Capitolul 6: Cuvantul zilei este Curiozitate

Ei bine, nu asa imi imaginasem ca o sa decurga seara. Catusi de putin. Stateam la o masa retrasa dintr-un restaurant de pe strada 12. Era un restaurant micut cu locuri care scartaiau cand te miscai dar nu era in totalitate neprimitor. Era cald si mirosea a paine calda.

Clopoteii de deasupra usii de la intrare au facut un zgomot subtire si mi-am ridicat privirea din reflex, simtind o gramada de lucruri cand l-am vazut pe Edward. Eram bucuroasa ca nu trebuia sa mananc singura dar nu eram la fel de incantata sa fiu cu el. Pe cine pacaleam? Eram incantata ca fusese Edward cel care intrase pe usa, trecandu-si degetele prin parul lui imbibat cu picaturi de ploaie si care isi plimba privirea prin restaurant dupa mine. Eram doar confuza de ce eram asa bucuroasa sa-l vad.

El a ranjit cand m-a vazut si eu i-am intors zambetul. Eram entuziasmata sa aud daca isi terminase primul pas in farsa lui Emmett. Probabil ca asta era totul.

“Hei.” m-a salutat el si s-a asezat la masa. Scaunul a scartait si eu am chicotit.

“Hei.”

Si-a dat geaca jos si si-a ridicat manecile pana la cot, odihnindu-si antebratele pe masa.

“Ce e bun aici?” a intrebat el? “N-am mai fost aici inainte dar am trecut cu masina mai devreme si mi-a placut pavajul din fata restaurantului.”

M-am uitat in jos la meniu, scanand coloanele cu mancare desi deja decisesem ce voiam sa command. Acel hamburger care imi striga numele din josul celei de-a patra coloane.

“L-ai ales din cauza pavajului din fata?” am intrebat eu, fara sa ridic privirea.

El nici macar nu s-a oprit.

“Sigur ca da.” a spus el usor. “N-ai facut niciodata asta? Sa alegi un loc doar pentru ca-ti place culoarea peretilor sau ceva si sa iti asumi riscul?”

Mi-am ridicat privirea din meniu, ridicand o spranceana.

“Nu.” am spus eu incet.

El si-a scuturat capul de parca era o adevarata rusine sa admit asta.

“Ar trebui sa incerci odata.” a spus el, uitandu-se in propriul lui meniu. “Chiar daca mancarea e ingrozitoare, vei avea o poveste pe care sa o poti spune mai departe.”

N-am spus nimic. Era un foarte bun punct de vedere. Dar mi se parea derutant ca el cauta aventuri chiar si in gasirea un restaurant.

“Care e cel mai rau lucru care s-ar putea intampla?” a intrebat el.

Cred ca intrebarea era retorica, dar am raspuns oricum.

“Indigestie?”

El a chicotit si eu am zambit slab, uitandu-ma la mainile mele. Imi placea ca-l puteam face sa rada. Avea un ras frumos. Cald si melodios cu o urma vaga de asprimea vocii lui. Cred ca pana si hotii de masini si oamenii enervanti pot avea rasuri frumoase.

“Ei bine, atunci vomiti de cateva ori si esti ca nou iar.” a ridicat el din umeri. “Cel mai rau lucru care se poate intampla e spitalizarea si cu siguranta ai o poveste de spus mai departe.”

A despaturit furculita si lingura din servetelul din fata lui, scuturandu-si capul ca si cum isi amintea. Ma intreb daca asa ceva chiar i se intamplase lui. Dar de asemenea imi amintea ca era unul din cei mai imaturi oameni pe care ii cunosteam. In afara de Emmett, desigur, si sunt destul de sigura ca el nu putea fi depasit. Rose mi-a spus ca fusese scapat in cap cand era mic. Sunt sigura ca nu glumea.

“Si apoi, i-ai putea da in judecata oricand.” am spus eu in ajutor.

El a indreptat furculita cu care incepuse sa se joace spre mine.

“Vezi?” a spus el. “Despre asta vorbeam.”

Eu am ras.

“Voi doi sunteti gata sa comandati?”

Mi-am ridicat privirea ca sa vad o chelnerita stand langa masa noastra, cu un carnetel si un creion in mana. Avea par blond deschis tinut de o banderola albastra. Avea obrajii imbujorati si nasul usor carn.

“Vreau un hamburger si cartofi prajiti.” am spus eu, uitandu-ma la ea. Parea rebela si amuzanta. Probabil ca era exact genul lui Edward. Ochii lui au ramas ficsi asupra meniului totusi, cantarind optiunile. Vorbisem in tot acest timp si banuiesc ca el inca nu alesese ce voia.

“Si un shake de capsuni.” mi-am amintit eu fix cand ea urma sa se intoarca spre Edward.

Ea a incuviintat din cap, notand in carnetel.

“Si tu, Suvite Aurii?”

Edward si-a ridicat privirea. Parul lui se usca si acum era ondulat salbatic si rebel. Nu parea iritat sau ceva de comentariul ei. Si-a trecut degetele prin par, ridicand timid din umeri.

“Meduza nu ma atrage.” a spus el glumet inainte sa se uite inapoi in meniu. Chelnerita a ras usor, si la fel si eu. Apoi amandoua ne-am uitat una la alta. Ea a zambit cu parere de rau ca si cum credeam ca ma jignise cumva.

“Stii ce?” a spus Edward brusc, facandu-ne pe amandoua sa ne uitam la el. Si-a inchis meniul si i l-a intins fetei. “Surprinde-ma.”

Ea si-a unit sprancenele.

“Serios?” a intrebat ea. “Nu-ti pasa?”

El a ridicat din umeri, intinzandu-se dupa meniul meu.

“Urasc sa recunosc asta, dar am fost distras de domnisoara de aici.” a spus el, trecandu-si degetele gentil peste ale mele in timp ce-mi lua meniul din mana. “Si nici macar nu m-am uitat la optiuni. Stiu ca esti ocupata. Doar allege ceva pentru mine.”

Ea a luat meniurile,zambind jucausa.

“Asta e destul de aventuros din partea ta, Suvite Aurii.” a chicotit ea.

El nu parea deranjat.

“Voi sti pe cine sa dau vina daca fac vreo indigestie.”

Si-a luat atentia de la ea si m-a privit pe mine,ranjind.

“Pot da mereu in judecata,nu?” mi-a facut el cu ochiul.

Am incuviintat din cap, zambind impotriva vointei mele.

“Ar fi o poveste grozava de spus mai departe.” l-am tachinat eu.

El a ras, lasandu-se pe spate in scaunul sau.

“Asta e spiritul!”

Intr-un anumit moment din schimbul nostru de replici, chelnerita plecase fara ca noi sa observam. M-am lasat si eu pe spate in scaun, privindu-l curioasa. Mereu ma surprindea.

“Deci, nu te-ai distrat la petrecerea burlacilor,nu?” am intrebat eu, conversational.

El s-a cutremurat, incretindu-si nasul.

“Aminteste-mi sa nu mai merg niciodata la o petrecere organizata de Em.”

Am chicotit. Imi puteam doar imagina.

“O sa tin minte.”

“Probabil ca Jasper e cam enervate acum.” a spus el.

Am ridicat o spranceana, cu atentia deja captata.

“De ce?” am intrebat eu.

Una din manecile suflecate ii alunecase si a ridicat-o din nou, numele mamei sale iesind la iveala. Ma intrebam daca mai avea tatuaje…

“Pentru ca a angajat o dansatoare de striptease desi noi i-am spus sa n-o faca.” a spus el simplu. “Jasper se cam ascundea prin baie cand am plecat eu.”

Ochii mi s-au marit si am ras, imaginandu-mi-l pe Jasper ca un las incuindu-se in baie intr-un bar de doi lei.

“Probabil ii trimitea mesaje lui Alice sau ceva de genul.” a spus el.

Am incuviintat din cap. Asta era foarte probabil.

“Nu stiu daca ar raspunde.” am chicotit eu. “Oaspetele lor de onoare urma sa soseasca atunci cand eu m-am furisat pe usa din spate.

A incetat sa se mai joace cu servetelul si si-a ridicat privirea spre mine. Ochii lui verzi dansau in soc.

“Si ele au angajat un dansator de striptease?” a intrebat el in soapta. Am ras la expresia de pe fata lui.

“Rosalie.” am spus eu ca explicatie.

Si-a scuturat capul.

“Frate, ea si Em seamana atat de tare uneori.”

Am incuviintat din cap.

“E chiar inspaimantator.” am fost eu de acord.

“Deci, n-ai vrut sa stai acolo sa vezi…oaspetele de onoare?” a intrebat el, ranjind usor la mine.

Am rosit, dregandu-mi glasul.

“Cine spune ca n-am vrut?” am incercat eu.

El a ridicat o spranceana.

“Pentru ca esti aici cu mine?”

A iesit ca o intrebare si eu am expirat zgomotos, simtindu-ma prinsa. Cu ce ma prinsese, nu eram sigura.

“Nu.” am spus eu, simtindu-ma ca si cum recunosteam ceva. De ce era asta atat de neconfortabil? “N-am vrut.”

Am decis sa intorc atentia spre el. Sa vedem cum ii placea lui.

“Si tu esti aici cu mine in loc sa urmaresti o puicuta pe jumatate dezbracata dansand de nu mai poate?” am incercat eu sa-i oglindesc ranjetul.

Arata de departe amuzat, aproape radea.

“Ei bine, ai niste opinii tare colorate aici, Frumoasa Bella.” a chicotit el, ochii lui incretindu-se la colturi. M-am incruntat. Imi imaginasem asta decurgand diferit.

El mi-a vazut expresia si mi-a zambit dulce, trasaturile devenindu-i calde si blande.

“Normal ca mai degraba as sta aici cu tine.”

Am deschis gura si am inchis-o la loc. Ma asteptasem sa vina cu scuze sau sa faca haz. Poate sa ma distraga cu vreun alt plan de razbunare. Nu ma asteptasem sa ia intrebarea atat de in serios. De fapt, nici macar nu stiusem ca el putea fi serios.

“Intrerupt vreun moment emotionant?”

Mi-am ridicat privirea pentur a o vedea din nou pe chelnerita stand langa noi, plimbandu-si privirea de la unul la altul cu o privire oarecum timida.

Mi-am scuturat capul si mi-am indreptat pozitia. Cand ne apropiasem asa mult unul de altul? Pana in acest punct nu realizasem ca ne aplecam peste masa unul spre celalalt.

“Era un moment emotionant.” a oftat Edward, parand ca fusese puternic deceptionat. Mi-a ranjit. “Ma tem ca nu avem parte de prea multe.”

S-a apropiat de ea, pregatindu-se sa sopteasca. Dar si-a pastrat ochii asupra mea, cu un ranjet larg pe fata.

“Nu cred ca ma place prea mult.” s-a confesat el.

Chelnerita pur si simplu a zambit, punandu-ne farfuriile in fata.

“Sa ma anuntati daca mai aveti nevoie si de altceva.” a chicotit ea.

Am incuviintat din cap.

“Deci am totul stabilit.” mi-a spus el,urmatindu-mi expresia.

Eu am chicotit.

“Em va fi asa furios.”

El a incuviintat din cap, din nou fara sa para deranjat. Nu ma impresiona. Ma facea sa vreau sa-i fortez limitele si sa vad daca se poate infuria. Ca un copil ramas singur cu un buton pe care stie ca n-are voie sa-l apese. Tentatia era prea mare.

“Ai avut ocazia sa pui mana pe telefonul lui?” a intrebat el.

“Dap.” am incuviintat eu increzuta din cap.”Am reusit cand el o ajuta pe Rose cu ceva.”

El arata foarte incantat dar inainte sa apuce sa spuna ceva i-a sunat telefonul. El s-a uitat, oftand.

“E totul in regula?” am intrebat eu.

El si-a ridicat privirea.

“Totul e bine.” a spus el. “E doar munca.”

Mi-am inclinat capul intr-o parte, curioasa. Desigur ca muncea. Dar ce facea? Era un fel de revelatie. Deci nu face pur si simplu glumite oamenilor si e in general enervant.

“Deci cu ce te ocupi?” am intrebat eu.

“Sunt paramedic.”

Gura mea a ramas deschisa. El a mai butonat la telefon pentru o clipa, scriind ceva si trimitand. Apoi l-a indesat in buzunat si si-a ridicat privirea. Atunci mi-a vazut fata.

“Ce?” a intrebat el, sprancenele lui formand arcuri deasupra ochilor confuzi.

“Tu esti doar..Esti atat de…”

“Fermecator?” m-a completat el.

Eu mi-am dat ochii peste cap.

“Abil?”

Mi-am incrucisat bratele pe piept, uitandu-ma urat la el.

“Irezistibil?”

M-am strambat.

“Suni ca o recomandare la un film.”

El a ras.

“Ma gandeam mai mult la…imatur?” am spus eu.

El si-a pus mainile pe piept, bosumflandu-se la mine.

“Sunt ranit.” a spus el, prefacandu-se indurerat.

“Vezi.” am aratat eu cu degetul spre el. “Despre asta vorbeam.”

El s-a incruntat.

“Imatur.” am concluzionat eu.

El si-a scuturat capul, lasandu-si mainile sa cada.

“De asta nu ma placi?” a intrebat el.

“Deci,esti paramedic.” am schimbat eu subiectul.

El s-a uitat urat la mine intr-un fel care spunea ca stia perfect ca schimbam subiectul si eu am ridicat din umeri. De fapt, nu stiu de ce nu-l placeam. Poate pentru ca e firea naturii sa ia acea prima impresie si sa fuga cu ea. Poate era din cauza acelui ranjet stramb, strengar. Poate era din cauza ca el nu putea lua nimic in serios. Poate pentru ca el nu refuzase niciodta o provocare. Sau poate erau acei tenesi stupizi Converse pe care ii purta cu absolut orice.

El a oftat, realizand ca nu mai aveam de gand sa discut despre subiectul anterior.

“Sunt.”

Am incuviintat din cap, bucuroasa ca avea de gand sa o lase balta.

“Cum ai ales calea asta?”

El s-a lasat pe spate,punandu-si mainile dupa cap si intinzandu-si picioarele sub masa. Varfurile picioarelor lui lungi mi-au lovit picioarele, zguduindu-ma incat barbia mea a alunecat din mainile pe care mi le odihneam pe masa. M-am strambat la el, ceea ce l-a facut sa chicoteasca.

“Unu-unu.” a spus el, ca pentru el insusi. Aa, deci asa avea sa fie,huh?

“Tatal meu e medic.” a spus el.”Si tatal lui Jasper e medic. E un fel de chestie de familie. Dar n-a fost totul asa de palpitant.”

Am ridicat o spranceana. Sunt surprinsa ca nu era instructor de bungee jumping sau ceva de genul.

“Sa fii medic n-a fost suficient de palpitant?’

El a ridicat din umeri, cun un aer care spunea ‘eh’.

“Toti ceilalti deja faceau asta.” a spus el simplu. “Nu-mi voiam sa fac ceva doar pentru ca ceilalti se asteapta ca eu sa fac asta. Dar imi placea ideea de a ajuta oamenii,deci…”

“Ai ramas la paramedic.” am terminat eu in locul lui.

“Exact.”

L-am privit pe tot parcursul cinei, studiind omul care statea la masa in fata mea. Era un paramedic sarcastic, rebel, tatuat, care nu stia nimic despre masini si care isi adora mama. Banuiesc ca nu exista niciun manual pentru asa ceva. Dar curiozitatea mea era cu siguranta la apogeu.

“De ce ma privesti asa?” a intrebat el in final.

Am rosit, uitandu-ma in jos la masa. Repede! Fa o remarca sarcastica incat sa nu creada ca te holbezi pentru ca e grozav! Da, doar asta-i mai lipsea, un surplus de incredere in sine. Am incercat sa nu-mi dau ochii peste cap la gandul asta.

“In tot timpul cinei m-ai privit ciudat.” a continuat el,refuzand s-o lase balta.

“Te temi de contact vizual, sau ceva?” am intrebat eu in sfarsit, fortandu-ma sa-l privesc. Mentineam contactul vizual aproape cu rebeliune.

El a ranjit, aplecandu-se spre mine.

“De fapt, chiar imi place contactul vizual.” a spus el, ridicand o spranceana.

Respiratia mi s-a cutremurat dar am mentinut privirea pentru ca nu puteam pierde runda asta, mai ales daca el tinea scorul.

“Ai putin auriu in ei.” a spus el dupa un moment.”

Am clipit.

“Ce?”

A aratat spre ochii mei, inca fara sa-si ia privirea de la mine. Se uita chiar mai intens.

“Ochii tai.” a repetat el. “Au in principiu nuanta asta ciocolatie, dar ai cercuri aurii in jurul irisilor.”

Am inchis ochii fara sa ma mai gandesc cine castiga. Asta era ciudat de observant. Aveam ochii aurii? Asta era de bines au de rau?

El a chicotit.

“Ma uitam la tine pentru ca sunt curioasa” am recunoscut eu, strambandu-ma la mine insami pentru ca mai pierdusem o runda. De ce conducea el mereu lupta?

“In legatura cu ce?” a intrebat el.

In legatura cu ce eram curioasa? In legatura cu totul. Era un absolut si complet mister pentur mine. Singurul lucru de care eram sigura era ca probabil nu era potrivit pentru mine. Sunt surprinsa ca nu-si facuse aparitia pe o motocicleta sau purtand o jacheta de piele. Desi ar fi ceva interesant de vazut. Si inca nu se potrivea cu acea persoana. Nu era de fapt cliseul baiatului rau. Era doar…el insusi.

Am expirat frustrata, privindu-l cu cinism.Eram confuza pana si in legatura cu ce eram confuza!

“Acela e singurul tau tatuaj?” am intrebat eu in final. Ei bine, eram curioasa in legatura cu asta! Si asta era mai usor de exprimat in cuvinte.

O privirea ciudata i-a trecut peste trasaturile fetei si si-a ridicat sprancenele la mine. Si-a impletit degetele si m-a privit malefic peste ele.

“La asta ai tot stat si te-ai gandit in tot acest timp?”

Cineva a tras franele la monologul meu interior. Asteapta! Scaaaaarrrrttt!!!!!

“Nu!” am spus eu, putin prea tare.

El a ranjit.

“Hmm.”

M-am incruntat.

“Nu ma lua pe mine cu ‘hmmm’!” m-am strambat eu.

El a chicotit.

“Mai am doua.” m-a instiintat el.

N-am putut sa-mi opresc ochii din a zbura spre el. Erau doi omuleti asezati pe umerii mei. Unul purta o roba si pantofi foarte stilati. Celalalt purta o rochie rosie, scurta si stramta, si tinea un trident in mana. Tipa cu tridentul ma implora sa-l intreb unde. Ingerasul nu spunea nimic pentru ca se holba la Edward.

Mi-am scuturat capul, sperand sa le dau pe amandoua jos de pe umerii mei si sa-mi fortez neuronii sa formeze niste conexiuni logice prin creierul meu.

El a ridicat o spranceana.

“Vrei sa stii unde?”

“NU!” am tipat practic. Da!

El a ras,intinzandu-se dupa nota de plata. Cand ne adusese chelnerita nota de plata?

“Deci, e randul tau.” a spus el simplu in timp ce se uita la total.

“Randul meu?” am intrebat eu neincrezatoare.

El a incuviintat din cap fara sa-si ridice privirea.

“Ti-am spus despre mama mea. Tu mi-ai spus despre faptul ca mananci bezelele din cereal.” a recitat el. “Apoi ti-am spus ca mai am alte doua tatuaje.”

Mi-am incretit nasul.

“N-am stiut ca trebuie sa dau si eu un raspuns in schimb.” am sunat eu ca un copil mofturos.

El a ridicat din umeri.

“Sigur ca trebuie.” a raspuns el, scotand o bancnota de 20 din portofelul lui si punand-o in dosarul cu nota de plata. Eu m-am incruntat.

“Pot sa-mi platesc partea.” am insistat eu, intinzandu-ma dupa dosar. “Ce vrei sa stii?”

El mi-a dat mana la o parte, punandu-si portofelul la loc in buzunar.

“Eu platesc.” a spus el ca fapt divers. “Si vreau sa stiu…ce ai studiat la facultate?”

“Nu puteai sa-l intrebi pe Jasper?” m-am incruntat eu, uitandu-ma intens la nota de plata ca si cum holbandu-ma o puteam face sa apara in fata mea. “Am urmat toti aceeasi facultate.”

M-am intins dupa nota dar m-a plesnit peste mana.

“Nu vreau sa-mi spuna el.” a spus el usor. “Vreau sa aud lucrurile astea de la tine.”

Eu mi-am frecat mana.

“Vrei sa incetezi sa mai faci asta?!”

El pur si simplu a ranjit,scuturandu-si capul in timp ce se ridica.

“Am absolvit literature engleza.” am spus eu. “Voiam sa fiu editor.”

El a tinut o mana intinsa ca sa ma ajute sa ma ridic, si eu m-am uitat la ea suspicioasa.

“Nu e un truc, nu?” am intrebat eu. “O sa ma plesnesti din nou?”

El s-a uitat urat la mine.

“In primul rand, nu te-am plesnit.” a spus el. “Doar…ti-am dat mana la o parte.”

M-am incruntat. Si el spunea ca eu ma pricepeam la detalii.

“Bine.” am cedat eu. “Ai de gand sa-mi dai din nou mana la o parte?”

Il puteam doar imagina tragandu-si mana inapoi repede cand eu ma intindeam dupa ea. Psihopat. Suna ca ceva ce el ar face. Si cunoscandu-ma pe mine, as cadea peste masa si as distruge un bun al restaurantului.

“Ai de gand sa incerci sa pui mana pe nota de plata din nou?” a raspuns el cu o alta intrebare.

Mi-am dat ochii peste cap.

“Ar functiona?”

El si-a scuturat capul. Eu am oftat.

“Nu.” m-am inmuiat eu. Aveam sa gasesc o modalitate sa-l rasplatesc. Demonul de la umar mi-a spus sa strecor cei 10 dolari pe care-i aveam in buzunarul lui de la spate. Mi-am dat ochii peste cap la ea. Intotdeauna ma baga in bucluc. Nu o ascultam suficient pe sora ei buna si plictisitoare.Ea pur si simplu tacea acum, stiind ca aveam sa iau optiunile rele oricum. Mi-am facut o nota mentala sa mai lucrez la asta. Dumnezeule, aveam nevoie de terapie! Asta nu putea fi normal.

El a ranjit larg, o gropita aratandu-se in obrazul sau.

“Atunci nu.” a spus el. “Nu o sa incerc sa-ti dau mana la o parte.”

I-am luat mana cu ezitare si el m-a ridicat in picioare. Mi-am tras insa mana de indata ce m-am ridicat, in secret scuturand-o la spate. Electricitate stupida! Corpul meu cu siguranta nu intelesese mesajul creierului ca inca nu-mi placea de el.

Si-a pus o mana pe spatele meu, conducandu-ma spre partea din fata a restaurantului unde chelnerita ne astepta in spatele tejghelei. El si-a scuturat capul, murmurand ca pentru el insusi ceva ce a sunat ca ‘atata debandada doar ca sa o ajut sa se ridice’.

Mi-am ingustat ochii. Ce om enervant!

“Pastreaza restul.” i-a spus Edward chelneritei.

Ea a zambit.

“Multumesc.” a spus ea. “Vrei sa cumperi un ursulet pentru prietena ta? Banii sunt donati spitalului local.”

“Nu sunt…”

“Suna bine.” m-a intrerupt el. Si-a trecut o mana in jurul taliei mele, odihnindu-si obrazul pe capul meu. “Draguta mea adora ursuletii.”

Am privit in gol.

“Prefer ciocolata.” am spus eu sec.

El a ras, facand un pas in spate, probabil simtind ca fusese la doua secunde distant de a-si pierde o comoara foarte pretioasa. Chelnerita a ridicat o spranceana.

“Bine…” a spus ea, plimbandu-si privirea de la unul la altul. “Ei bine, e cinci dolari ursul.”

El nu a ezitat. I-a dat o bancnota de 10 dolari, spunandu-i sa pastreze restul.

“Carlisle lucreaza la spitalul asta.” a spus el ca explicatie. Eu am incuviintat din cap. Carlisle era tatal lui Jasper. Il intalnisem de cateva ori. Parea de treaba.

Intre timp, ploaia se oprise si noi am iesit multumiti din restaurant. Desi inca erau nori de ploaie la orizont. Ma pregateam sa ma intorc spre Edward sa-mi iau la revedere cand el s-a aplecat pe camioneta mea si m-a privit fara amuzament pentru prima data. Parea sincer curios, ceea ce ma facea pe mine al naibii de confuza. Eram cam la fel de interesanta ca si cum ai urmari vopseaua uscandu-se sau iarba crescand. In legatura cu ce putea fi atunci curios?

“Ce faci acum?” a intrebat el. “Ma intrebam asta, din moment ce ai spus ca voiai sa fii editor.”

Am oftat.

“Ai prins asta, nu?”

El doar a incuviintat din cap,facandu-mi semn sa merg langa el. Am ezitat pentru o clipa, inainte sa ma las si eu pe masina chiar alaturi de el.

“Urma sa fiu editor.”am spus el. “De fapt, chiar primisem o oferta pentru o slujba imediat dupa colegiu, dar chiar atunci tata a fost impuscat in misiune si m-am intors aici sa am grija de el.”

“E politist?”

Eu mi-am scuturat capul.

“Nu. El era hotul.”

Sprancenele i-au sarit in sus si eu am chicotit. Asta e inca un punct pentru Bella! Ha!

“Era seriful politiei.” am continuat eu. “Nu a mai revenit la asta. S-a retras mai devreme.”

Eu insistasem oarecum in privinta asta. Sa aud ca Charlie fusese ranit a fost una din cele mai urate experiente din viata mea. Fusesem inconsolabila un timp, nestiind daca avea sa supravietuiasca. Fusese o calatorie lunga, incarcata cu terapie fizica si reinvatarea mobilitatilor de baza.

“Deci in loc de asta, m-am angajat la o companie de doi lei si scriu mesaje de condoleante de acasa si le trimit.” Nu era exact ce sperasem pentru mine insami, dar voiam sa raman aproape de tata in timp ce se recupera. El avea nevoie de mine. Asta se petrecuse acum aproape un an.

“Condoleante?” a intrebat el. Suna aproape neincrezator.

“Pot fi chiar mangaietoare!”

El n-a parut convins.

“Sunt in regula la a fi mangaietoare.” am cedat eu.

El a ras, si eu am zambit slab.

“Nu e Hallmark,sau ceva.” am conluzionat eu.

“Deci, tu unde ai mers la colegiu?” am intrebat eu, incercandsa deviez de la a analiza viata mea personala. Cu cat mai departe de acolo, cu atat mai fericita eram.

"Harvard." a spus el nonsalant.

Ochii mei s-au marit.

El a chicotit.

“Nu fi surprinsa.” a spus el increzut. “Sunt brilliant.”

Eu mi-am dat ochii peste cap.

“Nu asta insinuam.” N-am sunat prea convingatoare.

El doar m-a inghiontit cu cotul, ranjnd la mine astfel incat sa stiu ca nu se simtea jignit.

Sigur ca nu! Nu Domnul ‘Nimic Nu Ma Deranjeaza’!

“Deci, se pare ca e randul tau din nou.” a spus el.

Eu am gemut.

“Nu puteam avea o discutie normala?”

El s-a gandit la asta pentru o clipa inainte sa-si scuture capul.

“Nup.”

Eu m-am strambat la el.

“Scuze, Hot-De-Camionete. Trebuie sa plec acum.” am spus eu, indreptandu-ma spre partea soferului a camionetei mele.

El a chicotit,deschizand usa pentru mine. Eram oarecum surprinsa ca o lasase balta asa usor.

Dar inca nu a inchis usa dupa ce eu am intrat.

“Mai am doar o mica intrebare deocamdata.”

Oh. Am vorbit prea repede.

“Ce e?” am oftat eu.

El a ranjit. Ma facea sa vreau sa-l lovesc. Dar nu la fel de mult ca inainte. Progresul e progress, nu-i asa?

“Preferi ciocolata.” m-a citat el de cand eram inauntru si cumpara ursuletul pentru caritate. “Dar in legatura cu florile?”

Ce? De unde scotea toate astea? Chiar si cele de pe umarul meu era confuza acum. Eu le-am privit pe amandoua cu simpatie. Stiu prin ce treceau.

“Imi plac margaretele. Nu sunt o mare fana a garoafelor pentru ca sunt prea incretite. E nenatural.”

El a ras.

“Nu am o gradina sau ceva de genul si toate florile din casa mea sunt de plastic pentru ca mereu uit sa le ud pe cele adevarate.”

El nu a spus nimic pentru un moment, doar privindu-ma ca si cum ma studia.

“Tu, domnisoara Swan,esti o femeie foarte interesanta.” a spus el in final.

Interesanta? Asta era de bine sau de rau?

“Nimic gen, ‘dementa’?” am intrebat eu ranjind. “Pentru ca acest cuvant a fost rostit cam mult in ultimul timp.”

El a ras, scuturandu-si capul.

“Nu.” a chicotit el. “Nu dementa. Doar unica.”

Inainte sa pot spune ceva, mi-a dat ursuletul pe care il cumparase si a inchis usa.

“Margarete.” a strigat el prin geam. “Nu garoafe.”

A facut un pas in spate, ranjind la mine.

“O sa tin minte asta.”

Apoi mi-a facut cu mana si a intrat in propria lui masina, acel Volvo stupid si stralucitor. Cum se facea ca inca era asa stralucitor dupa o furtuna? Doamne, pana si masina lui era atractiva fara sa incerce. Probabil ca incerca din greu sa pastreze imaginea asta atractiva fara sa para ca incearca sa fie atractiv. Mi-am dat ochii peste cap la mine insami.

Nu puteam sa stau prin preajma lui doar din cauza curiozitatii mele. Ma numea unica?Da, asta credeam si eu despre el.

______________________

Poate putin cam tarziu, dar aici aveti capitolul 6:d hope you liked it! :)

Nu va zgarciti la comentarii, ca sa aterizeze repede repejor cap. 7!!!;)

Pupici:*:*:*

Dienutza