joi, 27 ianuarie 2011

Capitolul 3: Cuvantul zilei este Interventie

Jasper isi scutura mainile cum facea de fiecare data cand vorbea despre ceva in legatura cu care era entuziasmat. Si celalalt tip, varul lui Jasper, se uita la el, fara indoiala ascultand ce-i spunea. Purta un tricou dragut, stramt, fara maneci, cu o pereche de blugi inchisi la culoare. Parul lui dezordonat arata ca un vartej si nu puteam sa nu ma intreb cum de nu observasem culoarea asta unica mai devreme. Chiar eram furioasa ca ratasem parul de bronz. Ochii lui au cercetat camera, observand fetele, si am realizat ca Jasper incetase sa vorbeasca.

Atunci cand ochii lui s-au oprit asupra mea, a ranjit si eu m-am crispat.

“Buna, Frumoaso.”

La naiba! Asta se intampla. Intelegeti acum despre ce vorbesc? Orice poate merge rau i se va intampla Bellei Swan.

“Iti bati joc de mine?” am gemut eu.

Emmett a izbucnit in ras, trebuind sa se tina de burta.

“O, Doamne!” a icnit el. “Aveam de gand sa o avertizez dar acum ma bucur ca n-am facut-o!”

Ochii mei au zburat la el.

Ce?” am chitait eu, sunand ca Alice. Mi-am dres vocea, sperand ca urmatorul lucru care-mi iesea din gura sa poata fi suportat de urechea umana.

“Tu stiai ca el e cel care mi-a furat masina?” am intrebat eu.

El a zambit, gropita din obrazul lui aratandu-se singura.

“Credeam ca a dat inapoi cand Jasper n-a spus nimic de noua lui masina fiind ‘furata’.” a continuat el sa zambeasca. “Dar cand am ajuns acasa Rosie mi-a spus de ce i se intamplase camionetei tale si am pus lucrurile cap la cap.”

“Ce?”

De data asta venise de la Jasper, care se mutase langa Alice la un moment dat in timpul schimbului asta confuz de informatii.

“Cine urma sa-mi fure mie camioneta?”

Emmett a chicotit.

“Edward.”

Jasper si-a scuturat capul ca si cum nici macar nu putea concepe nivelul de imaturitate de aici.

“De ce?”

“Pentru ca asa m-a provocat Emmett.” a raspuns tipul asta, Edward. Emmett a incuviintat in cap in semn de aprobare.

“Vorbesti serios?” a raspuns el, pe un ton de repros.”Ai crezut ca chumbucket e noua mea camioneta?”

Suna aproape indignat la ideea ca cineva ar fi putut confunda masina mea cu a lui.

“Hei!” am exclamat eu, jignita. Camioneta mea nu era asa rea!

Jasper m-a privit in semn de scuza si eu mi-am dat ochii peste cap. Bine, banuiesc ca aici avea dreptate.

“Dar ai luat-o pe a Bellei in locul alei mele?” a intrebat el.

Amandoi au incuviintat din cap in acelasi timp. Eu m-am uitat urat la Edward dar el pur si simplu mi-a facut cu ochiul.

“Abia am reusit sa scap cu viata.” s-a cutremurat el dramatic.

Eu m-am strambat.

“Nici macar nu te-am amenintat cu moartea.” am pufnit eu. Cel putin nu cu voce tare.

El a ridicat din umeri.

“Am vazut asta in ochii ei.” le-a spus el celorlalti. “Chiar voia sa ma omoare.”

Jasper a chicotit la asta, probabil imaginandu-si reactia mea. Si Emmett se prapadea de ras isteric din nou.

“Omule, mi-as fi dorit sa vad asta!” a facut el.

Eu l-am inghiontit, dar el n-a simtit nimic.

“Bella chiar are ceva temperament.” a recunoscut Jasper. Aici toti prietenii mei(tradatorii) au incuviintat din cap ca si cum asta era ceva evident.

“Ati terminat?” am intrebat eu, incrucisandu-mi bratele peste piept. Mie imi fusese furata camioneta si ei acum se distrau pe seama mea. Impreuna cu cel care o furase?

“Bine, bine.” am fost eu surprinsa sa-l vad pe Edward ridicandu-si mainile, in semn de oprire, zambindu-mi, dar aratand ca si cum incerca sa n-o faca. “N-a fost chiar atat de rea. Probabil ca as fi reactionat la fel daca as fi crezut ca cineva imi furase Volvo-ul.”

“O, nu!” a icnit Alice. “Nu pretiosul Volvo!”

Toata lumea a izbucnit in ras si Edward m-a privit aproape timid. Eu mi-am ingustat ochii la el. Si ce daca intorsese toata atentia asupra lui si acum se distrau toti pe seama lui? La urma urmei, el era motivul pentru care mai devreme se radea de mine.

Alice a cerut ca toata lumea sa stea jos si sa manance si pentru ca eu sunt Bella Swan si am propriul meu nor negru care ma urmareste, ghiciti langa cine a trebuit sa stau!

“Bella, huh?” a soptit Edward fara sa-si intoarca capul spre mine dupa ce toata lumea a inceput sa manance, si trancaneala era prea vioaie ca de obicei cand eram toti impreuna.

Mi-am intors capul ca sa ma uit la el, sau mai bine zis ca sa ma stramb la el.

“Da.” am spus eu scurt. Dupa o examinare mai in detaliu i-am observant picioarele incrucisate sub masa cand s-a lasat pe spate pe scaun. Purta tenisi Converse…cu tinuta lui atat de informala. La repetitiile pentru cina ale varului sau. Chiar credea ca are 5 ani, nu-i asa? Cu tenisii, si tricoul ala, si parul dezordonat, si aparitia sa care practice striga, Nu-mi pasa cum arat! Si inca reusise sa arate ca si cum tocmai iesise dintr-o sedinta foto pentru Vanity Fair. Arata dumnezeiesc fara macar sa incerce. Ma facea sa-l urasc chiar mai mult.

Un colt al buzelor sale s-a ridicat intr-un zambet, dar inca nu s-a uitat la mine.

“Ce-i asa amuzant?” am cerut eu sa stiu, privindu-l curioasa. Nu cumva fusesem prinsa holbandu-ma la el, nu-i asa? Oricum nu ma holbam. Pur si simplu…observam. Da, asta e.

El si-a pus furculita jos si s-a uitat la mine, iar eu mi-am indepartat scaunul de el. El a chicotit.

“Credeam ca ai spus ca ‘Frumoasa’ nu e un nume.” Tonul lui era jucaus si ochii ii dansau. Ma facea sa vreau sa-l lovesc. Probabil ca nu rebuia sa petrec atat de mult timp cu Rosalie. Poate ca ma molipsea cu furia ei. Sau poate tipul asta chiar avea un talent sa scoata la suprafata instinctele astea violente din oricine.

“Nu e.” am insistat eu.

El a ranjit, luandu-si din nou furculita.

“Dar nu asta inseamna numele tau?”

Mi-am deschis gura ca sa ripostez, dar nu aveam cu ce. Majoritatea tipilor pe care-i cunoscusem nu puteau nici macar sa-mi pronunte numele, cu atat mai putin sa stie si ce insemna. Dar n-am avut timp sa raspund.

“Despre ce tot vorbiti voi doi acolo?”

M-am uitat la Emmett, care ranjea la noi ca un baietel intr-un magazine de jucarii.

“Inca sunt furioasa pe tine.” i-am spus eu, aratand cu furculita spre el. El si-a ridicat ambele sprancene, aratand spre el cu o mutra inocenta. Eu mi-am dat ochii peste cap.

Edward a ras langa mine.

“Da. Vezi, e vina lui Emmett!” a spus el. “Nu a mea.”

“Aa,nu?” am intrebat eu in dubiu.

El si-a scuturat serios capul.

“Nup.” a spus el vesel. “Emmett m-a provocat sa mut camioneta lui Jasper. El a fost cel care nu m-a avertizat ca o sa mai fie inca una parcata in fata.”

S-a uitat urat a Emmett. “Si tot el a omis sa-mi spuna ca Jasper avea sa fie plecat toata ziua…in camioneta lui!”

Emmett a tresarit. Cu siguranta nu se gandise in detaliu la asta.N-am putut sa nu rad la asta si Edward mi-a zambit timid.

“Inca e vina ta.” i-am spus eu.

El s-a bosumflat.

“Nu-i corect.” a insistat el, facand ochii aia de caine tembel. “Eu doar voiam sa-i fac o glumita verisorului meu mititel.”

Jasper s-a strambat, clar neplacandu-i ideea de a se afla in aceeasi propozitie cu termenul ‘mititel’.

“Si in primul rand, a fost ideea lui Emmett.”

Eu am ridicat din umeri.

“Ghinion, hot-de-camionete.”

El si-a dat ochii peste cap.

“Bine, ascultati, toata lumea!” a strigat Alice desi toti stateam la aceeasi masa, ascultand acelasi lucru la aceeasi intensitate. Tindea sa ridice vocea prea mult cand era entuziasmata. “Nunta e weekend-ul viitor. Trebuie ca totul sa iasa bine.”

“Vulturul Unu catre Blondina.” am spus eu, tinandu-mi mana la gura ca si cum aveam o statie de emisie-receptie.

“Da, Vultur Unu?” a intrebat Rosalie din partea cealalta a mesei.

“Nunta trebuie sa fie perfecta.” am transmis eu.

Alice si-a dat ochii peste cap si toti baietii au ras. Eu si Rose incepusem cu asta inca de cand Alice ne-a acordat titlurile inalte! Eram domnisoare de onoare, complici de crime! Adica, commplici de planificari ale nuntii de vis a lui Alice.

“Chiar are simtul umorului.” a murmurat Edward, ca pentru el insusi, dar ochii l-au dat de gol. Se uita la mine cu coltul ochiului, zambind usor inainte sa mai ia o gura de pui.

Eu l-am inghiontit in mana si a ratat gura. Eu m-am uitat fix inainte, zambind pentru mine insami. Victoria era a mea!

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

“Felicitari,omule.” a spus Edward, imbratisandu-l pe Jasper in ciudata aia de jumatate-de-imbratisare-apoi-bataie-pe-spate pe care o faceau baietii mereu.

“Mersi.” a zambit Jasper.

Cina decursese bine dupa socul de la inceput, cu exceptia faptului ca trebuise sa stau langa inamicul mortal. Da, decisesem ca de acum inainte eram inamici de moarte. Inainte, era doar o persoana care nu-mi placea. Cui i-ar placea de cineva care ti-a furat masina? Nimanui. Dar acum parea ca avea sa mai fie prin zona un timp, cel putin pana trecea nunta. AVeam sa-l vad aproape zilnic. Doar sa nu-mi placa de el nu ar fi fost suficient.

“Pa, Edward!” au strigat toti in timp ce el se indeparta. Stateam in usa si ei i-au facut cu mana. Eu nu.

El a chicotit.

“Pa.” s-a intors el sa strige, dar apoi s-a oprit si s-a intors.

“Pa, Bella.” a strigat el, tare si insuportabil.

Eu m-am incruntat.

“Pe mai tarziu,hot-de-camionete.” am marait eu.

De indata ce a urcat in masina, Alice a trantit usa si a inceput sa danseze. Toti se uitau la mine.

“Ce?” am intrebat eu, mutandu-mi stanjenita greutatea de pe un picior pe altul. Uram sa fiu in central atentiei cand patru oameni se uitau la mine ca si cum eram un extraterestru care tocmai aterizase cu naveta lui spatiala. Mda…Vin cu ganduri de pace?

“Edward si Bella stau intr-un copac. “ a inceput Emmett sa cante. “Si. S-au.Saru…”

M-am intins si i-am pus mana la gura, oprindu-l din cantat in mijlocul propozitiei.

“ O sa cheme Protectia Animalelor.” l-am avertizat eu .”Sperii animalele vecinilor.”

El s-a incruntat.

“..tat.” a terminat el repede, murmurand infundat pentru ca eu inca ii tineam mana la gura.

Mi-am dat ochii peste cap.

“Ai terminat?”

El a incuviintat cuminte din cap.

“Iubirea e divinaaa!” a strigat el de indata ce mi-am luat mana.

Eu am pufnit, incrucisandu-mi bratele peste piept.

“Bine.” a chicotit el .”Acum am terminat.”

Spectatorii nostri au ras si m-am uitat urat la Rose si la Alice care stateau una langa alta.

“Ce?” am intrebat eu din nou.

“Edward si Bella stau intr-un copac!” au inceput ele sa strige impreuna.

Dumnezeule, ma simteam de parca fusesem teleportata pe un teren de joaca de cand aveam eu 7 ani si mi-a scapat din greseala ca-mi placea de Jacob Black.

“Edward e foarte dragut, Bella.” a spus Jasper calm, zambind la scena din fata lui.

“Edward e un criminal.” l-am corectat eu seaca.

Ei au ras.

“A facut un serviciu comunitatii noastre luand vechitura de pe strada.” a spus Rose, si eu m-am strambat la ea.

“Aveti chimie!” a insistat Alice.

Eu am strambat din nas la ea. Isi bateau joc de mine?

“Ne uram.” m-am aparat eu.

Ei au oftat toti exasperati, chiar si Jasper.

El nu prea pare sa te urasca, Bells.” a chicotit Emmett. Nu m-am sinchisit sa-i raspuns. Asta nu ducea nicaieri. Nu-l vedeam pe Edward urand nicio femeie. Amintiti-va, lingusitor, cuceritor.

“Ei bine, eu il urasc pe el.”

“Stii cum numesc eu toata mascarada asta?” a intrebat Rosalie serioasa. Eu am ridicat o spranceana.Nu puteam anticipa ce avea sa iasa din gura lui Rosalie McCarty.

“Preludiu. Sexual.” a spus ea simplu.

Mi-am plesnit fruntea, fata mea inrosindu-se in ciuda tuturor eforturilor mele.

“Voi chiar va bateti joc de mine?” am intrebat eu deja nervoasa. “Am avut niste zile ingrozitoare in ultimul timp. Mi-a fost furata camioneta. Si apoi mi-am dat seama ca a fost doar o gluma proasta. Apoi a trebuit sa suport o cina intreaga langa hot. Apoi sunt tachinata de cei mai buni prieteni ai mei!”

Stiam ca fusese o lovitura sub centura, dar ei toti s-au oprit din ras. Alice si Jasper chiar aveau decenta de a parea sa regrete.

“Ne pare rau, Bella.” a spus Alice, zambindu-mi timid. Eu i-am intors zambetul. Niciodata nu putea sta suparata pe ei. Erau mai mult decat prietenii mei. Erau familia mea.

“Suntem doar ingrijorati pentru tine.” a continuat ea.

Eu am ridicat o spranceana.

“Nu intentionam pe bune sa-l omor.”

Rosalie si-a dat ochii peste cap.

“Suntem ingrijorati pentru ca esti singura.”

Eu am gemut.

“Nu iar asta!”

Asta era rutina discutiilor noastre. Poate ca nu aveam pra multa experienta cu intalnirile, asta asa e, dar ei erau ingrijorati ca aveam sa mor singura sau ceva de genul. Eu eram ingrijorata doar sa nu ma inec in timpul cinei si sa nu fie niciunul dintre ei acolo ca sa-mi aplice manevra Heimlich. In afara de asta, eram bine. Nu aveam nevoie sa-mi gasesc vreun tip, imi placea in ritmul meu.

“Bells, n-ai mai iesit undeva de la chestia cu Paul.” a spus Jasper bland.

Eu m-am strambat. Chiar insistau? Asta incepea sa sune ca o interventie.

“Si nu poti numi aia intalnire.” s-a strambat Alice. “Nici macar nu-ti placea tipul. Credeai doar ca e sexy.”

Am ranjit, amintitndu-mi.

“Era sexy.”

“Era un tembel.” a spus Rosalie taios.

Am incuviintat din cap. Nu puteam sa neg asta. Paul era…special. La fel si personalitatea lui.

“Deci vreti sa spuneti ca trebuie sa-mi gasesc un tip dragut?” am concluzionat eu.

Ei au incuviintat simultan din cap.

“Ca un hot de masini?” am continuat.

Alice si-a aruncat mainile in aer.

“Bine.” a strigat ea. “Nu-ti place Edward. Intelegem!” m-a privit ea exasperata si eu am ridicat din umeri. Era atractiv. Nu puteam nega asta. Era mai mult decat doar atractiv, daca tot eram sincera. Dar. Imi furase. Camioneta!

“Deci nu iesi cu Edward!” a spus Rosalie incet. Oo, cum de nu ma gandisem la asta? Mi-am dat ochii peste cap. “Sunt sigura ca puteam gasi pe cineva pentru tine.”

Mi-am incretit nasul. Asta era partea in care imi povesteau despre alt tip pe care nu-l cunoasteam, dar care cu siguranta ‘avea potential’. Si apoi ma vor convinge sa-i dau o ‘sansa’.

“Oh!” a chitait Alice. “Atiu pe cineva! E un tip la biroul lui Jazz care te-a vazut o data, cand ai venit sa ne iei la pranz si a intrebat de tine.”

M-am uitat la Jasper implorand, dar el ma privea cu regret. La naiba, era iar de partea spiridusului! Normal, n-o enerva pe Ali acum, ca se apropie nunta. Mi-am ingustat ochii la el.

“Asa a facut.” a recunoscut el.

Am oftat.

“Nu l-ai cunoscut, dar crede-ma, are ceva potential.” a spus Alice.

Mi-am dat ochii peste cap.

“E de inaltime medie, de greutate medie, cu par blond si ochi albastri.” l-a descris ea. A mai observat cineva de cate ori a folosit cuvantul ‘mediu’?

“Si are o fata adorabila de copil.”

Am incercat din greu sa imi pastrez expresia facial indiferenta. ‘Fata adorabila de copil’? Wow, cum o sa ma pot controla? Sunt din categoria celor care cred ca termenul ‘adorabil’ ar trebui folosit intr-un context cu copii mici, sau catelul pe care il vrei, dar nu poate fi tinut in casa.

“Nu te uita asa la mine.” a pufnit Alice, incrucisandu-si bratele pe piept. O sa fie o mama grozava intr-o zi!
“Stiu la ce te gandesti, papusa.” a spus Rose. “Dar trebuie sa ai incredere in noi de data asta!”

S-a intins si m-a luat de mana, zambindu-mi cu regret.

“Nu vrei sa te obligam sa faci ceva ce nu vrei.” a spus ea. “Dar nu vrem sa mori singura sau ceva de genul.”

“Nu-i poti da o sansa?” s-a bosumflat Alice.

Am gemut. O sa regret asta.

“Bine.” am oftat eu.

_____________________________________________

Sper ca inca va place povestea :D. Edward revine in capitolul urmator si vor fi facute ceva progrese!

Nu uitati sa comentati? Aveti vreo parte favorite? J:X Comentariile aduc urmatorul capitol mai repede! Stiti deja partea asta ;)

Pupici :*

Dienutza

joi, 20 ianuarie 2011

Capitolul 2: Cuvantul zilei este Aneurism

Deci se pare ca nu mintise ca o sa-mi aduca masina in trei minute. A ajuns in doua minute. Stiu asta pentru ca ma holbasem la ceas tot timpul.

“Deci cineva chiar a furat-o pe chumbucket?” a intrebat Rosalie, cu ochii largi de uimire.

Mi-am dat ochii peste cap. Nu depasisem chestia asta?

“Da.” am spus eu sec. Nu era chiar atat de incredibil.. Poate cineva chiar vazuse potentialul camionetei mele.

“Si ti-o aduce inapoi?” a continuat ea cu intrebarile. “Pur si simplu?”

M-am intors la ea.

“Da.” am spus incet. Nici eu nu prea intelegeam. Ce era cu oamenii din zilele noastre? Azi sunt plictisit…Cred ca ma duc sa fur o camioneta oarecare. Dar e in regula! O sa o returnez!

“Ciudat.” a spus ea.

Am incuviintat din cap in semn de aprobare in timp ce camioneta mea se arata de dupa colt miscandu-se mai repede decat am vazut-o vreodata miscandu-se. Nici macar nu stiam ca putea sa mearga asa de repede.

“Ai grija!” am tipat eu in timp ce se oprea in acelasi loc unde o lasasem eu parcata mai devreme.

Tipul a chicotit in timp ce iesea din masina si eu m-am repezit la el, practice scuipand flacari.

“Chiar esti hotarat sa o inapoiezi distrusa?” am sasait eu, smulgandu-i cheile din mana.

El nu a spus nimic pana ce eu nu m-am calmat suficient cat sa-mi dau seama ca se holba la mine cu gura cascata. Mi-am incrucisat bratele pe piept, strambandu-ma la el. Mama lui nu-l invatase bunele maniere?

“Ei bine?’ l-am indemnat eu.

El si-a scuturat capul, aratand ca si cum voia sa-si faca ordine acolo.

“Imi pare rau.” s-a scuzat el, dar nu eram sigura pentru ce. Pentru ca-mi furase masina, pentru ca o fortase dincolo de limitele ei, sau pentru holbat? Wow. Deja facuse o impresie remarcabila.

“Pur si simplu asa conduc eu mereu.” a recunoscut el.

“Obisnuiesti si sa furi masinile altor oameni?” am intrebat eu.

El arata ca si cum se lupta cu un zambet.

“De fapt, asta ar fi prima data.” a spus el, oglindindu-mi pozitia, mai putin strambatura.

Eu am pufnit.

“Ma bucur ca am putut fi martora.” am spus eu sarcastica.”Sper ca ti-ai golit cheful.”

“Nu stiu.” a spus el amabil. “S-ar putea sa mai am nevoie de masina ma tarziu cand jefuiesc banca.”

“Nu ma indoiesc.” am spus eu taios.

El a ridicat o spranceana, parand surprins.

“Glumeam doar.” a spus el incet. Si apoi, un zambet imens i s-a intins pe fata. “Am facut asta ieri.”

Niciodata nu fusesem o persoana violenta, dar acum simteam o nevoie coplesitoare de a-l pocni, doar sa-mi strang pumnul si sa-l izbesc de fata lui absurd de frumoasa.

“Crezi ca e amuzant?”

El a incuviintat din cap, inca zambind.

“De fapt, chiar gasesc asta oarecum hilar.” a recunoscut el. “Gandeste-te. Prietenul meu ma provoaca sa mut camioneta varului meu si eu o iau pe cea gresita?”

A ridicat o spranceana, privindu-ma ca si cum se astepta sa gasesc si eu umoristica situatiei. Poate daca era vorba de altcineva, ar fi putut fi oarecum amuzant. Dar fusese vorba de mine, si fusese o zi ingrozitoare, si cu siguranta nu credeam ca fusese amuzant.

“Si apoi, proprietarul camionetei se dovedeste a fi o femeie incredibil de frumoasa cu temperamentul unui Viking furios.”

Am strans din buze, tinandu-mi dgetele la spate ca sa nu fac ceva ce sa regret mai tarziu. Cand nu ma purtam ca ‘un Viking furios’. Vai, pur si simplu dadea pe afara de sarm, nu-i asa?”

“Ei bine, mi-ar placea sa continuam aceasta mica lupta dar se pare ca esti neinarmat. Si am intarziat undeva.”

El pur si simplu a ras.

“Ai luat asta dintr-un cantec al lui Wil Smith?”

La naiba! O facusem,nu?

“Am intarziat.” am repetat eu, refuzand sa recunosc sau nu plagiarismul meu.

“Aw, dar desigur.” a chicotit el, lasandu-se pe masina mea, privindu-ma evident amuzat.

Mi-am ingustat ochii la el dar el nu parea sa aiba nicio urma de regret. Am deschis usa masinii si am trantit-o iar inchisa, incercand sa-l si lovesc pe el cumva in timpul procesului. Apoi, am incuiat usile.

M-am intors ca sa-l vad pe el cum ma privea cu o spranceana ridicata.

“Niciodata nu poti fi in siguranta.” am spus eu usor. “Nu se stie niciodata cine aterizeaza si ti-o fura!”

El pur si simplu si-a scuturat capul, fara ca acea jumatate de zambet arogant si enervant sa-i paraseasca fata.

“Credeam ca ai intarziat undeva.” mi-a amintit el.

“Asa si e.” am strigat eu, amintindu-mi. Desi sunt sigura ca Alice ar fi inteles din moment ce ar fi aflat ca-mi disparuse masina dar inca nu voiam sa o las sa pregateasca cina singura. Nu era tocmai sigur si nu neaparat ceva ce-mi placea sa fac din moment ce ultima data aproape ca a dat foc la bucatarie acum cativa ani.

“Iau cina cu niste prieteni.”

Ochii lui au zburat automat la casa lui Alice si Jasper.

“Nu puteai sa mergi pe jos pana acolo?” m-a tachinat el.

Mi-am inclinat capul.

“De unde stiai ca acolo trebuia sa fiu?” am intrebat eu.

O urma slaba de realizare i s-a intiparit pe fata, dar imediat a si disparut, inlocuita de acelasi zambet strengar.

“Am ghicit.” a raspuns.

L-am privit inca suspicioasa pentru o secunda. Dar apoi am ridicat pur si simplu din umeri. Cu cat mai repede se incheia conversatia asta, cu atat mai repede puteam sa scap de el, si sa-l las sa jefuiasca vreo banca sau nu stiu ce fetita de dulciurile ei.

“Mpa-pa.” i-am facut eu cu mana, indreptandu-ma spre Rose, care ne urmarise conflictul cu putin mai mult interes decat intentionase.

“Pa, Frumoaso!” a strigat el in urma mea.

Mi-am dat ochii peste cap. Ramas bun, dobitocule!

“Multumesc ca m-ai lasat sa-ti imprumut telefonul, Rose.” i-am spus el, dandu-i-l inapoi.

Ea l-a bagat in buzunar, cu ochii nca asupra hotului de masini.

“Vrei sa-l calc cu masina pentru tine?” m-a intrebat ea.

Eu am ras usor, privind repede peste umar. Tipul se indrepta spre un Volvo argintiu parcat putin mai incolo. Aia nu putea fi masina lui! Sau avea de gand sa mai fure una? Nu, nu putea sa faca asta cu mine si cu Rose privindu-l.

“Hei.” l-am strigat eu. “Ti-ai parcat Volvo-ul tau stupid si stralucitor doar ca sa furi amarata mea de camioneta?”

“Am imprumutat-o fara permisiune!” a stirgat el fara sa se intoarca.

Mi-am scuturat capul. Tipul era nebun. Deloc in toate mintile.

“Bella.” mi-a atras Rose atentia din nou. “Vrei sa-l calc cu masina?”

“Nu, mersi.” am oftata eu. Stiu ca probabil ar fi facut-o, dar asta ar fi insemnat ceva mai mult decat furt de masini pentru ca ea nu avea cum sa rise sa-si zgaraie noul ei BMW M3. Chestia aia era prima ei mare iubire. Emmett era pe locul doi.

“Atunci vrei sa-ti fac rost de numarul lui?”

Mi-am intors capul spre ea atata de repede incat am ametit.

“Pardon?” am icnit eu.

Ea a ranjit.

“Amuzant, atractiv, inalt.” a numarat ea pe degete. Si ochii ei au zburat in directia unde-l vazusem ultima data. “Si fundul lui nu e nici macar pe jumatate rau.”

Mi-am pus mainile pe solduri., uitandu-ma urat la ea. Masina mea tocmai fusese furata si ea voia sa vorbim despre cum era criminalul cel sexy! Ce i-a pus Emmett in cafeaua de dimineata?

“Ce?” a facut ea inocenta, copiindu-mi pozitia, doar ca nu era la fel de convingatoare. In majoritatea cazurilor, eu latram mai rau decat muscam. Rosalie? Oo, nu vreti sa cunoasteti parte area a lui Rosalie.

“Ti-a spus ‘Frumoasa’.”

Am pretins ca ma lasa rece.

“Si mi-a mai furat si masina si ar trebui sa sun la politie.” am spus. “Se cam anuleaza, nu crezi?”

“Bine.” a cedat ea.

Am zambit.Puteam numara pe degete datile in care ieseam invingatoare dintr-o cearta cu Rose. Trebuie sa recunosc ca asta fusese o victorie usoara.

“Ne vedem la Alice. Ma duc sa o ajut cu cina.” am spus eu, intorcandu-ma ca sa ma indrept spre casa celorlalti prieteni ai mei.

“N-o lasa sa dea foc la bucatarie!” a strigat ea in timp ce eu ma indepartam pe trotuar.

Am ras, facandu-i cu mana peste umar.

“O sa-mi dau silinta!”

Eu, Alice si Rosalie fusesem cele mai bune prietene din facultate. Eu si Alice ne-am cunoscut primele. Imparteam dormitorul in primul an. Rosalie impartea dormitorul cu o fata pe nume Jessica. Nu se intelegeau prea bine. E posibil ca Rosaliue s-o fi amenintat sa-i dea foc la par in timp ce dormea. Ea si Alice s-au cunoscut la o cafenea din campus si a propus sa o lasam sa se mute cu noi. Si a fost inevitabil fie sa ne imprietenim, fie sa devenim cele mai aprige dusmance. Era de bine ca toate trei uram tipele astea superficial si eram nebune dupa baietii din echipa de fotbal.

Acolo i-au cunoscut pe Jasper si pe Emmett –in echipa de fotbal. Si se parea ca nu-i deranja atentia speciala, mai ales daca venea de la Alice si Rosalie. Au inceput sa iasa si grupul nostru s-a extins fara niciun effort. Ei erau ca fratii, si nu intentionasem, dar ajunsesem sa tin oricum la ei. Grupul nostru era diversificat, dar grozav. Cu totii ne intelegeam foarte bine. Parea ca ne-am cunoaste dintotdeauna si dupa ce tatal meu fusese ranit si trebuise sa ma mut in Forks dupa facultate, ei s-au mutat toti cu mine. Erau cei mai buni prieteni la care puteam spera. Rosalie si Emmett se casatorisera in urma cu un an, in martie, si Alice si Jasper aveau sa-i urmeze curand. De fapt, in seara asta erau repetitiile pentru cina.

“Ali!” am strigat eu, intrand fara sa mai bat la usa. “Fii atenta! Hotul de camionete mi-a inapoiat masina.”

S-a auzit o bubuitura, care a avut ecou in toata casa, apoi am auzit-o pe Alice injurand.Mi-am dat ochii peste cap, indreptandu-ma spre bucatarie. Alice statea acolo, in mijloc, cu mainile in solduri, uitandu-se la tavan si rugandu-se dupa rabdare.

“Probleme?” am ranjit eu.

Ea s-a uitat urat la mine inainte sa-si dea ochii peste cap si sa se aplece ca sa ia tigaia de pe podea.

“A cui a fost ideea asta geniala de a lasa tigaile si cratitele pe tejghea?” a intrebat ea.

Eu am chicotit.

“Uhm..a ta.”

Ea si-a scuturat capul, dar inainte sa poata nega, am insirat evenimentele.

“Ai cumparat setul Tupperware de la agentul de vanzari ieri pentru ca voiai sa faci rost de numarul lui pentru mine…”

“Ceea ce am si facut.” m-a intrerupt ea, zambind larg.

“Nu-l sun.” am spus eu incapatanata, inainte sa continui povestea. “Ai realizat ca nu ai unde sa [ui setul de 52 de bucati(!)” i-am amintit eu, folosind aceeasi voce pe care agentul o folosise cand descria setul –ca si cum era cel mai bun lucru inventat vreodata. “Deci ai scos tigaile si cratitele din dulap si le-ai lasat pe tejghea. Ai spus ca o sa le gasesti tu un loc azi.”

Ea m-a privit ganditoare pentru un moment.

“Asa am facut, nu-i asa?”

Eu am chicotit.

“Dap.” am spus eu vesela, punand accent pe ‘p’.

Ea a ridicat din umeri.

“Ei bine, nu le pot gasi un loc acum.” a spus ea, nesunand catusi de putin stresata. “Am prea multe de facut. Iti vine sa crezi ca repetitiile pentru cina sunt in seara asta?”

Am zambit. Imi placea la nebunie sa-mi vad prietenii fericiti. Alice practice radia. Ma bucuram atat de tare ca-l gasise pe Jasper. Sau cum il numise ea in prima saptamana dupa ce-l vazuse la antrenamente la fotbal, ‘tipul care a fost doborat in primele 15 minute.’ Ceea ce a fost urmat de un oftat visator. ‘Frate, e asa grozav!’

“Deci, ce s-a intamplat cu chumbucket?” a intrebat ea. “Ai sunat deja la politie? Frate, nu pot sa cred ca cineva a furat-o!”

Am insfacat o rosie si am inceput s-o tai felii, asigurandu-ma ca tin taisul cutitului departe de orice alta partea corpului meu. Poate ca Alice aproape incendiase bucataria, dar eu aproape ca ma decapitasem de mai multe ori decat pot sa numar.

“In final, n-a mai fost nevoie sa sun la politie.” am spus eu. “Mi-a adus-o inapoi.”

Ea s-a uitat la mine, uitand momentan de cina.

“Ce?” a chitait ea. “Ce s-a intamplat? Spune-mi totul!”

Am ras, taind alta felie din rosie.

“Incepe cu inceputul.” a cerut ea.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

“Hei, surioara.” a spus Emmett, punandu-si un brat in jurul umerilor mei. “O pasarica mi-a soptit ca masinuta ta a invatat un truc de disparitie.”

M-am strambat la el. Nu voiam sa vorbesc despre ce se intamplase mai devreme. Era repetita pentru cina a lui Alice si Jasper. In plus, sa vorbesc despre asta m-ar fi innebunit din nou.

“Iti povestesc mai tarziu, Em.” am oftat eu.

El a chicotit.

“Trebuie sa fie o povestioara interesanta.” a ranjit el timid.

“Este.” i-am promis eu.

“Cand mancam?” a intrebat el, deja distras.

Am ridicat din umeri.

“Curand.” a ciripit Alice.

Ea punea masa, fusta dansand gratios in jurul picioarelor ei. De asta decisesera sa luam cina inainte de repetitia propriu-zisa. Cu Emmett implicat, mancarea era o trebuinta, si cu cat mai repede, cu atat mai bine.

“Mai trebuie doar sa-l asteptam pe varul lui Jazzy sa ajunga.” a spus ea.

Nici nu a apucat sa spuna bine cuvintele ca s-a si auzit soneria.

“In sfarsit!” a pufnit Emmett.

Eu mi-am dat ochii peste cap.

“Nu e nici macar cinci si jumaate.” i-am amintit eu. “Am ajuns noi devreme.”

Nici nu era greu sa ajungi devreme cand practice locuiesti in casa unde se serveste cina. Tot ce trebuie sa faci e sa te schimbi. Probabil ca am fi fost aici si fara repetitiile pentru cina.

Emmett s-a uitat urat la mine, ceva ce facea de fiecare data cand cineva se lua de mancarea lui. Dar apoi a ranjit, ridicand din sprancene ca un personaj de desene animate.

“Sigur nu vrei sa adopti pozitia, Bells?”

Eu m-am incruntat.

“Ce vrea sa…”

“Mama va saluta. Abia asteapta nunta.” a spus o voce pe care am recunoscut-o imediat din cealalta camera. Puteam auzi si vocea lui Jasper, din ce in ce mai tare in timp ce-si conducea oaspetele in bucatarie, dar nu puteam auzi ce spunea. Eram concentrate asupra faptului ca eram 90% sigura ca aveam un aneurism. Asta nu mi se putea intampla mie!

Si apoi ei au luat coltul, intrand in raza mea vizuala. Jasper isi scutura mainile cum facea de fiecare data cand vorbea despre ceva in legatura cu care era entuziasmat. Si celalalt tip, varul lui Jasper, se uita la el, fara indoiala ascultand ce-i spunea. Purta un tricou dragut, stramt, fara maneci, cu o pereche de blugi inchisi la culoare. Parul lui dezordona arata ca un vartej si nu puteam sa nu ma intreb cum de nu observasem culoarea asta unica mai devreme. Chiar eram furioasa ca ratasem parul de bronz. Ochii lui au cercetat camera, observand fetele, si am realizat ca Jasper incetase sa vorbeasca.

Atunci cand ochii lui s-au oprit asupra mea, a ranjit si eu m-am crispat.

“Buna, Frumoaso.”

La naiba! Asta se intampla. Intelegeti acum despre ce vorbesc? Orice poate merge rau i se va intampla Bellei Swan.

____________________________________________

Acesta e al doilea capitol din noua poveste :D. Sunt tare curioasa ce parere aveti despre el J

Aveti vreo parte favorite a lui? Ce parere aveti de noua poveste? Credeti ca va fi la fel de interesanta ca Reassigned Identity?

Aa, si mai voiam sa spun ca Mk Marie a facut o precizare cu privire la varstele lor. Bella are 23 de ani, si a terminat facultate in urma cu un an. Restul gastii au toti cam aceeasi varsta din moment ce au mers la colegiu impreuna, iar Edward e cu 2 ani mai mare, el are 25 de ani :D.

Sper ca va place PUFHC(cam ciudata abrevierea J) ) la fel de mult cum imi place mie :X

Stiti cum e cu asta: cat mai multe comentarii, cu atat mai repede vine capitolul 3 :>

Pupici :*:*

Dienutza

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Capitolul 1: Cuvantul zilei este Idiot

___________________________________________________________________

Destinul. Noroc sau ghinion, nu credeam in asa ceva. Dar cred oricum in pura idiotenie a speciei umane. Si sunt un magnet sigur pentru acesti idioti. Mai ales in zile ca aceasta, cand aceasta lege pare sa-mi guverneze viata. Argument: Chiar acum vorbesc la telefon cu hotul meu personal de masini. Da, serios.

___________________________________________________________________

“Rosalie! Imprumuta-mi telefonul tau.”

Ea a ridicat o spranceana la mine, pe fata ei citindu-se ceva ce era situate intre ‘obliga-ma’ si ‘spune te rog’.

Eu m-am strambat.

“Da-mi telefonul ala nenorocit! Cineva mi-a furat camioneta!”

Ochii ei s-au marit.

“Ce? Esti sigura ca n-ai uitat unde ai parcat-o?”

Mi-am ingustat ochii la ea. Iti lasi masina intr-un loc nepotrivit o data si ramai sigur ca ti-a fost furata si nimeni nu te va lasa sa traiesti linstit.

“Ce?” a ridicat ea o spranceana, vazandu-mi expreia. “Cineva chiar a furat-o pe chumbucket?” a incheiat ea cu o privire neincrezatoare.

Am pufnit. Deci camioneta mea nu era exact cea mai atractiva piesa de metal de pe sosea. Dar avea personalitate! Plus ca era una din acele masini pe care le vedeai complet intacte, fara nicio zgaraietura dupa un accident. Dar prietenii mei aveau o problema cu asta. De fapt, Emmett venise cu denumirea fermecatoare in facultate. Nu eram sigura ce ma deranja mai tare –porecla asta stupida sau faptul ca un om matur inca era obsedat de Sponge Bob.

“Cineva a furat-o.” am repetat eu. “Eu si Alice am mers mai devreme la magazine sa cumparam ingredientele pentru cina din seara asta. Sigur ca ea a insistat sa mergem cu masina deci am lasat-o chiar in fata casei ei.”

Ea a incuviintat inet din cap.

“Dar cand m-am intors disparuse!”

Nu era posibil sa fi uitat pur si simplu unde o parcasem. Casa lui Alice si Jasper era mare dar pur si simplu nu era posibil. E destul de greu sa-ti scape din vedere o camioneta mare, rosie, si veche. Fugisem de-a lungul strazii imediat pentru a imprumuta telefonul lui Rose pentru ca Alice nu putea inceta sa vorbeasca pentru suficient timp incat sa i-l pot cere pe al ei. Jasper plecase undeva cu Emmett mai devreme, pentru ca l-as fi putut imprumuta pe al lui. El era de departe cel mai logic dintre noi.

“A..disparut?”

Mi-am dat ochii peste cap, smulgandu-i telefonul din mana. Ea s-a uitat urat la mine dar n-a comentat.

“Deci, suni la politie?” a intrebat ea, lasandu-o balta.

Mi-am scuturat capul.

“O sa fac si asta.” am spus eu, formand numarul si ascultand cum suna. Stiu ca era putin ilogic, dar trebuia sa incerc. “Dar mai intai sun pe telefonul meu. L-am lasat in masina.”

Ea s-a uitat la mine ca si cum tocmai imi crescuse un al doilea cap.

“Am vazut asta la Oprah.” am spus eu, scuturand din mana la ea cand a inceput sa protesteze.

“Ce fel de idiot ar raspunde la…”

“Alo?”

Am ranjit la ea si maxilarul ei a cazut. Niciodata sa nu te indoiesti de Oprah!

“Au raspuns?” a icnit ea.

“Shh!” am facut eu, acoperind telefonul.

“Alo?” a spus vocea din nou.

Am luat mana de la microfon, inspirand adanc in anticipatie.

“Dobitocule!” am strigat eu in telefon.

Pentru un moment, a fost o liniste totala si nimic altceva. Am batut nerabdatoare din picior.

“Pardon?” a spus eventual.

“Mi-am furat camioneta! La ce naiba te gandeai?” m-am aprins eu. Tata imi facuse cadou camioneta aia!

“Camioneta ta?” a intrebat vocea de la celelalt capat al telefonului timida.

Eu am pufnit, plimbandu-ma incontinuu de la stanga la dreapta.

“Da!” am strigat eu. “Camioneta mea. Stii, cea pe care ai furat-o.”

“Huh!” a facut hotul de masini, sunand usor amuzat. Si apoi cretinul a incepiut sa rada. Sa rada!

Rosalie m-a privit indignata.

“Ce se petrece?” a intrebat ea, privindu-ma nerabdatoare.

“Rade.” am sasait eu. Ochii ei s-au marit si eu am incuviintat indignata din cap.

“Ce naiba e asa amuzant?”am cerut eu.

Apoi rasul s-a oprit.

“Nimic.” a spus el, dar eu eram sigura ca inca radea inauntrul lui. Nemernic. “Deci..Debussy? Sunt impresionat.”

Am clipit. Oricine era tipul asta, era complet dus cu pluta. Complet dezechilibrat.

“Ce?”

El a chicotit.

“Debussy.” a repetat el ca si cum el pur si simplu nu-l auzisem. “E in CD player-ul tau chiar acum. E unul din preferatii mei.”

Eram sigura ca imi explodase o vena de la tampla. Nimeni nu-mi atingea CD-Player-ul, cu atat mai putin cineva pe care nu-l cunosteam, mai ales pe care nu-l placeam, si care-mi furase masina!

“Nu-mi mai asculta muzica, lasa-mi in pace telefonul si adu-mi inapoi camioneta!” am sasait eu. “Acum! Ce te face sa crezi ca-mi pasa ca esti tu impresionat?”

Ce tupeu! Ce fel de om face asta? Sa fure o camioneta oarecare, sa vorbeasca cu proprietarul la telefon (la telefonul PROPRIETARULUI!) si sa-si dea cu parerea in legatura cu muzica?

“Destul de corect.” a chicotit el. “Avand in vedere circumstantele.”

Mi-am ingustat ochii. Daca nu inceta sa rada, aveam de gand sa-l vanez si sa-l fac sa ma implore sa-l ucid!

“Te-ar face sa te simti mai bine daca ti-as spune ca nu intentionasem sa fur camioneta ta?” a intrebat el, sunand plin de speranta.

Un ras scurt si cinic mi-a scapat printre buze. Cum poti sa furi masina unui om din greseala?

“Credeam ca-i fac o farsa varului meu.” a explicat el. “Stiam ca tocmai isi cumparase o noua camioneta si un prieten m-a provocat sa i-o mut.”

“Si tu respecti toate provocarile?” am intrebat eu pe un ton taios. Avea 12 ani? Nu, nu putea sa aiba. Suna ca un adult. Vocea lui era extreme de masculina, ca fapt divers.

“Da.” a raspuns el simplu.

Mi-am dat ochii peste cap.

“Deci.” a continuat el. “E doar o simpla neintelegere. Imi pare teribil de rau.”

A incetat sa vorbeasca pentru suficient timp cat sa schimbe melodia. O puteam auzi pe fundal.

“Ma ierti?”

Isi batea joc de mine?

“Nu.” am izbucnit eu. Tipul avea tupeu mai mult ca orice persoane pe care o cunoscusem vreodata.

“Si nu-mi mai atinge CD-player-ul!”

“Ai ceva temperament, nu-i asa, domnisoara…?” s-a oprit. “Oh. Imi pare rau. Nu cred ca am avut placerea. Care e numele tau, domnisoara?”

“Nu-ti dau numele meu!” am pufnit eu. Urmaream Oprah, la urma urmei! Daca decidea sa ma hartuiasca dupa ce termina cu furatul lucrurilor mele? Era un criminal totusi.

“Bine.” a spus el calm. “Iti voi spune pur si simplu, ‘frumoasa’.”

Rosalie inca ma privea intens si eu mi-am scuturat capul la ea, aruncandu-ma bratul in aer exasperata.

“Asta functioneaza vreodata pentru tine?” am intrebat eu monotona. Nu am asteptat raspunsul lui, continuand cu o rotire a ochilor.

“’Frumoasa’ nu e nici macar un nume.” l-am informat rece. “E o descriere.”

Rosalie s-a inclinat capul.

“Cui ii spune ‘frumoasa’?” a sopti ea.

M-am intors, ignorand-o. Avea sa-mi ceara toate detaliile mai tarziu, dar acum era ocupara.

“Aww.” a oftat dobitocul arogant si increzut. Ii puteam auzi zambetul din ton. “’Frumoasa’ e si un termen de alint. Ti-asn putea spune ‘iubire’ daca asa preferi.”

Oh. Deci era unul din acei tipi. Nu stiu ce era mai enervant: faptul ca era un hot de masini sau ca era un cuceritor. Am mai cunoscut baieti de genul asta inainte, cei care faceau propuneri din acelea. Cei carora le placea sa umble dupa o fata chiar daca fata nu le placea.

“Nu m-ai vazut niciodata, arogantule!”

“Ba te-am vazut.” mi-a intrerupt el insulta.

M-am oprit pentru o secunda, gura inchizandu-mi-se. M-am uitat in jurul meu agitata ca si cum ma asteptam sa-l vad la vreo fereastra sau ceva de genul. Cine era tipul asta?

“Ei bine, cel putin asa cred.” s-a corectat el, enervant de nonsalant. “Vezi tu, e o poza minunata pe telefonul tau cu trei domnisoare incantatoare.”

Am palit. La naiba. Poza aia era cu mine, Alice si Rosalie la o petrecere de saptamana trecuta. Nu vrusesem sa mi se faca vreo poza, dar ele insistasera.De fapt, nici sa merg la petrecere nu vrusesem dar si asta ma obligasera sa fac. M-am uitat urat peste umar la o destul de confuza Rose. Ea insistase ca era o poza frumoasa cu toate trei si isi luase libertatea sa o seteze ca imagine de fundal. Trebuia sa recunosc ca ele iesisera genial ca de obicei si eu aratam pe jumatate decent deci am pastrat-o.

“Nici macar nu stii care dintre ele sunt.” am pufnit eu.

“Oh. Deci esti in poza.” a spus el increzut.

La naiba. Din nou.

“Ai dreptate. Nu stiu care esti.” a recunoscut el. “Dar sunt toate trei foarte frumoase deci numele ti s-ar potrivi oricum.”

Am pufnit din nou. Omule, va fi atat de dezamagit cand va vedea ca nu vorbea cu Alice sau Rosalie.

“Bella.” a sasait Rose, aruncandu-mi o privire care ar fi putut face pe oricine sa tremure de frica. Poate arata ea ca o papusa Barbie, dar Barbie nu stia sa plesneasca atat de bine. “Ce se intampla?”

Pe de alta parte, daca i-ar fi facut asta oricareia dintre Alice sau Rose, ele i-ar fi aflat adresa, s-ar fi furisat in casa lui in timp ce dormea si ar fi pus in aplicare o castrare foarte dureroasa. Deci, poate puteam sa consider asta ca o binecuvantare. Ele erau mai frumoase, dar si mai rele decat mine. De departe. I-am zambit lui Rose si ea a pufnit, incrucisandu-si mainile pe piept si asezandu-se pe canapea, enervate ca fusese lasata pe dinafara.

“Dar.” a continuat el pe un ton bland. “Trebuie sa recunosc, sper ca esti bruneta.”

“Ei bine.” am spus eu taios. “Ghinion, baiete! Sunt…”

M-am oprit brusc. Ce spusese? Trebuie sa fi auzit gresit. Rose si Alice se vopsisera cand eu nu ma uitam?

Chiar m-am uitat repede la Rose peste umar. Nu, parul ei era inca blond. Si parul tepos al lui Alice era de un saten mahon. Nu ma intelegeti gresit, banuiesc ca nu eram complet inatractiva. Dar Rosalie si Alice erau uimitoare. Deci nimeni nu m-ar observa pe mine stand langa ele. Eu eram doar Bella Swan, cea care nu iese in evidenta.

“Esti ce?” m-a indemnat el, aducandu-ma din nou cu picioarele pe pamant.

“Sunt pe cale sa sun la politie.” l-am amenintat eu, intorcandu-ma la regina de gheata.

El a facut o pauza si eu am ranjit, simtindu-ma de departe mandra de mine insami. Deci, domnul arogant nu mai are nimic de spus?

“Chiar e necesar asta?” a intrebat el in final. Avea tupeul sa sune ca si cum eu eram cea imatura.

“Da.” am trantit-o eu fruioasa. “Cred ca e necesar sa denunt ca mi-a fost furata masina!”

“De fapt, imprumutata.” a spus el, sunand putin emotionat.

“A imprumuta presupune a cere voie sa folosesti masina.” am intepat eu.

El a pufnit.

“Te pricepi la detalii.”

Nu mi-a dat suficient timp sa-i raspuns.

“Ti-o aduc cat pot de repede.”

“Cat de repede inseamna asta?” am intrebat eu. Puteam sa sun la politie dar asta presupunea o gramada de hartogarii si nu eram sigura ce parere aveau ei daca denuntam furtul masinii cand hotul se oferise sa o returneze…

“Nu stiu.” a raspuns el usor.

Am respirat ca sa ma calmez. Inspira pe nas…expira pe gura…

“Daca n-o am aici in zece minute, sun la politie.” l-am informat eu.

Rose si-a scuturat mainile in aer, incercand sa-mi capteze atentia.

“Ti-o aduce inapoi?” a soptit ea, clar confuza doar auzind partea mea de conversatie.

Eu am incuviintat din cap si ea parea chiar si mai confuza.

“Ce zici de o jumatate de ora?” a spus el.

Stransoarea mea in jurul telefonului a devenit mai puternica. Incerca sa negocieze cu mine?

“Nu negociem.” am spus eu sec. “Zece minute.”

“Ce zici de douazeci?”

Am expirat furioasa.

“Sun acum!”

“Bine, bine.” a chicotit el. “Sunt chiar la colt. Ajung in trei minute.”

Mi-am aruncat mainile in aer, aproape scapand telefonul.

“Daca erai la colt, de ce incercai sa faci rost de mai mult timp?” am intebat eu exasperata.

Volumul CD-layer-ului s-a marit putin.

“Pentru ca esti usor de sacait. E destul de amuzant.” a spus el simplu. “Ne vedem curand, Frumoaso.”

Si apoi a inchis telefonul. Eu l-am indepartat de la ureche, uitandu-ma la ecran fara sa clipesc.

APEL INCHEIAT.

_______________________________________

Ta-da! Povestea cea noua :D Scrisa tot de Mk Marie, creatoarea geniala a Reassigned Identity J

Eu am citit deja povestea si o recomand sincer! E absolut minunata si are o doza de umor care va va da pe spate! Mai am capitol traduse, deci cat de repede vine urmatorul depinde de cat de mult comentati voi! Sper sa nu va zgarciti! J)

Si lasati-mi o prima parere despre povestea asta.

Pupici :*:*:*

Dienutza