Capitolul 2: Cuvantul zilei este Aneurism

Deci se pare ca nu mintise ca o sa-mi aduca masina in trei minute. A ajuns in doua minute. Stiu asta pentru ca ma holbasem la ceas tot timpul.

“Deci cineva chiar a furat-o pe chumbucket?” a intrebat Rosalie, cu ochii largi de uimire.

Mi-am dat ochii peste cap. Nu depasisem chestia asta?

“Da.” am spus eu sec. Nu era chiar atat de incredibil.. Poate cineva chiar vazuse potentialul camionetei mele.

“Si ti-o aduce inapoi?” a continuat ea cu intrebarile. “Pur si simplu?”

M-am intors la ea.

“Da.” am spus incet. Nici eu nu prea intelegeam. Ce era cu oamenii din zilele noastre? Azi sunt plictisit…Cred ca ma duc sa fur o camioneta oarecare. Dar e in regula! O sa o returnez!

“Ciudat.” a spus ea.

Am incuviintat din cap in semn de aprobare in timp ce camioneta mea se arata de dupa colt miscandu-se mai repede decat am vazut-o vreodata miscandu-se. Nici macar nu stiam ca putea sa mearga asa de repede.

“Ai grija!” am tipat eu in timp ce se oprea in acelasi loc unde o lasasem eu parcata mai devreme.

Tipul a chicotit in timp ce iesea din masina si eu m-am repezit la el, practice scuipand flacari.

“Chiar esti hotarat sa o inapoiezi distrusa?” am sasait eu, smulgandu-i cheile din mana.

El nu a spus nimic pana ce eu nu m-am calmat suficient cat sa-mi dau seama ca se holba la mine cu gura cascata. Mi-am incrucisat bratele pe piept, strambandu-ma la el. Mama lui nu-l invatase bunele maniere?

“Ei bine?’ l-am indemnat eu.

El si-a scuturat capul, aratand ca si cum voia sa-si faca ordine acolo.

“Imi pare rau.” s-a scuzat el, dar nu eram sigura pentru ce. Pentru ca-mi furase masina, pentru ca o fortase dincolo de limitele ei, sau pentru holbat? Wow. Deja facuse o impresie remarcabila.

“Pur si simplu asa conduc eu mereu.” a recunoscut el.

“Obisnuiesti si sa furi masinile altor oameni?” am intrebat eu.

El arata ca si cum se lupta cu un zambet.

“De fapt, asta ar fi prima data.” a spus el, oglindindu-mi pozitia, mai putin strambatura.

Eu am pufnit.

“Ma bucur ca am putut fi martora.” am spus eu sarcastica.”Sper ca ti-ai golit cheful.”

“Nu stiu.” a spus el amabil. “S-ar putea sa mai am nevoie de masina ma tarziu cand jefuiesc banca.”

“Nu ma indoiesc.” am spus eu taios.

El a ridicat o spranceana, parand surprins.

“Glumeam doar.” a spus el incet. Si apoi, un zambet imens i s-a intins pe fata. “Am facut asta ieri.”

Niciodata nu fusesem o persoana violenta, dar acum simteam o nevoie coplesitoare de a-l pocni, doar sa-mi strang pumnul si sa-l izbesc de fata lui absurd de frumoasa.

“Crezi ca e amuzant?”

El a incuviintat din cap, inca zambind.

“De fapt, chiar gasesc asta oarecum hilar.” a recunoscut el. “Gandeste-te. Prietenul meu ma provoaca sa mut camioneta varului meu si eu o iau pe cea gresita?”

A ridicat o spranceana, privindu-ma ca si cum se astepta sa gasesc si eu umoristica situatiei. Poate daca era vorba de altcineva, ar fi putut fi oarecum amuzant. Dar fusese vorba de mine, si fusese o zi ingrozitoare, si cu siguranta nu credeam ca fusese amuzant.

“Si apoi, proprietarul camionetei se dovedeste a fi o femeie incredibil de frumoasa cu temperamentul unui Viking furios.”

Am strans din buze, tinandu-mi dgetele la spate ca sa nu fac ceva ce sa regret mai tarziu. Cand nu ma purtam ca ‘un Viking furios’. Vai, pur si simplu dadea pe afara de sarm, nu-i asa?”

“Ei bine, mi-ar placea sa continuam aceasta mica lupta dar se pare ca esti neinarmat. Si am intarziat undeva.”

El pur si simplu a ras.

“Ai luat asta dintr-un cantec al lui Wil Smith?”

La naiba! O facusem,nu?

“Am intarziat.” am repetat eu, refuzand sa recunosc sau nu plagiarismul meu.

“Aw, dar desigur.” a chicotit el, lasandu-se pe masina mea, privindu-ma evident amuzat.

Mi-am ingustat ochii la el dar el nu parea sa aiba nicio urma de regret. Am deschis usa masinii si am trantit-o iar inchisa, incercand sa-l si lovesc pe el cumva in timpul procesului. Apoi, am incuiat usile.

M-am intors ca sa-l vad pe el cum ma privea cu o spranceana ridicata.

“Niciodata nu poti fi in siguranta.” am spus eu usor. “Nu se stie niciodata cine aterizeaza si ti-o fura!”

El pur si simplu si-a scuturat capul, fara ca acea jumatate de zambet arogant si enervant sa-i paraseasca fata.

“Credeam ca ai intarziat undeva.” mi-a amintit el.

“Asa si e.” am strigat eu, amintindu-mi. Desi sunt sigura ca Alice ar fi inteles din moment ce ar fi aflat ca-mi disparuse masina dar inca nu voiam sa o las sa pregateasca cina singura. Nu era tocmai sigur si nu neaparat ceva ce-mi placea sa fac din moment ce ultima data aproape ca a dat foc la bucatarie acum cativa ani.

“Iau cina cu niste prieteni.”

Ochii lui au zburat automat la casa lui Alice si Jasper.

“Nu puteai sa mergi pe jos pana acolo?” m-a tachinat el.

Mi-am inclinat capul.

“De unde stiai ca acolo trebuia sa fiu?” am intrebat eu.

O urma slaba de realizare i s-a intiparit pe fata, dar imediat a si disparut, inlocuita de acelasi zambet strengar.

“Am ghicit.” a raspuns.

L-am privit inca suspicioasa pentru o secunda. Dar apoi am ridicat pur si simplu din umeri. Cu cat mai repede se incheia conversatia asta, cu atat mai repede puteam sa scap de el, si sa-l las sa jefuiasca vreo banca sau nu stiu ce fetita de dulciurile ei.

“Mpa-pa.” i-am facut eu cu mana, indreptandu-ma spre Rose, care ne urmarise conflictul cu putin mai mult interes decat intentionase.

“Pa, Frumoaso!” a strigat el in urma mea.

Mi-am dat ochii peste cap. Ramas bun, dobitocule!

“Multumesc ca m-ai lasat sa-ti imprumut telefonul, Rose.” i-am spus el, dandu-i-l inapoi.

Ea l-a bagat in buzunar, cu ochii nca asupra hotului de masini.

“Vrei sa-l calc cu masina pentru tine?” m-a intrebat ea.

Eu am ras usor, privind repede peste umar. Tipul se indrepta spre un Volvo argintiu parcat putin mai incolo. Aia nu putea fi masina lui! Sau avea de gand sa mai fure una? Nu, nu putea sa faca asta cu mine si cu Rose privindu-l.

“Hei.” l-am strigat eu. “Ti-ai parcat Volvo-ul tau stupid si stralucitor doar ca sa furi amarata mea de camioneta?”

“Am imprumutat-o fara permisiune!” a stirgat el fara sa se intoarca.

Mi-am scuturat capul. Tipul era nebun. Deloc in toate mintile.

“Bella.” mi-a atras Rose atentia din nou. “Vrei sa-l calc cu masina?”

“Nu, mersi.” am oftata eu. Stiu ca probabil ar fi facut-o, dar asta ar fi insemnat ceva mai mult decat furt de masini pentru ca ea nu avea cum sa rise sa-si zgaraie noul ei BMW M3. Chestia aia era prima ei mare iubire. Emmett era pe locul doi.

“Atunci vrei sa-ti fac rost de numarul lui?”

Mi-am intors capul spre ea atata de repede incat am ametit.

“Pardon?” am icnit eu.

Ea a ranjit.

“Amuzant, atractiv, inalt.” a numarat ea pe degete. Si ochii ei au zburat in directia unde-l vazusem ultima data. “Si fundul lui nu e nici macar pe jumatate rau.”

Mi-am pus mainile pe solduri., uitandu-ma urat la ea. Masina mea tocmai fusese furata si ea voia sa vorbim despre cum era criminalul cel sexy! Ce i-a pus Emmett in cafeaua de dimineata?

“Ce?” a facut ea inocenta, copiindu-mi pozitia, doar ca nu era la fel de convingatoare. In majoritatea cazurilor, eu latram mai rau decat muscam. Rosalie? Oo, nu vreti sa cunoasteti parte area a lui Rosalie.

“Ti-a spus ‘Frumoasa’.”

Am pretins ca ma lasa rece.

“Si mi-a mai furat si masina si ar trebui sa sun la politie.” am spus. “Se cam anuleaza, nu crezi?”

“Bine.” a cedat ea.

Am zambit.Puteam numara pe degete datile in care ieseam invingatoare dintr-o cearta cu Rose. Trebuie sa recunosc ca asta fusese o victorie usoara.

“Ne vedem la Alice. Ma duc sa o ajut cu cina.” am spus eu, intorcandu-ma ca sa ma indrept spre casa celorlalti prieteni ai mei.

“N-o lasa sa dea foc la bucatarie!” a strigat ea in timp ce eu ma indepartam pe trotuar.

Am ras, facandu-i cu mana peste umar.

“O sa-mi dau silinta!”

Eu, Alice si Rosalie fusesem cele mai bune prietene din facultate. Eu si Alice ne-am cunoscut primele. Imparteam dormitorul in primul an. Rosalie impartea dormitorul cu o fata pe nume Jessica. Nu se intelegeau prea bine. E posibil ca Rosaliue s-o fi amenintat sa-i dea foc la par in timp ce dormea. Ea si Alice s-au cunoscut la o cafenea din campus si a propus sa o lasam sa se mute cu noi. Si a fost inevitabil fie sa ne imprietenim, fie sa devenim cele mai aprige dusmance. Era de bine ca toate trei uram tipele astea superficial si eram nebune dupa baietii din echipa de fotbal.

Acolo i-au cunoscut pe Jasper si pe Emmett –in echipa de fotbal. Si se parea ca nu-i deranja atentia speciala, mai ales daca venea de la Alice si Rosalie. Au inceput sa iasa si grupul nostru s-a extins fara niciun effort. Ei erau ca fratii, si nu intentionasem, dar ajunsesem sa tin oricum la ei. Grupul nostru era diversificat, dar grozav. Cu totii ne intelegeam foarte bine. Parea ca ne-am cunoaste dintotdeauna si dupa ce tatal meu fusese ranit si trebuise sa ma mut in Forks dupa facultate, ei s-au mutat toti cu mine. Erau cei mai buni prieteni la care puteam spera. Rosalie si Emmett se casatorisera in urma cu un an, in martie, si Alice si Jasper aveau sa-i urmeze curand. De fapt, in seara asta erau repetitiile pentru cina.

“Ali!” am strigat eu, intrand fara sa mai bat la usa. “Fii atenta! Hotul de camionete mi-a inapoiat masina.”

S-a auzit o bubuitura, care a avut ecou in toata casa, apoi am auzit-o pe Alice injurand.Mi-am dat ochii peste cap, indreptandu-ma spre bucatarie. Alice statea acolo, in mijloc, cu mainile in solduri, uitandu-se la tavan si rugandu-se dupa rabdare.

“Probleme?” am ranjit eu.

Ea s-a uitat urat la mine inainte sa-si dea ochii peste cap si sa se aplece ca sa ia tigaia de pe podea.

“A cui a fost ideea asta geniala de a lasa tigaile si cratitele pe tejghea?” a intrebat ea.

Eu am chicotit.

“Uhm..a ta.”

Ea si-a scuturat capul, dar inainte sa poata nega, am insirat evenimentele.

“Ai cumparat setul Tupperware de la agentul de vanzari ieri pentru ca voiai sa faci rost de numarul lui pentru mine…”

“Ceea ce am si facut.” m-a intrerupt ea, zambind larg.

“Nu-l sun.” am spus eu incapatanata, inainte sa continui povestea. “Ai realizat ca nu ai unde sa [ui setul de 52 de bucati(!)” i-am amintit eu, folosind aceeasi voce pe care agentul o folosise cand descria setul –ca si cum era cel mai bun lucru inventat vreodata. “Deci ai scos tigaile si cratitele din dulap si le-ai lasat pe tejghea. Ai spus ca o sa le gasesti tu un loc azi.”

Ea m-a privit ganditoare pentru un moment.

“Asa am facut, nu-i asa?”

Eu am chicotit.

“Dap.” am spus eu vesela, punand accent pe ‘p’.

Ea a ridicat din umeri.

“Ei bine, nu le pot gasi un loc acum.” a spus ea, nesunand catusi de putin stresata. “Am prea multe de facut. Iti vine sa crezi ca repetitiile pentru cina sunt in seara asta?”

Am zambit. Imi placea la nebunie sa-mi vad prietenii fericiti. Alice practice radia. Ma bucuram atat de tare ca-l gasise pe Jasper. Sau cum il numise ea in prima saptamana dupa ce-l vazuse la antrenamente la fotbal, ‘tipul care a fost doborat in primele 15 minute.’ Ceea ce a fost urmat de un oftat visator. ‘Frate, e asa grozav!’

“Deci, ce s-a intamplat cu chumbucket?” a intrebat ea. “Ai sunat deja la politie? Frate, nu pot sa cred ca cineva a furat-o!”

Am insfacat o rosie si am inceput s-o tai felii, asigurandu-ma ca tin taisul cutitului departe de orice alta partea corpului meu. Poate ca Alice aproape incendiase bucataria, dar eu aproape ca ma decapitasem de mai multe ori decat pot sa numar.

“In final, n-a mai fost nevoie sa sun la politie.” am spus eu. “Mi-a adus-o inapoi.”

Ea s-a uitat la mine, uitand momentan de cina.

“Ce?” a chitait ea. “Ce s-a intamplat? Spune-mi totul!”

Am ras, taind alta felie din rosie.

“Incepe cu inceputul.” a cerut ea.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

“Hei, surioara.” a spus Emmett, punandu-si un brat in jurul umerilor mei. “O pasarica mi-a soptit ca masinuta ta a invatat un truc de disparitie.”

M-am strambat la el. Nu voiam sa vorbesc despre ce se intamplase mai devreme. Era repetita pentru cina a lui Alice si Jasper. In plus, sa vorbesc despre asta m-ar fi innebunit din nou.

“Iti povestesc mai tarziu, Em.” am oftat eu.

El a chicotit.

“Trebuie sa fie o povestioara interesanta.” a ranjit el timid.

“Este.” i-am promis eu.

“Cand mancam?” a intrebat el, deja distras.

Am ridicat din umeri.

“Curand.” a ciripit Alice.

Ea punea masa, fusta dansand gratios in jurul picioarelor ei. De asta decisesera sa luam cina inainte de repetitia propriu-zisa. Cu Emmett implicat, mancarea era o trebuinta, si cu cat mai repede, cu atat mai bine.

“Mai trebuie doar sa-l asteptam pe varul lui Jazzy sa ajunga.” a spus ea.

Nici nu a apucat sa spuna bine cuvintele ca s-a si auzit soneria.

“In sfarsit!” a pufnit Emmett.

Eu mi-am dat ochii peste cap.

“Nu e nici macar cinci si jumaate.” i-am amintit eu. “Am ajuns noi devreme.”

Nici nu era greu sa ajungi devreme cand practice locuiesti in casa unde se serveste cina. Tot ce trebuie sa faci e sa te schimbi. Probabil ca am fi fost aici si fara repetitiile pentru cina.

Emmett s-a uitat urat la mine, ceva ce facea de fiecare data cand cineva se lua de mancarea lui. Dar apoi a ranjit, ridicand din sprancene ca un personaj de desene animate.

“Sigur nu vrei sa adopti pozitia, Bells?”

Eu m-am incruntat.

“Ce vrea sa…”

“Mama va saluta. Abia asteapta nunta.” a spus o voce pe care am recunoscut-o imediat din cealalta camera. Puteam auzi si vocea lui Jasper, din ce in ce mai tare in timp ce-si conducea oaspetele in bucatarie, dar nu puteam auzi ce spunea. Eram concentrate asupra faptului ca eram 90% sigura ca aveam un aneurism. Asta nu mi se putea intampla mie!

Si apoi ei au luat coltul, intrand in raza mea vizuala. Jasper isi scutura mainile cum facea de fiecare data cand vorbea despre ceva in legatura cu care era entuziasmat. Si celalalt tip, varul lui Jasper, se uita la el, fara indoiala ascultand ce-i spunea. Purta un tricou dragut, stramt, fara maneci, cu o pereche de blugi inchisi la culoare. Parul lui dezordona arata ca un vartej si nu puteam sa nu ma intreb cum de nu observasem culoarea asta unica mai devreme. Chiar eram furioasa ca ratasem parul de bronz. Ochii lui au cercetat camera, observand fetele, si am realizat ca Jasper incetase sa vorbeasca.

Atunci cand ochii lui s-au oprit asupra mea, a ranjit si eu m-am crispat.

“Buna, Frumoaso.”

La naiba! Asta se intampla. Intelegeti acum despre ce vorbesc? Orice poate merge rau i se va intampla Bellei Swan.

____________________________________________

Acesta e al doilea capitol din noua poveste :D. Sunt tare curioasa ce parere aveti despre el J

Aveti vreo parte favorite a lui? Ce parere aveti de noua poveste? Credeti ca va fi la fel de interesanta ca Reassigned Identity?

Aa, si mai voiam sa spun ca Mk Marie a facut o precizare cu privire la varstele lor. Bella are 23 de ani, si a terminat facultate in urma cu un an. Restul gastii au toti cam aceeasi varsta din moment ce au mers la colegiu impreuna, iar Edward e cu 2 ani mai mare, el are 25 de ani :D.

Sper ca va place PUFHC(cam ciudata abrevierea J) ) la fel de mult cum imi place mie :X

Stiti cum e cu asta: cat mai multe comentarii, cu atat mai repede vine capitolul 3 :>

Pupici :*:*

Dienutza