Capitolul 24: Cuvantul zilei este Fatalitate

“Nu.”

Am oftat.

“Nu mai fi asa copil.” i-am cerut.

El si-a ingustat ochii la mine.

“Nu sunt copil.” s-a aparat. “Doar refuz.”

Realizam ca probabil asta nu i se parea o idee buna, prevazusem ca nu va fi tocmai incantat cu partea asta a planului. Dar era o idee buna si daca ar fi implicat uciderea altcuiva, ar fi fost primul care sa intre in joc. Acum, era pur si simplu egoist.

“Nu-ti cer voie.” am sasait.

El si-a dat ochii peste cap.

“Sigur ca nu.” a mormait. “De ce ai avea nevoie de permisiunea mea? Doar planuiesti sa ma omori.”

L-am lovit in piept.

“Nu te omor.” l-am corectat, dandu-mi mental ochii peste cap. “Le spun prietenilor nostri ca altcineva te-a omorat.”

El si-a ridicat sprancenele ca si cum spunea ca asta era deja suficient de rau. Sau poate punctul lui de vedere era ca eu eram nebuna pentru ca ma gandisem numai la acest plan si in secunda in care m-as fi intors cu spatele i-ar fi sunat pe oamenii aceia draguti care sa ma ia pe sus in camasa de forta…nu eram tocmai sigura. Sunt doua priviri foarte asemanatoare.

“Si nici macar nu voi fi eu criminala.”am ranjit, sarutandu-l usor, incercand sa-i sterg expresia aceea de pe fata.

El a zambit usor, scuturandu-si capul la absurditatea mea.

“Ei bine, asta nu e foarte realist.” a chicotit.

Eu m-am incruntat.

“Nu te-as ucide pe bune.” am insistat. “Cateodata e foarte tentant, dar esti de departe prea dragut ca sa te omor.”

El a chicotit.

“Si eu te iubesc, draga.”

Am zambit.

“Deci, o sa ma lasi sa ma distrez?” am intrebat, entuziasmata.

El a gemut, inchizandu-si ochii si inspirand adanc inainte sa-i deschida incet si sa ma priveasca ezitant ca si cum era pe cale sa faca ceva ce spera sa apuce sa regrete.

“Bine, fie.”

Abia a apucat sa scoata cuvintele din gura inainte sa ma catapultez spre el, incolacindu-mi bratele in jurul umerilor sai lati in timp ce cadeam pe pat.

Avea sa fie minunat. Emmett nu avea sa se mai puna niciodata cu niciunul dintre noi. De fapt,s-ar putea sa nu mai vrea sa se mai puna vreodata cu cineva. Ceea ce era si ideea. Intrecuse masura cand ne facuse sa credem ca eram casatoriti dar jocul putea fi jucat si de doi. Emmett nu avea sa mai faca vreodata farse…

Si daca eu trebuia sa promit ca era ultima mea farsa, ma asiguram ca e de neuitat.

“Doar tu ai fi asa entuziasmata in legatura cu asta.” s-a incruntat el. Privirea aceea ingrijorata se intorsese.

Am ras, sarutandu-l apasat. Cand a vrut sa-l adanceasca, m-am ridicat din pat si i-am intins mana. Aveam treaba.

“Pazeste-ti spatele, Emmett McCarty.” am chicotit in timp ce Edward isi dadea ochii peste cap si imi lua mana temator. “Suntem maestrii farselor.”

“Ai nevoie de terapie.” a chicotit el, lasandu-ma sa-l trag din pat.

M-am uitat urat la el si el si-a ridicat mana libera inocent.

“Spun asta in cel mai iubitor mod cu putinta.” a jurat cu acel zambet fermecator afisat pe fata lui perfecta.

“Taci.” l-am tachinat jucausa. “Trebuie sa le spun prietenilor nostri ca esti mort.”

El si-a scuturat capul, trecandu-si degetele prin par.

“E ceva ce trebuie sa fac eu?” a intrebat stangaci. “Sau pur si simplu stau, incerc sa par palid si sa ma bucur de biletelele de condoleante cand vor incepe sa curga?”

“Si caserole cu mancare proasta.” am incuviintat din cap.

El s-a incruntat.

“De ce sunt intotdeauna caserolele?” a intrebat el.

Am ridicat din umeri.

“De fapt, habar n-am.” am spus, gandindu-ma. “Vreau sa spun, familia nu sufera deja destul?”

El a chicotit.

“Du-te.” a chicotit. “Anunta-ma despre reactia lui Emmett. Daca nu vor fi lacrimi, o sa ma simt ranit.”

Am incuviintat din cap.

“Asa o sa fac.” am promis, ridicandu-ma pe varfuri pentru a-l saruta usor inainte sa intru la dus.

El mi-a prins fata in maini, colturile buzelor sale ridicandu-se intr-un zambet peste ale mele.

Cand am vrut sa intrerup sarutul el si-a scuturat capul.

“Asteapta.” m-a implorat. “E ultima dorinta a unui muribund.”

Am ras, trecandu-mi varfurile degetelor prin parul lui si rotind cateva suvite cand el si-a trecut usor limba peste buza mea inferioara.

“N-as putea refuza niciodata ultima dorinta a unui muribund.” am spus, tragandu-l mai aproape.

Cand am rupt in sfarsit sarutul, amandoi respiram sacadat, fetele noastre erau rosii si inima mea batea la viteza nebuneasca.

“Paturile de moarte sunt atat de subapreciate.” a soptit el.

Am chicotit, incuviintand din cap.

“Te iubesc.” Am fost surprinsa sa-mi aud vocea atat de intrerupta si  soptita. De la cine a venit 

asta? De la mine. Nu, in niciun caz.

Zambetul lui s-a largit si ochii ii mocneau cu acel foc de smarald.

"Si eu te iubesc.” s-a topit.

Si dintr-odata eram in aer. Am tipat cand el m-a aruncat peste umar si s-a indreptata inapoi spre pat.

“Edward!” am ras. “Pune-ma jos!”

El s-a intors, cu mine inca peste umarul sau.

“Ce?” a intrebat, ranjetul fiind evident din ton. “Bella? Unde esti?”

“Pune-ma jos.” am repetat.

El s-a invartit, aratand ca un caine care incearca sa-si prinda coada.

“Te aud…” a continuat, sunand bulversat. “Dar nu te vad.”

Mi-am scuturat, incercand sa stau in asa fel incat sangele sa inceteze din a se mai indrepta spre capul mneu.

“Nu e amuzant.” l-am anuntat.

El a chicotit inainte sa apuce sa-si dea seama de asta.

“Bella?” a strigat. “DB? Suna ca si cum te-ai infuria…”

Am incuviintat din cap, incercand sa ma ridic cumva sprijinindu-mi mainile de spatele lui, dar era inutil pentru ca ma scutura putin in incercarea prefacuta de a-mi prinde picioarele mei bine. Idiot.

“Te-as ajuta, iubire.” a ranjit. “Dar nu te pot gasi.”

M-am intins si l-am ciupit de fund.

 El s-a oprit din invartitul in cerc, surpriza fiind evidenta chiar daca nu-i puteam vedea fata.

“M-ai gasit acum?” am spus eu.

El m-a aruncat in patul in fata caruia statusem in tot acest timp si a ranjit malefic.

“Bella!” a exclamat ca si cum eram cheile pe care le cautase si realizase in final ca fusesera in buzunar tot timpul.

Colturile buzelor mi s-au ridicat chiar daca incercam sa opresc asta. Iubeam aceste momente cand nu pretindeam ca suntem domnul si doamna Cullen sau inamici sau…orice. Eram doar Edward si Bella in aceste rare momente de intimitate. Era fermecatorul meu hot de camioente care era prostut si ma facea sa rad chiar si atunci cand eram furioasa si scria poezii stupide ca sa ma faca sa zambesc. Si eu eram fata pe care o iubea in ciuda nebuniei ei, presupun. Sau poate ma iubea din cauza nebuniei mele. Partea asta e inca neclara.

“Aici erai, iubire.” s-a tarat el langa mine pe pat si si-a ingropat fata in adancitura gatului meu. 

“Am fost asa ingrijorat.”

Am lasat in final zambetul sa mi se intinda pe fata, stiind foarte bine ca probabil aratam ca Joker.

“Esti imposibil.” am chicotit.

“Te-am cautat peste tot.” a continuat convingator, lasand saruturi zgomotoase pe gatul meu in timp ce eu chitaiam si radeam. “M-ai ingrijorat atat de tare.”

Am chicotit in timp ce el ma gadila.

“Inceteaza!” l-am rugat, incercand sa-mi reglez respiratia.

El a ras, ridicandu-se si punandu-se peste mine ca sa-mi captureze buzele intr-un sarut imediat ce si-a terminat tortura cu gadilatul.

“Ma bucur ca te-am gasit.” a soptit serios peste buzele mele.

Am zambit, trecandu-mi degetele prin parul lui matasos. Cum facea omul asta sa aiba parul atat de moale? Daca imi folosise balsamul meu special cu capsuni, trebuia sa avem o discutie foarte serioasa. Chestia aia era scumpa. Dar pur si simplu nu era corect ca el sa arate asa fara niciun pic de efort. Statea aici de trei zile deja si, dupa cum imi puteam da seama, tot ce facea dimineata era sa se spele pe dinti si sa-si incalte tenesii Converse de incredere. Cateodata se si barbierea, desi ma facusem inteleasa ca imi placea cand uita sa faca asta si de atunci ‘uitase’ mai mult. Nici macar nu-si pieptana parul, pentru numele lui Dumnezeu! Doar isi trecea mainile prin el, ridicand din umeri la fata pe care o faceam la el in oglinda. Atat de nedrept era faptul ca omul era superb fara pic de efort.  Dar il facea chiar mai atractiv si de asemenea, ma irita uneori.

“O sa plangi cand le vei spune?” a soptit el, proptindu-se intr-un cot si parand amuzat de idee.

“Ei bine, cred ca m-ar judeca aspru daca nu as face-o.” am raspuns serioasa.

El a incuviintat din cap, desenand cu degetele cercuri imaginare in jurul buricului meu prin materialul bluzei mele din bumbac alb. Era paradisul. Bine, poate majoritatea oamenilor nu cred ca sa stai in pat cu iubitul tau in timp ce va tachinati in legatura cu a-l omori pe unul din voi nu era tocmai paradis, dar ma obisnuisem deja cu ideea ca niciunul din noi nu era normal. Si, ca sa fiu sincera, imi placea mai mult asa.

“E bine ca toata lumea in afara de Emmett stie ca sunt in viata, atunci.” a ranjit el.

Am fost de acord. Ma bucur ca le spusesem lui Alice si lui Rosalie pentru ca ar fi fost primele care m-ar fi acuzat ca imi omorasem barbatul. Increderea pe care o aveau in mine era ceva inimaginabil.

“Probabil ar trebui sa merg.” am oftat, uitandu-ma cu regret la ceas. O parte din mine implora sa-l las pur si simplu pe Emmett nepedepsit ca sa pot sta aici cu Edward toata ziua. Nunta era in doua zile si voiam cu disperare tot timpul pe care il puteam obtine cu el.

Trebuia sa ma intalnesc cu Alice intr-o jumatate de ora si stiam ca Emmett avea sa fie acolo. Le spusesem deja fetelor ce aveam de gand sa fac si le amenintasem toate tinutele preferate daca suflau vreo vorba. Chiar il prinsesem pe Jasper singur pentru cateva secunde zilele trecute si reusisem sa-l includ si pe el in farsa noastra. El deja ghicise ca ne jucam cu mintea lui Emmett prefacandu-ne ca suntem casatoriti si ca totul era de dragul farsei noastre. Bine, poate nu era intrutotul de acord cu asta. A spus ca ramanea neutru, dar eu am citit printre randuri.

“Vino repede inapoi.” m-a facut el sa promit. Nu a durat mult ca sa-mi scoata o promisiune din toata inima.

……………………………………………………………………………………………………………………………………..

“Aici Beatrice catre Benedict.” am spus eu in walkie-talkie, bucurandu-ma in totalitate de asta in timp ce stateam in camioneta mea in fata casei lui Jasper si a lui Alice. “Sunt pe pozitii si pregatita de farsa care o sa intre in istorie. Terminat.”

Puteam vedea ca nicio lumina in casa lui Emmett si a lui Rosalie nu era aprinsa deci probabil ca erau deja inauntru. Perfect. Inseamna ca Rose isi juca rolul bine. Trebuia sa-l tarasca pe Em la Alice pentru placinta cu branza la exact ora 1.

Chiar la timp.

Bazaitul din walkie-talkie a disparut si vocea lui Edward l-a inlocuit.

“Aminteste-mi, de ce suntem Beatrice si Benedict?” a intrebat el. “Nu se urasc?”

Mi-am dat ochii peste cap. Omul citise Oliver Twist dar sarise peste Mult zgomot pentru nimic? Ma bucur ca nu-mi spusese despre asta cand imi facusem lista cu argumente pro si contra sau niciodata n-as fi iesit cu el. Cand ne alegeam astazi numele de cod si a mentionat ca nu citise niciodata cartea, m-am transformat intr-un fel de nazista si el a trebuit sa-mi promita ca o s-o citeasca daca o sa citesc si eu Cei trei muschetari. Compromis.

“Ai sti asta daca ai fi citit cartea.” am pufnit in walkie-talkie. “Se prefac ca se urasc la inceput inainte sa realizeze ca sunt facuti unul pentru celalalt.”

Am batut din picior, iritata.

“Si ai uitat sa spui ‘terminat’.” i-am amintit.

I-am auzit chicotitul peste bazait si am zambit, imaginandu-mi felul in care ochii i se increteau la colturi si gura i se ridica in jumatatea aceea perfecta de zambet cand radea. Il facea sa sune ca o victima a unui atac cerebral dar era al naiba de sexy, pe bune.

“Si tu.” m-a atentionat el.

M-am incruntat.

“Bine.” am cedat. “Acum l-am identificat pe ‘marele prostovan’ la fereastra si intru.”

M-am gandit pentru o secunda apoi am apasat din nou pe buton.

“Terminat.” am ranjit.

“Asteapta.” a spus el, sunand urgent. “Nu poti pleca inca!”

Ochii mei s-au marit si am luat walkie-talkie-ul de pe scaunul din dreapta.

Rasese cand scosesem cutia mea cu amintiri de sub pat, prafuita si uitata, ca sa ne inarmam cu aceste walkie-talkie-uri. Facuse haz de mine cand intorsesem casa pe dos dupa baterii pana cand am decis sa fur pur si simplu unele de la una din variatele mele telecomenzi. Mai facuse glume si cand topaisem de fericire cand am descoperit ca inca functionau. Dar trebuia sa recunoasca ca era mult mai multa distractie sa vorbim prin walkie-talkie decat un plan la telefon. Faceam asta in fiecare zi. In plus, ma facea sa ma simt mai mult ca Halle Barry, pe langa James Bond.

“Ce?” am intrebat, ingrijorata.

“Trebuie sa-ti spun ceva.” a zambit el, sunand ca un copil.

Mi-am dat ochii peste cap, ingrijorarea disparand. Pe cine pacaleam? Chiar era un copil.

“Ce?” am intrebat.

“Te iubesc.”

Mi-am dat ochii peste cap, zambind ca idioata care eram. Nu idioata care fusesem intotdeauna, ci cea care eram de cand il cunoscusem pe Edward Cullen. Chiar ar trebui sa-l fac sa plateasca pentru asta int-o buna zi…

“Esti ridicol.” am chicotit.

“Doar voiam sa stii.” a spus el serios. “In caz ca nu supravietuiesti.”

“Vreau sa scrie ‘spion ilustru si maestru al farselor’ pe mormantul meu.” am spus.

“Am inteles.” a spus. “Ilustru se scrie cu un i sau cu doi?”

“Plec acum.” am ras. “Si eu te iubesc.”

Am pus walkie-talkie-ul la locul lui si m-am privit in oglinda retrovizoare, incercand sa-mi intru in personaj.

Am incercat sa fortez lacrimile sa vina dar eram prea entuziasmata in legatura cu farsa ca sa par trista. Am oftat si m-am intins dupa sticla de apa pe care mi-o daduse Edward tocmai poentru acest scop. E jignitoare increderea lui in talentul meu actoricesc. Continua sa-mi aminteaca evadarea mea din operatiunea Newton cand am incercat sa ma apar. Nu stiu despre ce vorbea. Fusesem grozava cu evadarea aceea.

Mi-am dat cu putina apa in jurul ochilor. Mi-am indreptat umerii, am incuiat masina si am fugit spre usa din fata. Era chiar amuzant.

“Alice!” am tipat, trandind usa de perete fara sa mai bat.

Ea a aparut instantaneu cu toti prietenii mei in spatele ei. Parea putin speriata ca si cum nu stia ce faceam.

“ODoamne!” am spus eu dintr-o respiratie. Doamne, imi doresc sa fi plans pe bune ca sa pot face toata chestia aia cu stersul nasului cu maneca. Intotdeauna te face sa pari mai demn de mila decat esti de fapt!

“Este…e…o, Doamne!”

Rose si-a dat ochii peste cap la dramaticalele mele si m-am uitat urat la ea.

“Ce e in neregula, scumpo?” a intrebat ea, sunand surprinzator de sincera. Ma bucur ca isi amintise ca geanta ei Prada era prizoniera in dulapul meu.

“Este Edward!” am strigat.

Emmett s-a incruntat, uitandu-se la toti ceilalti confuz.

“Bell?” a intrebat el ezitant.

Emmett nu fusese nicodata omul lacrimilor. Nici eu nu eram, dar el era pur si simplu ridicol cand oamenii incepeau sa planga. Parea un animal incoltit, ochii plimbandu-i-se peste tot prin incapere, cautand cea mai apropiata iesire.

Facea totul mult mai dulce.

“Ce e cu Edward?” a intrebat el.”Te-a ranit?”

Mi-am scuturat capul, adaugand un memento in capul meu ca sa includ asta in raportul meu pentru Edward. ‘Am venit plangand si ei au crezut ca mi-ai facut ceva!’ Ha ha.

“Nu.”m-am smiorcait. “El…noi…Charlie…arma.”

“Bella, ia-o mai incet.” m-a indemnat Jasper cu vocea lui linistitoare. Nimeni n-ar fi banuit ca e si el implicat. Aspectul fizic si abilitatile actoricesti trebuie sa fie trasaturi de familie, deci. Unii oameni le au pe toate! Voiam sa arat spre el cu degetul si sa spun, “Da? Pai tu inca ai par nebunesc!” Asta a fost pustoaica de 5 ani din mine, desigur.

Am inspirat adanc.

“A vrut sa-l cunoasca pe Charlie.”am spus incet, ca si cum aveam probleme in a forma cuvinte. De fapt, asa si era pentru ca incercam din greu sa nu rad incat ma temeam ca pana la urma chiar mi-ar scapa vreun hohot.

Emmett a injurat pe sub mustata, probabil prin cap trecandu-i scenariile sale propriii ale unei intalniri intre Edward si Charlie.

Am incuviintat din cap, incercand sa-mi fac buza inferioara sa tremure si am hohotit.

“I-am spus despre casatorie.”

Emmett a injurat chiar mai tare. Da, nu te-ai asteptat la asta, nu-i asa, amice? Chiar nu se gandise prea mult la planul asta!

“Si. Si, si…” mi-am sters nasul fara chestia cu maneca, pentru ca deja ajuta la conturarea iluziei dorite. “L-a impuscat!”

Toata lumea clipea. Alice, Rosalie si Jasper incercau sa se uite pe furis la Emmett ca sa-i surprinda reactia.

El palise. Serios, ii puteai vedea toata culoarea scurgandu-i-se din trasaturile fetei. Intai din frunte, apoi nas, si obraji. Ca in desenele animate.

“Ba n-a facut-o.” a soptit.

Am incuviintat din cap.

“Ba da!” am exclamat, plangand mai tare. Sper ca nu observase ca nu venea nicio lacrimile pentru ca apa se uscase pana acum.

“Charlie…” a spus el incet.”Tatal tau.”

Am incuviintat din cap.

“Ti-a impuscat iubitul?”

Mi-am inclinat capul intr-o parte, amintindu-mi sa ma smiorcai si sa par demna de mila.

“Sotul.” l-am corectat.

El a tresarit.

“O, da. Corect.” s-a balbait.

“La inceput a fost bine.” am mormait.”Sigur ca nu-i placea pentru ca lui Charlie n-o sa-i placa niciodata de nimeni cu care sunt. Dar apoi i-am spus ca ne-am casatorit si…pur si simplu s-a pierdut!”

“Ce o sa fac?” am intrebat, ingropandu-mi fata in maini. “E atata de ranit. Nu stiu cat o sa mai reziste!”

“Nu l-ai dus la spital?” a intrebat el, perplex.

M-am uitat printre degete, reusind sa fac cateva lacrimi sa cada, pentru ca ma lovisem in ochi cand mi-am dus mainile la fata. Ouch.

“Dar apoi vor veni dupa tata.” am murmurat.

Ochii lui s-au marit.

“A impuscat un om!” a exclamat, aruncandu-si bratele in aer si plimbandu-se inainte si inapoi. 

“Unde e? Trebuie sa-l ducem la spital! Charlie. Charlie. Doamne, cum a putut Charlie sa faca asta? E numai vina mea.”

Mi-am acoperit zambetul cu mainile. Avea sa se spuna ca am fost rea atunci cand voi fi spus povestea asta mai taziu. Dar nimeni nu stia cat de mult avea nevoie Emmett de dusul acesta rece. Intrecuse masura si daca ar fi continuat sa scape basma curata de fiecare data,farsele sale ar fi devenit din ce in ce mai rele.Cat ar mai fi durat pana sa ne spuna ca a murit cineva?

E diferit.

“Ai…” m-am inecat. Dumnezeule, ce ma durea ochiul! “Ai dreptate, Em.” am tras de nas, indreptandu-ma spre usa.

“L-am lasat pe bancheta din spate a camionetei. Sa-l ducem la spital.”

“L-ai lasat pe bancheta din spate?” a exclamat.

Emmett niciodata nu ridica vocea, partial pentru ca era atatde puternica incat daca ar fi facut asta, ar fi provocat cutremure pe o raza de zeci de kilmetri. Dar si-a ridicat vocea acum. Ma bucur ca decisesem sa nu lungesc totul. Saracul de el ar fi avut un atac de cord.

“Daca il vede cineva?” a intrebat Rose, sunand exact atat de ingrijorata pe cat trebuia.”O sa creada ca tu l-ai omorat.”

Vedeti? Ce v-am spus?

“L-am acoperit cu o patura.” am improvizat.

Ea a incercat sa inghita micul hohot care i-a alunecat pe buze inainte sa-l poata opri atunci cand raspunsul meu a luat-o prin surprindere.

“Sa mergem!” a chitait Alice, facandu-ne tuturor semn sa ne indreptam spre usa.

Am incuviintat din cap, deschizand usa unde statea Benedict al meu, rezemat.

“Buna.” a ranjit el .”V-a fost dor de mine?”

“Tu ar trebui sa fii mort!” a exclamat Emmett, gura atarnandu-i larg deschisa. Aproape ca semana cu unul din acei pesti cantareti din nu-stiu-ce desene animate de acum cativa ani.

“Sau cel putin sa sangerezi sub o patura pe bancheta din spate a camionetei Bellei.” a chicotit Jasper.

Alice si Rose radeau atat de tare ca au trebui sa se tina una de cealalta. Rose si-a sters o lacrima care incepuse sa-i alunece pe obraz.

“O patura.” a chicotit ea pentru ea insasi, scuturandu-si capul.

Edward si-a incolacit bratele in jurul meu, tragandu-ma la pieptul lui.

“Se pare ca misiunea a fost un succes.” a zambit, sarutandu-ma pe frunte.

Am chicotit.

“Recunoaste.” i-am ordonat.

El m-a privit intrebator.

“N-ai crezut ca o sa pot duce totul la capat.” l-am acuzat. “Recunoaste ca te-ai inselat.”

El si-a dat ochii peste cap.

“Doar cate o victorie, pe rand, iubito.” m-a batut el pe cap.

M-am strambat.

“Am plans si toate alea.” l-am informat indignata.

“Sunt foarte mandru de tine.” m-a lingusit el.

Eu am incuviintat increzuta din cap.

“Opriti-va.” a strigat Emmett, uitandu-se prosteste la noi. “Doar…” s-a oprit, scuturandu-si stupefiat capul la noi.

“Nu sangerezi.” a aratat spre Edward aproape indignat. “Nu esti impuscat.”

Edward a incuviintat arogant din cap.

“Corect.”

“M-ati pacalit!”Suna destul de ipocrit pentru cineva care la un moment dat ne-a facut sa fim dati afara dintr-un restaurant pentru exhibitionism in fata managerului. In apararea lui, nu stiusem ca era managerul. Dovada de exhibitionism avusese loc in ceea ce crezusem cu totii ca era o parcare goala. Avea nevoie sa se usureze si isi scria numele in zapada. Si ca sa fim mai precisi, nu am fost dati afara pentru ca managerul ne-a intampinat la intrare si ne-a amenintat ca o sa cheme politia. Nici macar nu am intrat.

“Cam asa cum ne-ai pacalit tu sa credem ca suntem casatoriti?” am intrebat.

Gura i s-a inchis.

“Chiar l-am cunoscut pe Charlie.” s-a justificat Edward. “Si sunt sigur ca m-ar fi impuscat daca i-am fi spus ca ne-am imbatat si ne-am casatorit in Vegas.”

El s-a cutremurat si l-am batut pe obraz. Acum intelegea, nu?

“Stiati?” a incercat Emmett sa tina pasul.

Am incuviintat din cap.

“Sigur ca stiam.”

Ochii lui s-au ingustat.

“Deci, asta a fost razbunarea?” a intrebat el, stiind deja raspunsul.

Edward a chicotit.

“Clar a fost.” a incuviintat din cap.

“Nimic nu-ti scapa, sclipitorule.” am chicotit.

Un ranjet malitios lent i-a luminat trasturile.

“Oh.” a cantat. “A inceput!”

“Nu!” s-a ridicat Rose cu mainile in solduri, uitandu-se la noi cam cu aceeasi privire pe care o avusese acel manager. “Nicio sansa.”

Emmett s-a intors spre ea, implorandu-o din priviri.

“Dar…”

Ea si-a scuturat capul.

“Niciun ‘dar’.” si-a ingustat ea ochii in avertizare.

“Nu te inveti minte.” si-a scuturat Alice capul la el ca si cum credea ca e atat de incet incat era 

demn de mila.

“Dar…”

“Nu.” a repetat Rose cu forta. “Bella si Edward au promis deja ca e ultima farsa din partea lor. Acum sunteti chit.”

Umerii lui Emmett s-au relaxat si eu am pasit spre el, intinzandu-i mana.

“Chit?” am intrebat.

El s-a uitat intrebator la Rose si ea a incuviintat din cap, clarificand faptul ca trebuia sa dam mana si sa fie dragut sau o sa-i taie apendicele preferat in somn.

“Fie.” a oftat el, strangandu-mi mana. “Suntem chit.”

Buzele lui i s-au ridicat intr-un zambet tachinant.

“Dar vreau ca primul tau nascut sa fie votezat dupa mine.”

“Nicio sansa.” am spus eu, rosind. “O sa anulez reclama si o sa-ti inapoiez toate jocurile PlayStation.”

El s-a incruntat acuzator la mine.

“Tu mi-ai luat jocurile?”

Am ridicat inocenta din umeri si el a pufnit.

“Bine.” a oftat el. “Avem o intelgere.”

Am zambit. Era o prietenie atat de frumoasa.

_______________________________________________

Hei...Imi pare rau ca de data asta a durat mai mult, dar scoala ma omoara deja...Clasa a 12a e crunta!!!

Dar capitolul a ajuns, si sper ca v-ati sidtrat citindu-l la fel de tare cum m-am distrat eu traducandu-l. Ce credeti despre marea finala a farselor? Urmeaza nunta lui Aliiiiiice!!!!

A fost un capitol mega-lung!!!(13 pagini) So...merit si eun un comentariu? :-"

Va puuuup!