ba cred ca da.”
L-am lovit in umar.
“Nu ma face sa te omor ca sa-mi dovedesc punctul de vedere.” l-am amenintat.
El a ridicat mainile in semn de capitulare.
“Nu mai spun la nimeni.” a promis el jucaus. “Secretul tau e in siguranta.”
Am pufnit. Nu ma inmuiasem.
“Ai face bine sa ma suni zilnic.” am spus.
El a incuviintat din cap.
“De doua ori pe zi.” a promis. Dumnezeule, uram cand ma facea sa zambesc atunci cand eu nu voiam.
“Si o sa-mi scrii?” am intrebat, rotind o suvita de par pe deget inocenta. Daca era distras poate ca n-o sa realizeze ca eram o iubita obsedata.
“Si o sa-ti scriu.” a chicotit, tragandu-ma la loc in bratele lui,tinandu-ma intre picioare astfel incat spatele meu se odihnea pe pieptul lui. “Si o sa-ti trimit e-mailuri. Poate chiar un porumbel mesager.”
I-am luat o mana de pe talia mea si i-am sarutat palma.
“Daca scoti porumbeii mesageri presupun ca te-as putea suna din cand in cand.” l-am tachinat.
El mi-a dat parul dupa umar cu mana libera si mi-a sarutat umarul.
“De doua ori pe zi?” a intrebat el, implorand jucaus.
Am ras. Asta ar insemna sa vorbesc cu Edward de 4 ori pe zi, plus e-mailuri si scrisori. N-as fi avut de ce sa ma plang.
“Promit.” am concis eu.
Poate ca distanta nu avea sa fie atat de ingrozitoare. Stiam ca pentru majoritatea cuplurilor nu functiona, dar ei nu erau DB sau hotul de camionete. Trecusem deja prin multe si le depasiseram. Daca un Ememett razbunator, prieteni care comploteaza si un Charlie enervat nu fusesera un obstacol intre noi, atunci putina distanta n-o sa fie. Poate o sa ne faca putin bine. ‘Timpul face inima sa se inmoaie’ si tot jazzul acela.
O mica voce din capul meu imi amintea ca nu era vorba de ‘putina distanta’. Mi-am inclestat maxilarul si am redus-o la tacere imediat.
“Te iubesc.” a soptit Edward, buzele lui inca lasand saruturi in urma lor pe umarul si gatul meu.
Am zambit, incercand sa uit ca eram la o rascruce.
“Si eu te iubesc.” am fagaduit, intorcandu-ma spre buzele lui. “Intotdeauna.”
“Intotdeauna.” a incuviintat el din cap si nu puteam sa ma indoiesc de el.
La urma urmei, ce inseamna 2950 km cand esti indragostit?
_______________________________________
Mai greu cu scoala, dar iata ca a aterizat si capitolul 25...sper sa va placa!!
Si pentru ca sunt putin intrigata de faptul ca Hotul De Camionete si DB au ramas cu atat de putini comentatori, capitolul 26 va veni fuguta de tot dupa 10 comentarii. Don't hate me, vreau sa stiu daca inca avem fani pe-aici! :)
Pupici:*:*:*:*:*
