Capitolul 12: Cuvantul zilei este Intalnire

“Jasper, taci!” am marait eu. Asa o tinuse de o ora. Eu nici macar nu stiu atatea replici pe dinafara!

“Sau ia-ti un alt gigant!” a cantat el.

Am gemut. Si eu care credeam ca sunt cea matura. Se dovedise ca-i placea razbunare la fel de mult ca celorlalti rechini care isi spuneau prietenii mei. Edward avea dreptate. Cu siguanta il pusesem la punct cu comentariul meu la telefon, dar acum isi lua revansa. Daca mai auzeam un singur citat din Printesa Mireasa, creierul meu avea sa-mi iasa pe urechi. Nici macar nu puteam lovi in masculinitatea lui pentru ca sunt aproape sigura ca Alice alesese filmul. Pitica sadica, nici macar nu stia la ce ma supunea!

“O sa te omor!” l-am amenintat eu de indata ce si-a deschis gura din nou.

In ochi nu i se citea niciun gram de frica, doar amuzament.

“Ai intarziat!” a spus el victorios. “Uite! Dovezi de nebunie!”

Am auzit rasul subtire al lui Alice din bucatarie in timp ce eu aruncam o perna decorative la viitorul ei sot. El s-a ferit usor si a pus-o pe canapea langa el razand.

“Ha-ha.” am spus eu seaca. “Atunci te cheama datoria la bucatarie, haiosule. Du-te si asigura-te ca piticul tau nu da foc la bucatarie.”

“Lumineaza-l.” a ranjit el rebel in timp ce trecea pe langa mine.

“Inca un cuvant si toate bateriile vor disparea din detectoarele de fum.” am strigat eu in urma lui, nefacand vreo miscare de a ma ridica de pe canapea. Aw, liniste.

“Wow.” a spus Edward, coborand scarile din camera de oaspeti unde dormise el pana acum. “Deja amenintam oameni astazi, domnisoara Swan?”

N-am putut forma niciun cuvant pentru cateva clipe. Era evident ca nu se trezise demult. Purta pantaloni de pajama care-i atarnau periculos de jos pe solduri si nimic altceva. Parul lui era chiar mai dezordonat decat de obicei si arata pe jumatate treaz. A cascat, trecandu-si mainile peste fata, facandu-si abdomenul sa para chiar mai proeminent. Salivam.

Jasper si Alice sunt in incaperea alaturata. Jasper si Alice sunt in incaperea alaturata. Jasper si Alice…

“Te asteptai la mai putin?” l-am tachinat eu.

El s-a apropiat incet de mine, cu o stralucire in privire ca si cum stia la ce ma gandeam. Doamne, sper ca nu.

“Sigur ca nu.” a glumit el.

Am incuviintat o data ca sa-i arat ca sunt de acord si el a chicotit.

“Jasper ma innebuneste.” i-am explicat eu amenintarile, si am incercat sa ma distrag de la zeitatea supraomeneasca si delicioasa care era Edward la bustul gol. “Isi ia revansaz pentru comentariul meu de ieri de la telefon.”

Un zambet malefic i-a rasarit pe buze cand am mentionat asta si eu am incercat sa ma lupt cu imbujorarea.

“Cred c-ar trebui sa facem ceva sa ne revansam si noi.” a spus el, cu ranjetul inca pe buze. “Ceva care sa-l invete pe bune o lectie.”

Eram intrigata in ciuda oricarui rationament de-al meu.

“Bine..”am spus eu incet, suspicioasa.

Ranjetul lui a crescut.

“Cred,” a spus el, cu glas scazut, si uitandu-se repede dramatic in jurul camerei ca si cum verifica sa nu ne asculte nimeni. “Ca ar trebui sa ne sarutam.”

Mi-am dat ochii peste cap, desi ingerasul cel rau nu avea nimic impotriva.

“Si asta o sa-i dea lui Jasper o lectie?”

El a incuviintat categoric din cap.

“O, da.” m-a asigurat el. “Nu se va mai lua de tine niciodata.”

A trebuit sa rad la seriozitatea lui.

“Esti un badaran.” am chicotit eu.

El si-a indreptat pozitia din cea usor ghemuita din fata mea si a zambit fermecator.

“Nu poti invinovati un baiat pentru ca incearca.” a spus el usor. “In plus, sunt badaranul tau.”

Inima mea si-a accelerat bataile la cuvintele lui dar am incercat s-o ignor.

“Trei cuvinte.” am spus eu serioasa. “Returnare la expeditor.”

El a chicotit, scuturandu-si capul.

“Ei bine, anunta-ma daca te razgandesti.” a ranjit el. “Trebuie sa-l intreb pe Jasper daca mi-a vazut telefonul. Cred ca Emmett in sfarsit isi pune farsa in aplicare. Nu-l pot gasi.”

Nu chiar. Stiam din sursa sigura (prin spionul meu din interior –Rose-. Era ofticata ca n-o lasase sa ajute cu farsa mea si s-a alaturat taberei adversarilor) ca Emmett se gandea si se razgandea la planurile de razbunare impotriva lui Edward. Voia o farsa care s-o intreaca pe cea pe care mi-o pregatise mie. In plus, eu inca aveam suvite albastre in par. Daca tot ce primeste hotul-de-camionete e telefonul lipsa, avea sa se dezlantuie iadul.

“Sa ma razgandesc?” am strigat eu in urma lui. “In privinta sarutului sau a posesiunii?”

El a ras.

“A amandurora.” a stirgat el peste umar.

N-am putut sa nu zambesc.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Nu-mi venea sa cred ca deja era vineri. Nu stiam daca sa-mi rod unghiile de nervozitate sau sa-l sun si sa ma prefac bolnava. Stomacul meu chiar era la pamant acum, cu siguranta, dar cred ca era mai putin o indigestie sau vreo chestie din asta, si mai mult ceva de genul ies-la-o-intalnire-cu-hotul-de-camionete. Avusesem la dispozitie trei zile sa procesez asta si inca…nimic. Eram inca mai confuza ca niciodata.

Pe de o parte, hai sa fim sincere! Edward e unul din cei mai atractivi barbati pe care-i vazusem in viata mea. Nu, uita asta, chiar e cel mai atractiv! Orice fata normala cu doi ochi ar vrea sa iasa cu el.

Dar pe de alta parte… el era hot-de-camionete.Putea fi foarte enervant cateodata. Era arogant si increzut si suta la suta increzator in sine. Era necrutator si cea mai mare placere a lui de cand sosise era sa ma faca sa rosesc. Nu puteam vorbi pentru mai mult de cateva minute fara sa ne certam.

Era o chestie gen Hyde/Dr. Jekyll.

Telefonul meu a sunat cu un mesaj si stomacul meu deja facea tumbe. Cine avea sa fie acolo cu mine in seara asta?

Bella. Scuze, dar voi intarsia. Poti sa te intalnesti cu mine la restaurantul chinezesc de pe strada Orion? –Edward.

Am pufnit. Cu siguranta Hyde in seara asta. Deja ma calca pe nervi si nici macar nu-l vazusem inca. Incercase sa ma faca sa ies cu el practic de cand imi furase masina in acea prima zi si cand in sfarsit accept, nici macar nu poate veni sa ma ia de acasa? Ma gandisem mult la intalnirea asta, recunosc. Si reusisem in sfarsit sa-mi adun sperantele in ciuda negativitatii mele. La urma urmei, isi amintise de florile mele preferate. Renuntase la tot ca sa ma faca pe mine sa rad cand avusesem o zi proasta. Aratase un potential minunat. Ma asteptam la ceva mai putin ca hotul-de-camionete si mai mult ca fat-frumos pentru prima noastra intalnire. Si acesta nu era comportamentul de fat-frumos.

Ai stiut toata saptamana ca mergem la cina.

Nici nu m-am obosit sa semnez. Cand te gadesti la asta, nu e mare scofala. Nu eram incompetenta, puteam sa conduc singura pana la restaurant. Dar era pur si simplu atat de…dezamagitor.

Da. M-am gandit mult la asta. Dar chiar sunt ocupat. Doar ne intalnim acolo? –Edward.

Deja se lasa pagubas. Eforturile lui fusesera extraordinare si acum ca vanatoarea se incheiase, acum ca acceptasem sa merg la o inalnire cu el, isi pierdea interesul. Mi-am simtit ochii umezindu-se cu lacrimi si mi-am muscat buza.

Era in concediu! Ce putea oare sa aiba de facut care sa fie mai important?

Ei bine, daca-si imagina ca eu aveam sa-l vanez pe el acum, gresea. Sa te lasi greu dupa ce o fata accepta sa iasa cu tine nu e cea mai buna miscare, Cullen.

“Daca asa vrei tu sa fie.” am mormait eu pentru mine insami.

M-am gandit sa nu ma duc deloc, dar pana la urma pur si simplu am ridicat din umeri. Aveam sa port rochia aceea rosie ridicol de scurta pe care Alice ma obligase s-o cumpar dar pe care eu refuzasem s-o port pana acum. Aveam sa-mi ondulez parul astfel incat sa-mi incadreze fata si chiar aveam sa ma machiez. Da, ma pricepeam putin si in ale modei. Imi trebuia doar putina motivatie. Dar nu mai spuneti nimanui. Aveam sa merg, sa mananc cina pe gratis, si apoi sa plec.

Vaneaza asta, domnule hot-de-camionete!

Cum vrei tu. –DB.

Mi-am simtit stomacul chiar mai rau si am apasat pe trimitere. Era ca un roller-coaster acolo.

Ce facusem? Intotdeauna iau deciziile astea pripite cand sunt furioasa. De asta de obicei Rose imi lua telefonul cand eram cu adevarat nervoasa. Pentru ca nu aveai nicio garantie in legatura cu ce spuneam cand nu aveam timp sa gandesc –cand pur si simplu reactionez.

Calmeaza-te putin, Bella.

Bine, in primul rand: sa-mi pun telefonul departe de indemana. In al doilea rand, sa gasesc rochia aia rosie.

Restaurantul chinezesc de pe strada Orion nu era localul perfect pentru o intalnire, seara. Era la capatul extrem al strazii, plin de locuri unde cazuse vopseaua si rugina pe semnul din fata.

M-am incruntat. Cel putin, mancarea era buna.

Batranul de la ‘receptie’ m-a vazut si ochii lui s-au marit. M-am inrosit, aproape asortandu-ma cu rochia mea la culoare. In ce ma bagasem? Scopul meu era sa-l fac pe Edward sa se simta prost –sa am batrani ciudati holbandu-se la mine toata seara cu siguranta nu. Nu intelegeam. Sigur ca rochia imi arata picioarele si era putin mai scurta decat ce purtam eu de obicei dar nu e ca si cum arata ceva mai mult si eu nu eram chiar superb ca un model. Dar ceva in legatura cu rochia asta era magic. Doar ca nu voiam sa-si verse magia asupra batranilor astora. Si singura magie pe care avea sa si-o exercite asupra lui Edward avea sa fie sa-l faca sa saliveze in timp ce eu ma indepartam cu capul sus.

Am scanat incaperea cu privirea. Nu aveau nici macar mese, erau doar cinci gherete. Se pare ca recordul meu era tare prost. Ca fapt divers, intalnirea mea preferata fusese in liceu, cand am iesit cu Seth. Am mers la paintball, desigur. Dar se gandise ceva la asta. Ma durea sa vad cat valora seara asta in ochii lui Edward.

Si ca sa faca lucrurile mai bune(sau mai rele) nici macar nu era aici. Nu-l vedea nicaieri. Cu ochii batranului inca atintiti asupra mea, mi-am fixat ochii in podea, regretandu-mi decizia. Nu doar ca rochia atragea asupra mea atentie nedorita, dar aratam complet nelalocul meu. Toti cei de aici purtau blugi si tricouri, tinuta mea preferata de altfel. Cea mai bine imbracata persoana de aici purta pantaloni si o camasa draguta.

Am inspirit adanc, incercand sa ma adun. Asta nu era cea mai proasta intalnire la care fusesem vreodata, dar se apropia. Cel putin Mike Newton venise la intalnire.

“Vreti sa luati loc?”

Am tresarit, uitandu-ma peste umar la cuplul care statea in spatele meu, asteptand sa ma mut din usa. Imbujorarea mea s-a intensificat. Aveam sa-l omor pe Edward pentru seara asta de umilinta.

“Scuze.” am mormait eu, mergand pana la cea mai apropiata ghereta.

Batranul s-a apropiat de mine, intinzandu-mi un meniu.

“Va pot aduce ceva de baut?” m-a intrebat el, vorbind cu decolteul meu.

Mi-am dres glasul si ochii lui au zburat la fata mea dar nu parea sa regrete ca fusese prins. Mi-am trecut mainile peste fata mea recent obosita, ingrijorandu-ma doar pentru machiajul meu, la urma urmei.

O, cui ii pasa? El nici macar nu era aici. Ii dau 10 minute, apoi plec.

“Doar apa, va rog.” am spus eu seaca. “Astept pe cineva.”

Recunoasterea a rasarit pe fata batranului, urmata de dezamagire si eu am ridicat o spranceana.

“Tu esti Bella?” a intrebat el.

M-am uitat suspicioasa in jur. Le fac farse doar vedetelor din emisiunea aia cu Ashton Kutcher, nu? Ce se petrecea?

Am incuviitat incet din cap.

“Mi-am imaginat.” a mormait batranul si inversunarea mea a crescut. “Partenerul tau vrea sa-ti dau asta.”

Mi-a intins o bucatica de hartie impaturita, oarecum morocanos.

Am clipit, holbandu-ma la batran ca si cum era un extraterestru mic si verde cu ochii plasati gresit, inainte sa iau cu grija bucata de hartie.

Avea numele meu in fata, dar am asteptat ca tipul batran sa plece sa-mi aduca apa sau orice, inainte s-o deschid.

Doar nu credeai ca intr-adevar mancam aici, nu? Cata incredere! Increderea ta in mine e dureroasa, Bella.

Si atat. Asta era tot ce scria. M-am incruntat, intorcand bucata de hartie pe toate partile ca sa vad daca nu cumva imi scapa ceva. Nup. M-am uitat in jurul meu prin restaurant, ochii mei zburand confuzi prin jur.

“Domnul mi-a spus sa va dau celalat bilet cand o sa aratati ca cineva care incearca sa rezolve un mare mister.”

Mi-am ridicat ochii, intalnind privirea unei chinezoaice. Ea a zambit, obrajii ei facand gropite si ochii plini de amuzament.

Pur si simplu am stat acolo holbandu-ma si ea a ras, fluturand noul biletel in fata mea pana cand l-am luat de la ea. S-a grabit sa plece inainte sa ii pot pune vreo intrebare.

Stiam ca vei avea expresia asta pe fata. E chiar draguta, de fapt. Acum mergi afara si cauta urmatorul semn.

Mi-am incretit nasul. Ma trimitea la o vanatoare de indicii? Serios? Si care era premiul in final?

Am iesit din restaurant, privindu-i intrebatoare pe batran si pe chinezoaica vesela. Nu ma ajutau deloc.

Odata ajunsa afara, m-am uitat in jur pentru un nou semn. Era un desen din creta pe trotuar in fata restaurantului. O sageata.

Un chitait mi-a scapat printre buze in timp ce sarbatoream cu dansul victoriei. Era inca o sageata imediat dupa colt, si am ajuns in spatele restaurantului.

“Ce naiba, Cullen?” am intrebat eu cu voce tare, sperand ca era pe aici pe undeva incat sa nu fi vorbit cu nimeni ca o femeie nebuna.

Am auzit ecoul unui ras pe alee si am tresarit, intorcandu-ma sa ma uit in spatele meu. Nimic. Un zgomot m-a facut sa tresar si sa sar intr-o parte la timp incat sa vad o scara de incendiu coborand.

Mi-am ingustat ochii. Si din nou, repet…ce?

“Sper ca nu te astepti sa ma catar pe chestia asta.” am strigat eu, privind spre acoperis. Puteam vedea o urma de par de bronz, dar nimic altceva.

“Edward!”

“Doar urca aici, Swan.” a strigat el inapoi.

Am pufnit. Sa plec inca era o optiune…

Mi-am dat jos pantofii si i-am luat pe amandoi intr-o mana. Tocurile nu erau mari, dar ar fi fost un miracol daca reuseam sa ajung pana acolo in viata in primul rand.

“Daca o sa cad, va fi ceva cu care va trebui sa traiesti pe constiinta pentru tot restul vietii tale!” am strigat, agatandu-ma de scara.

“Chiar stii cum sa dai pe cineva pe spate, Swa…”

Swa. Asta e tot ce-a spus cand eu am aterizat pe acoperis, imediat dupa pantofii pe care-i aruncasem inaintea mea, in fata lui.

“Swa?” am ranjit eu, netezindu-mi rochia. Gura lui inca era deschisa si ochii larg deschisi.

M-am uitat in jos ca sa fiu sigura ca nu se intamplase nimic stanjenitor. Nu. Sanii inca la loc sigur, rochia nu era agatata de lenjeria intima.

“Scuze.” a spus el, dregandu-si glasul. “Arati..ei bine, arati…pur si simplu wow.”

Mi-am muscat buza, uitandu-ma in jos la picioare.

“Nu.” am murmurat eu. “Am cam exagerat cu tinuta.”

Nici macar nu-l auzisem apropiindu-se. Doar i-am simtit degetul ridicandu-mi usor barbia astfel incat sa-i intalnesc privirea. Mi-am simtit respiratia accelerandu-se.

“Poate. Pentru acolo, jos.” a fost el de acord, uitandu-se la acoperis ca si cum putea vedea prin el pana in restaurantul chinezesc.

Am incuviintat trista din cap.

“Dar acoperisul nu cere norme de conduita.” a spus el cu acel zambet strengar si eu mi-am simtit colturile buzelor ridicandu-se.

A facut un pas in spate si l-am putut analiza pentru prima data. Daca eu eram wow, el era… torturant. Purta ceva mai mult casual decat mine, dar pana la urma, tinuta mea era menita sa-l tulbure. Purta o vesta de culoarea carbunelui, deschisa la nasturi pentru a dezvalui o bluza alba. Blugii lui inchisi la culoare erau destul de comozi, dar nu chiar atat de lejeri incat sa te intrebi unde veneau anumite lucruri. Nu ca ma uitam sau ca ma intrebam, normal. Doar suficient de lejeri incat sa ofere si o priveliste minunata a fundului lui pe care am observat-o cand eram ocupata sa nu ma uit si sa nu ma intreb.

“Deci, ce crezi?” a intrebat el nervos.

Mi-am luat ochii de la corpul lui, urmarindu-i privirea. Nici macar nu observasem imprejurimile inca.

Era frumos! Ar face bine sa nu-l lase pe batranul acela sa vada ce facuse aici sus, sau ne-ar alunga in suture si ar deschide restaurantul aici. Era uimitor. Nu era o cladire foarte inalta, dar restaurantul ocupa primul etaj al unui mic complex de apartamente, deci era suficient de inalt incat sa poti vedea restul orasului. Nu era inalt deloc, dar nu uitati ca vorbim despre Forks, toate celelalte cladiri erau foarte joase. Se intuneca si puteai vedea lumina aprinzandu-se in cateva case. Arata…magic.

Si erau lumanari peste tot. Ocupau toata marginea cladirii. Era o mica masa in centru cu o fata de masa alba si doua farfurii acoperite. Un buchet de margarete stateau in mijloc.

Edward a ras nervos, trecandu-si mainile prin par in timp ce-mi urmarea privirea spre superbele flori.

“Stiu, stiu.” a chicotit el, sunetul sunand oarecum fortat, emotiile lui iesind la suprafata. “Deja ti-am dat flori.”

“Nimanui nu-i place repetarea si neoriginalitatea.” l-am tachinat eu, ranjind larg ca sa stie ca glumesc. Clar imi placea. Mai mult decat atat.

El a ranjit, parand mult mai usurat acum ca vorbeam.

“M-am gandit sa-ti iau garoafe.” a spus el. “Dar m-am gandit ca ai putea sa ma bati cu ele.”

Am incuviintat din cap a aprobare, indepartand pantoful cu piciorul meu gol. Renuntasem la pantofi. Nu era murder aici sus sau ceva. Ceea ce insemna…O, Doamne! Maturase acoperisul? Cand aveam sa incetez sa ma simt ca si cum ma drogase cu puteriile lui romantice, aveam sa-l tachinez din legatura cu asta.

“Cine spune ca n-o sa te bat si cu margaretele?” am incercat eu.

El a apucat vaza de pe masa dramatic, marindu-si ochii cu groaza prefacuta.

Am ras si el a zambit, punand vaza la loc usor.

“Totul e atat de frumos, Edward.” am spus eu incet, uitandu-ma din nou in jur. Era o briza slaba, dar era o seara destul de calda pentru Forks si luminile de la case se reflectau pe lacul din mijlocul orasului.

“Wow.” a exclamat el. “Stiu ca am facut ceva corect daca mi-ai spus pe nume.”

Mi-am dat ochii peste cap, pocnindu-l in piept.

“Nu te obisnui cu asta.”

El si-a scuturat capul, punandu-si mainile in jurul taliei mele, intorcandu-ma astfel incat spatele meu se odihnea pe pieptul lui. Am inghetat pentru o clipa, dar apoi el si-a odihnit capul pe umarul meu, bucurandu-se de priveliste, deci eu pur si simplu m-am relaxat in bratele lui. Ne puteam intoarce la soarecele si pisica maine.

“Nici n-as fi visat la asta.” a spus el incet.

Am zambit. Era perfect. De ce ma indoisem vreodata de asta? De ce ma gandisem vreodata ca nu ne-am putea intelege bine? Puteam sa ne descurcam cinci minute si fara sa ne prostim ca niste copii mici pana la urma.

Tacerea a fost intrerupta de un telefon care s-a auzit din poseta mea.

Am oftat, tragandu-ma din bratele lui si scotand din geanta micul telefon argintiu. Am zambit cand am vazut cine suna.

Tata.

Asta avea sa fie amuzant.

“Alo?”

Tacere. Ochii lui Edward mai aveau putin si ii ieseau din orbite si eu i-am oferit o privire tachinanta.

“Salutare, doamna.” si-a revenit el in final. “Fie am numarul gresit, fie aveti telefonul fiului meu.”

I-am facut cu ochiul lui Edward care inca se holba la mine cand realizarea l-a lovit ca un autobuz galben. De fapt, dupa expresia de pe fata lui, as putea sa inclin spre un tramvai.

“Depinde.” am chicotit eu. “Il cautati pe Edward Cullen?”

“Da.” a raspuns barbatul suspicios. “Pe el il caut.”

Am incuviintat din cap ca si cum el ar fi stat chiar in fata mea.

“Ei bine atunci, banuiesc ca ma bucur sa va cunosc, domnule Cullen.”

Edward si-a inchis brusc gura care pana atunci statuse larg deschisa si a sarit in fata mea, incercand sa insface telefonul. I-am dat mana la o parte, intorcandu-ma astfel incat sa nu-l poata lua.

“Multumesc.” a spus barbatul cu siguranta confuz. “Va pot intreba cine sunteti?”

“Sunt Bella Swan.” am spus eu, zambind cand am auzit geamatul lui Edward. Momentul de pace si romantic fusese minunat, dar nimic nu m-ar fi oprit sa ma joc putin cu nervii lui.

“Sunt prietena lui Edward din Forks.” am explicat eu. “Si-a lasat telefonul la cafenea ieri si eu i-l pastram la loc sigur.”

Edward a mormait ceva pe sub mustata si eu m-am uitat urat la el peste umar.

Barbatul a chicotit.

“O, chiar asa?” a intrebat el, amuzat. “Presupun corect ca fiul meu nu stie ca ‘i-l pastrezi la loc sigur’?

Am chicotit.

“Stie.” l-am corectat eu. “A aflat acum cateva secunde cand l-ati sunat.”

Domnul Cullen a ras tare, unul din acele rasete melodice. Am zambit. Imi place de el.

“Tatal tau e grozav.” am mimat eu din buze spre Edward.

El nu parea amuzat.

“Ei bine, e o placere sa te cunosc, Bella.” a chicotit el. “Oricine se poate pune cu toanele fiului meu este in regula pentru mine. Oricine il poate infrange e chiar mai bun.”

Am zambit mandra.

“Deci, Edward v-a spus ca mi-a furat masina?”

Asta e tot ce-am apucat sa spun. Edward a decis ca era suficient si mi-a luat telefonul cu ochii exagerat de ingustati la mine. Am ras, aruncandu-i o bezea si fluturandu-mi genele la el din moment ce nu putea sa faca nimic cat timp vorbea la telefon cu tatal lui. As fi fost in bucluc din moment ce inchidea telefonul, totusi. El a fortat un mic zambet intorcandu-se astfel incat sa nu ma mai vada.

“Hei, tata.” a spus el in telefon, apoi a urmat o pauza. “Da, si ea crede ca e tare isteata.”

Am chicotit, asezandu-ma pe scaunul de langa masa. Venea un miros incat imi venea sa salivez de sub farfurie dar nu voiam sa trag cu ochiul pana cand Edward nu era gata. Pana atunci, aveam pur si simplu sa ma amuz de stanjeneala lui.

“Ti-a spus ca suntem prieteni,nu?” a ranjit el, uitandu-se peste umar la mine. O,nu. “Nu stiu ce sa-ti spun, tata. Cred ca e indragostita de mine.”

Am rosit, uitandu-ma la farfuria mea.

“Hot-de-camionete mincinos prost.” am mormait eu.

El a ras, fie la ce am spus eu fie la ce spunea tatal lui, nu sunt sigura.

“O, o facem sa roseasca.” a raportat el in telefon.

Nu eram eu cea care-l stanjenea acum o secunda? Cand se intorsese asta impotriva mea atat de repede? Era bun. Era foarte bun.

“Asa o sa fac.” A spus el, putin mai incet. Mi-am ridicat privirea, surprinsa de noul ton de jena din vocea sa. Fata lui era de un rosu aprins.

Ochii mei s-au marit. Edward nu roseste! Trebuia sa-i cunosc pe oamenii acestia personal. Parintii il puteau face sa roseasca! Va trebui sa-mi amintesc sa-i gasesc la nunta. Nota personala: sa-i intreb despre povesti stanjenitoare din copilaria lui Edward.

“Bine. Pa.”

M-am uitat la el cu un zambet pisica-a-mancat-canarul de indata ce a inchis telefonul.

“A fost un la revedere foarte grabit, hot-de-camionete.” l-am tachinat eu.

El s-a uitat urat la mine in joaca.

“Tata te iubeste.”

“Toata lumea ma iubeste.” am spus eu serioasa, incuviintand cu gravitate din cap ca si cum era o povara foarte grea de dus. Am pufnit mental.

“Asta e bine.” a spus el amuzat.

Am zambit, luand o gura din apa care statea pe masa. Speram ca era a mea oricum.

“E important sa te intelegi bine cu socrii.”

M-am inecat, varsand apa pe fata de masa si el a ras.

“Esti asa un dobitoc.” am sasait eu.

El a ridicat din umeri.

“Telefonul meu a fost la tine in tot acest timp.” a spus el.

Am incuviintat din cap. N-o sa-mi para rau catusi de putin dupa ce el ma facuse sa scuip apa.

“L-ai lasat la cafenea.” am ridicat eu din umeri.

El m-a privit acuzator.

“Asta a fost acum trei zile.” a spus. “L-am invinuit pe Emmett in tot acest timp.”

Am incuviintat din cap.

“Da.” am zambit eu. “E grozav, nu?”

El pur si simplu si-a scuturat capul la mine, dar buzele lui se luptau cu un zambet.

“Putem sa mancam?” am intrebat eu in sfarsit. “Am stat aici mirosind mancarea tot timpul, dar te-am asteptat.”

I-am facut cea mai bun privire a mea de catel si el a ras.

“Esti atat de generoasa.” m-a tachinat.

Am ridicat din umeri, ridicand capacul de pe farfurie si zambind.

“N-ai gatit tu, nu?” am verificat eu, simtindu-ma brusc ingrijorata. Mirosea bine, arata bine… M-am uitat mai atent, asigurandu-ma ca era gatit.

Edward si-a dat ochii peste cap.

“A fost destul de greu sa conving proprietarul restaurantului sa ma lase sa inchiriez acoperisul fara sa comand nimic. “ a pufnit el. “In plus, nu vrei sa mananci ce gatesc eu. Nu e chiar un talent de-al meu. A trebuit sa comand ceva.

M-am simtit mai linistita sa mananc stiind ca era de la restaurant si am luat o gura.

“Yum.” am zumzait eu.

“Sper ca iti place.” a spus el tachinant. “Trebuie sa mananc pranzul aici pe toata durata sederii in Forks in schimb.”

“Clientela asigurata.” am incuviintat eu din cap. “Foarte istet.”

“Multumesc, domnita.” a spus el si eu am chicotit, aratand spre locul din fata mea.

“Urasc sa mananc singura.” l-am informat eu. “Luati un loc, domnule.”

El s-a asezat, scuturand din cap.

“Stii, nu stiu de ce ma intorc mereu dornic de mai mult.” a oftat el. “Esti atat de exigenta.”

Am ranjit.

“Pentru ca eu pot sa arat bine in rochie.” am tachinat eu, ridicand din umeri.

El s-a uitat de la ochii mei spre linia rochiei care imi aluneca pe gat si si-a lins buzele.

“Da, asa e.”

Am rosit.

“Dar asta nu e tot.”

Mi-am ridicat privirea si m-am uitat la el printre gene.

“Ce mai e?” am intrebat eu incet, fortand cuvintele sa-mi alunece pe buze.

El a zambit, acceptand incercarea.

“Esti inteligenta, si amuzanta, si nu te lasi invinsa de prostiile mele.”

Am ras. La cum arata, si cu ochii aceia hipnotizanti, probabil ii era greu sa gaseasca pe cineva care nu ar cadea in genunchi sa-i sarute picioarele.

“Si arati minunat in rochia asta.” a adaugat.

Mi-am dat ochii peste cap.

“Desigur.” am spus eu sarcastic.

M-a privit ciudat pentru o clipa, dar apoi a schimbat subiectul.

Am vorbit despre tot. Mi-a spus ca el crescuse in Detroit si despre cand aflase ca mama lui fusese diagnosticata cu cancer. Aproape am plans cand a vorbit despre asta. Dar apoi mi-a povestit despre cum a invins boala si eu am aplaudat. Nu, chiar am facut-o. Edward a ras. I-am spus despre excursiile mele la pescuit cu Charlie si despre cum ii cunoscusem pe toti la colegiu. El a ras din nou cand i-am spus povestea despre cum ii urmaream pe baieti jucand fotbal. M-am asigurat ca mentionez despre cum a cazut Jasper. De multe ori.

Dupa ce am terminat de mancat, Edward a strans farfuriile si le-a pus pe margine astfel incat sa poata sa le duca inapoi la restaurant mai tarziu. Pe tot parcursul serii avusesem despre ce sa vorbim. El s-a sprijinit de margine si si-a incrucisat bratele pe piept.

Nu eram sigura daca sa ma holbez la mainile lui sau sa strig la el sa nu mai stea pe margine.

“Deci am reusit?”

M-am incruntat.

“Ce?”

“Ti-am demonstrat contrariul?” a explicat el. “A fost oribil?”

M-am prefacut ca ma gandesc la asta.

“In comparatie cu ce?” am intrebat eu in final.

S-a uitat urat la mine inainte sa intre in joc.

“Ce zici daca o comparam cu intalnirea grandioasa cu Mike Newton?”

Am ras.

“A fost minunat!” am exagerat eu.

El a ranjit.

“Ma bucur ca cel putin l-am invins pe hartuitor.”

“Si tu esti un hartuitor.” i-am amintit eu. “Iti amintesti? Doar ca tu ai recunoscut ca ma hartuiesti.”

El a incuviintat ganditor din cap.

“Asta asa e.” si-a amintit el. “Dar cu totii stim ca asa e mult mai bine.”

“O, mult mai bine.” am spus eu lenesa, dandu-mi ochii peste cap.

El n-a raspuns si eu mi-am ridicat privirea ca sa-l vad concentrandu-se intens pe ceva.

Buzele mele.

Respiratia mi s-a oprit.

“Poate hartuitorul cel putin sa primeasca un sarut?” a intrebat el.

Mi-am muscat buza.

“Eu. Nu stiut…daca asta…” am inchis ochii, incercand sa-mi amintesc cum sa respir. “Cum as putea sa inaintez plangerile impotriva ta la politie daca ar afla ca eu incurajam hartuitorul?” am reusit eu in final sa spun.

El a ras si eu am deschis ochii ca sa-l vad din nou cu acel zambet pe buze, acela care era aproape adorabil.

“Poate ar rebui pur si implu…sa nu anuntam politia?”

Am zambit in timp ce el se apropia si mai mult.

“Prima data n-am facut-o…” am spus eu, iar apoi buzele lui le-au mangait usor pe ale mele.

Si apoi n-am mai spus nimic. Daca mirosea bine, avea un gust si mai bun.

“Acum stiu secretul.” a soptit el, indepartandu-se odata ce am ramas fara aer, dar si-a pastrat buzele la o asemenea apropiere incat respiratia lui imi mangaia fata.

“Hmm?” Acesta a fost singurul sunet coerent pe care am putut sa-l scot.

“Ne vom intelege foarte bine.” a soptit el. “De fiecare data cand devii intepata, trebuie doar sa te reduc la tacere cu un sarut.”

Mi-am dat ochii peste cap.

“Taci, hot-de-camionete.” i-am cerut eu incet, tragandu-l de guler si zdrobindu-mi buzele de ale lui din nou.