Capitolul 1: Cuvantul zilei este Idiot

___________________________________________________________________

Destinul. Noroc sau ghinion, nu credeam in asa ceva. Dar cred oricum in pura idiotenie a speciei umane. Si sunt un magnet sigur pentru acesti idioti. Mai ales in zile ca aceasta, cand aceasta lege pare sa-mi guverneze viata. Argument: Chiar acum vorbesc la telefon cu hotul meu personal de masini. Da, serios.

___________________________________________________________________

“Rosalie! Imprumuta-mi telefonul tau.”

Ea a ridicat o spranceana la mine, pe fata ei citindu-se ceva ce era situate intre ‘obliga-ma’ si ‘spune te rog’.

Eu m-am strambat.

“Da-mi telefonul ala nenorocit! Cineva mi-a furat camioneta!”

Ochii ei s-au marit.

“Ce? Esti sigura ca n-ai uitat unde ai parcat-o?”

Mi-am ingustat ochii la ea. Iti lasi masina intr-un loc nepotrivit o data si ramai sigur ca ti-a fost furata si nimeni nu te va lasa sa traiesti linstit.

“Ce?” a ridicat ea o spranceana, vazandu-mi expreia. “Cineva chiar a furat-o pe chumbucket?” a incheiat ea cu o privire neincrezatoare.

Am pufnit. Deci camioneta mea nu era exact cea mai atractiva piesa de metal de pe sosea. Dar avea personalitate! Plus ca era una din acele masini pe care le vedeai complet intacte, fara nicio zgaraietura dupa un accident. Dar prietenii mei aveau o problema cu asta. De fapt, Emmett venise cu denumirea fermecatoare in facultate. Nu eram sigura ce ma deranja mai tare –porecla asta stupida sau faptul ca un om matur inca era obsedat de Sponge Bob.

“Cineva a furat-o.” am repetat eu. “Eu si Alice am mers mai devreme la magazine sa cumparam ingredientele pentru cina din seara asta. Sigur ca ea a insistat sa mergem cu masina deci am lasat-o chiar in fata casei ei.”

Ea a incuviintat inet din cap.

“Dar cand m-am intors disparuse!”

Nu era posibil sa fi uitat pur si simplu unde o parcasem. Casa lui Alice si Jasper era mare dar pur si simplu nu era posibil. E destul de greu sa-ti scape din vedere o camioneta mare, rosie, si veche. Fugisem de-a lungul strazii imediat pentru a imprumuta telefonul lui Rose pentru ca Alice nu putea inceta sa vorbeasca pentru suficient timp incat sa i-l pot cere pe al ei. Jasper plecase undeva cu Emmett mai devreme, pentru ca l-as fi putut imprumuta pe al lui. El era de departe cel mai logic dintre noi.

“A..disparut?”

Mi-am dat ochii peste cap, smulgandu-i telefonul din mana. Ea s-a uitat urat la mine dar n-a comentat.

“Deci, suni la politie?” a intrebat ea, lasandu-o balta.

Mi-am scuturat capul.

“O sa fac si asta.” am spus eu, formand numarul si ascultand cum suna. Stiu ca era putin ilogic, dar trebuia sa incerc. “Dar mai intai sun pe telefonul meu. L-am lasat in masina.”

Ea s-a uitat la mine ca si cum tocmai imi crescuse un al doilea cap.

“Am vazut asta la Oprah.” am spus eu, scuturand din mana la ea cand a inceput sa protesteze.

“Ce fel de idiot ar raspunde la…”

“Alo?”

Am ranjit la ea si maxilarul ei a cazut. Niciodata sa nu te indoiesti de Oprah!

“Au raspuns?” a icnit ea.

“Shh!” am facut eu, acoperind telefonul.

“Alo?” a spus vocea din nou.

Am luat mana de la microfon, inspirand adanc in anticipatie.

“Dobitocule!” am strigat eu in telefon.

Pentru un moment, a fost o liniste totala si nimic altceva. Am batut nerabdatoare din picior.

“Pardon?” a spus eventual.

“Mi-am furat camioneta! La ce naiba te gandeai?” m-am aprins eu. Tata imi facuse cadou camioneta aia!

“Camioneta ta?” a intrebat vocea de la celelalt capat al telefonului timida.

Eu am pufnit, plimbandu-ma incontinuu de la stanga la dreapta.

“Da!” am strigat eu. “Camioneta mea. Stii, cea pe care ai furat-o.”

“Huh!” a facut hotul de masini, sunand usor amuzat. Si apoi cretinul a incepiut sa rada. Sa rada!

Rosalie m-a privit indignata.

“Ce se petrece?” a intrebat ea, privindu-ma nerabdatoare.

“Rade.” am sasait eu. Ochii ei s-au marit si eu am incuviintat indignata din cap.

“Ce naiba e asa amuzant?”am cerut eu.

Apoi rasul s-a oprit.

“Nimic.” a spus el, dar eu eram sigura ca inca radea inauntrul lui. Nemernic. “Deci..Debussy? Sunt impresionat.”

Am clipit. Oricine era tipul asta, era complet dus cu pluta. Complet dezechilibrat.

“Ce?”

El a chicotit.

“Debussy.” a repetat el ca si cum el pur si simplu nu-l auzisem. “E in CD player-ul tau chiar acum. E unul din preferatii mei.”

Eram sigura ca imi explodase o vena de la tampla. Nimeni nu-mi atingea CD-Player-ul, cu atat mai putin cineva pe care nu-l cunosteam, mai ales pe care nu-l placeam, si care-mi furase masina!

“Nu-mi mai asculta muzica, lasa-mi in pace telefonul si adu-mi inapoi camioneta!” am sasait eu. “Acum! Ce te face sa crezi ca-mi pasa ca esti tu impresionat?”

Ce tupeu! Ce fel de om face asta? Sa fure o camioneta oarecare, sa vorbeasca cu proprietarul la telefon (la telefonul PROPRIETARULUI!) si sa-si dea cu parerea in legatura cu muzica?

“Destul de corect.” a chicotit el. “Avand in vedere circumstantele.”

Mi-am ingustat ochii. Daca nu inceta sa rada, aveam de gand sa-l vanez si sa-l fac sa ma implore sa-l ucid!

“Te-ar face sa te simti mai bine daca ti-as spune ca nu intentionasem sa fur camioneta ta?” a intrebat el, sunand plin de speranta.

Un ras scurt si cinic mi-a scapat printre buze. Cum poti sa furi masina unui om din greseala?

“Credeam ca-i fac o farsa varului meu.” a explicat el. “Stiam ca tocmai isi cumparase o noua camioneta si un prieten m-a provocat sa i-o mut.”

“Si tu respecti toate provocarile?” am intrebat eu pe un ton taios. Avea 12 ani? Nu, nu putea sa aiba. Suna ca un adult. Vocea lui era extreme de masculina, ca fapt divers.

“Da.” a raspuns el simplu.

Mi-am dat ochii peste cap.

“Deci.” a continuat el. “E doar o simpla neintelegere. Imi pare teribil de rau.”

A incetat sa vorbeasca pentru suficient timp cat sa schimbe melodia. O puteam auzi pe fundal.

“Ma ierti?”

Isi batea joc de mine?

“Nu.” am izbucnit eu. Tipul avea tupeu mai mult ca orice persoane pe care o cunoscusem vreodata.

“Si nu-mi mai atinge CD-player-ul!”

“Ai ceva temperament, nu-i asa, domnisoara…?” s-a oprit. “Oh. Imi pare rau. Nu cred ca am avut placerea. Care e numele tau, domnisoara?”

“Nu-ti dau numele meu!” am pufnit eu. Urmaream Oprah, la urma urmei! Daca decidea sa ma hartuiasca dupa ce termina cu furatul lucrurilor mele? Era un criminal totusi.

“Bine.” a spus el calm. “Iti voi spune pur si simplu, ‘frumoasa’.”

Rosalie inca ma privea intens si eu mi-am scuturat capul la ea, aruncandu-ma bratul in aer exasperata.

“Asta functioneaza vreodata pentru tine?” am intrebat eu monotona. Nu am asteptat raspunsul lui, continuand cu o rotire a ochilor.

“’Frumoasa’ nu e nici macar un nume.” l-am informat rece. “E o descriere.”

Rosalie s-a inclinat capul.

“Cui ii spune ‘frumoasa’?” a sopti ea.

M-am intors, ignorand-o. Avea sa-mi ceara toate detaliile mai tarziu, dar acum era ocupara.

“Aww.” a oftat dobitocul arogant si increzut. Ii puteam auzi zambetul din ton. “’Frumoasa’ e si un termen de alint. Ti-asn putea spune ‘iubire’ daca asa preferi.”

Oh. Deci era unul din acei tipi. Nu stiu ce era mai enervant: faptul ca era un hot de masini sau ca era un cuceritor. Am mai cunoscut baieti de genul asta inainte, cei care faceau propuneri din acelea. Cei carora le placea sa umble dupa o fata chiar daca fata nu le placea.

“Nu m-ai vazut niciodata, arogantule!”

“Ba te-am vazut.” mi-a intrerupt el insulta.

M-am oprit pentru o secunda, gura inchizandu-mi-se. M-am uitat in jurul meu agitata ca si cum ma asteptam sa-l vad la vreo fereastra sau ceva de genul. Cine era tipul asta?

“Ei bine, cel putin asa cred.” s-a corectat el, enervant de nonsalant. “Vezi tu, e o poza minunata pe telefonul tau cu trei domnisoare incantatoare.”

Am palit. La naiba. Poza aia era cu mine, Alice si Rosalie la o petrecere de saptamana trecuta. Nu vrusesem sa mi se faca vreo poza, dar ele insistasera.De fapt, nici sa merg la petrecere nu vrusesem dar si asta ma obligasera sa fac. M-am uitat urat peste umar la o destul de confuza Rose. Ea insistase ca era o poza frumoasa cu toate trei si isi luase libertatea sa o seteze ca imagine de fundal. Trebuia sa recunosc ca ele iesisera genial ca de obicei si eu aratam pe jumatate decent deci am pastrat-o.

“Nici macar nu stii care dintre ele sunt.” am pufnit eu.

“Oh. Deci esti in poza.” a spus el increzut.

La naiba. Din nou.

“Ai dreptate. Nu stiu care esti.” a recunoscut el. “Dar sunt toate trei foarte frumoase deci numele ti s-ar potrivi oricum.”

Am pufnit din nou. Omule, va fi atat de dezamagit cand va vedea ca nu vorbea cu Alice sau Rosalie.

“Bella.” a sasait Rose, aruncandu-mi o privire care ar fi putut face pe oricine sa tremure de frica. Poate arata ea ca o papusa Barbie, dar Barbie nu stia sa plesneasca atat de bine. “Ce se intampla?”

Pe de alta parte, daca i-ar fi facut asta oricareia dintre Alice sau Rose, ele i-ar fi aflat adresa, s-ar fi furisat in casa lui in timp ce dormea si ar fi pus in aplicare o castrare foarte dureroasa. Deci, poate puteam sa consider asta ca o binecuvantare. Ele erau mai frumoase, dar si mai rele decat mine. De departe. I-am zambit lui Rose si ea a pufnit, incrucisandu-si mainile pe piept si asezandu-se pe canapea, enervate ca fusese lasata pe dinafara.

“Dar.” a continuat el pe un ton bland. “Trebuie sa recunosc, sper ca esti bruneta.”

“Ei bine.” am spus eu taios. “Ghinion, baiete! Sunt…”

M-am oprit brusc. Ce spusese? Trebuie sa fi auzit gresit. Rose si Alice se vopsisera cand eu nu ma uitam?

Chiar m-am uitat repede la Rose peste umar. Nu, parul ei era inca blond. Si parul tepos al lui Alice era de un saten mahon. Nu ma intelegeti gresit, banuiesc ca nu eram complet inatractiva. Dar Rosalie si Alice erau uimitoare. Deci nimeni nu m-ar observa pe mine stand langa ele. Eu eram doar Bella Swan, cea care nu iese in evidenta.

“Esti ce?” m-a indemnat el, aducandu-ma din nou cu picioarele pe pamant.

“Sunt pe cale sa sun la politie.” l-am amenintat eu, intorcandu-ma la regina de gheata.

El a facut o pauza si eu am ranjit, simtindu-ma de departe mandra de mine insami. Deci, domnul arogant nu mai are nimic de spus?

“Chiar e necesar asta?” a intrebat el in final. Avea tupeul sa sune ca si cum eu eram cea imatura.

“Da.” am trantit-o eu fruioasa. “Cred ca e necesar sa denunt ca mi-a fost furata masina!”

“De fapt, imprumutata.” a spus el, sunand putin emotionat.

“A imprumuta presupune a cere voie sa folosesti masina.” am intepat eu.

El a pufnit.

“Te pricepi la detalii.”

Nu mi-a dat suficient timp sa-i raspuns.

“Ti-o aduc cat pot de repede.”

“Cat de repede inseamna asta?” am intrebat eu. Puteam sa sun la politie dar asta presupunea o gramada de hartogarii si nu eram sigura ce parere aveau ei daca denuntam furtul masinii cand hotul se oferise sa o returneze…

“Nu stiu.” a raspuns el usor.

Am respirat ca sa ma calmez. Inspira pe nas…expira pe gura…

“Daca n-o am aici in zece minute, sun la politie.” l-am informat eu.

Rose si-a scuturat mainile in aer, incercand sa-mi capteze atentia.

“Ti-o aduce inapoi?” a soptit ea, clar confuza doar auzind partea mea de conversatie.

Eu am incuviintat din cap si ea parea chiar si mai confuza.

“Ce zici de o jumatate de ora?” a spus el.

Stransoarea mea in jurul telefonului a devenit mai puternica. Incerca sa negocieze cu mine?

“Nu negociem.” am spus eu sec. “Zece minute.”

“Ce zici de douazeci?”

Am expirat furioasa.

“Sun acum!”

“Bine, bine.” a chicotit el. “Sunt chiar la colt. Ajung in trei minute.”

Mi-am aruncat mainile in aer, aproape scapand telefonul.

“Daca erai la colt, de ce incercai sa faci rost de mai mult timp?” am intebat eu exasperata.

Volumul CD-layer-ului s-a marit putin.

“Pentru ca esti usor de sacait. E destul de amuzant.” a spus el simplu. “Ne vedem curand, Frumoaso.”

Si apoi a inchis telefonul. Eu l-am indepartat de la ureche, uitandu-ma la ecran fara sa clipesc.

APEL INCHEIAT.

_______________________________________

Ta-da! Povestea cea noua :D Scrisa tot de Mk Marie, creatoarea geniala a Reassigned Identity J

Eu am citit deja povestea si o recomand sincer! E absolut minunata si are o doza de umor care va va da pe spate! Mai am capitol traduse, deci cat de repede vine urmatorul depinde de cat de mult comentati voi! Sper sa nu va zgarciti! J)

Si lasati-mi o prima parere despre povestea asta.

Pupici :*:*:*

Dienutza