Capitolul 8: Cuvantul zilei este Sfat

“Deci, nu vrei ca prietenii tai sa stie ca am mers la o intalnire?”

M-am strambat.

“N-am mers la nicio intalnire.”am insistat eu, deschizand usa magazinului. Clopotelul de deasupra usii a cantat usor cand usa l-a lovit si eu mi-am incretit nasul la aparitia lui atat de entuziasta. Era aproape tachinant.

“Incep sa cred ca iti este rusine cu mine, dulceata.” a chitait el.

M-am uitat urat la el peste umar, lasand usa sa se inchida in urma mea inainte ca el sa o apuce. Si-a scuturat capul, si-a dat ochii peste cap si a deschis-o din nou, urmandu-ma in magazin.

“Temperamentul, temperamentul.”

Mi-am dat ochii peste cap.

“Nu-mi mai spune asa.” am spus eu taios.

El a ranjit larg.

“Cum?” a intrebat el inocent. “Dulceata?”

M-am uitat chiar mai urat si el a chicotit, scuturandu-si capul.

“Atunci cum ai prefer sa-ti spun, Frumoasa Bella?” a intrebat el, tonul coborandu-i cateva octave in timp ce se apropia mai mult de mine.

Ochii mei s-au largit la apropierea brusca si schimbarea brusca a vocii lui.

“’Bella’ merge.” am spus eu, reusind sa-mi pastrez respiratia regulate.

El a ranjit, punandu-si mainile de o parte si de alta pe peretele din spatele meu. Cand ajunsesem atat de aproape de perete?

“De ce nu voiai ca Alice si Jasper sa stie ca am fost impreuna aseara?” a intrebat el. Suna realmente curios. Am inspirit adanc ca sa nu ma prabusesc. Era atat de aproape. Si mirosea atat de bine.

“Pentru ca ar crede ca iesim impreuna sau ceva de genul.” am mormait eu.

El a oftat, scuturandu-si capul si facand un pas mic in spate.

“Si asta ar fi pur si simplu sfarsitul lumii.” a spus el sarcastic.

Mi-am ingustat ochii la el.

“Sunt sigura ca e cel putin in topul celor zece semne ale Apocalipsei.” am spus eu seaca.

El a chicotit.

“Si care ar fi celelalte noua?” a intrebat.

L-am ignorant, vazandu-l pe vanzatorul cu care vorbise Alice.

“Trebuie doar sa trecem de asta fara sa ne omoram unul pe altul pentru ca Alice conteaza pe noi.” am spus eu pe un ton formal. Acum nu mai putea sa-si faca idei. “Si pentru ca e cu adevarat inspaimantatoare cateodata si chiar mi-ar tabaci fundul.”

El a chicotit din nou dar aveam o presimtire ca stia ca era adevarat.

“Si stai departe de bula mea.” am spus eu, lovindu-l in piept.

El a ranjit.

“Bula ta?”

Am pufnit.

“Spatiul meu personal.”

“Aw.” A incuviintat din cap ca si cum intelegea, dar pur si simplu facea haz de mine.

“Domnisoara Swan?”

M-am intors spre vanzator.

“Sunteti aici pentru aranjamentele florale ale domnisoarei Bradon?”

Am facut un pas chiar mai departe de el, indreptandu-mi pozitia.

“Da.” am spus eu. “Crinii albi.”

El a incuviintat din cap.

“Da, desigur.” a spus el, zambind amabil. “Sunt in spate.”

Am zambit in multumire. Fusese atat de incredibil de rabdator in tot acest process. E nevoie de un sfant ca sa-i faca fata lui Alice si felul ei de a planui nunta. Mai ales cand e vorba de a ei. Daca as fi fost in locul lui, probabil ca as fi inchis locul asta si m-as fi ascund dupa colt la vedere acelui Porsche galben oprindu-se in fata magazinului meu, dar el avea rabdarea unui…ei bine, a unul sfant, din fericire.

S-a intors ca sa se duca dupa aranjamentele florale dar apoi s-a oprit, uitandu-se peste umar, fixandu-l curios pe Edward cu privirea.

“Dumneavoastra aveti nevoie de ceva, domnule?” a intrebat el.

Edward si-a scuturat capul.

“Nu, multumesc.” a spus el. Cand capatase maniere? Decu, chestia asta era selectiva, huh? Interesant.

Mi-a zambit ca si cum simtise ca-l priveam si eu mi-am dat ochii peste cap.

“Pur si simplu o urmez pe aceasta frumoasa domnisoara astazi.” a continuat el, reintorcandu-si atentia catre vanzator.

“Dar nu prea aproape.” a chicotit el. “Nu-i place sa aiba oameni in bula ei.”

Eu m-am strambat si vanzatorul s-a uitat amuzat la mine, ridicand o spranceana.

“Asta e bine de stiut.” a spus el.

M-am uitat urat la el. Ce mai sfant…

Edward a ras in timp ce vanzatorul disparea in spate dupa micul incident. M-am intors spre el, cu mainile pe solduri.

“Ce a fost asta?” am intrebat eu.

El a ridicat o spranceana la mine, cu aceeasi jumatate de zambet ametitor pe fata. Parea ca facea asta intentionat, sa-mi arate ca nimic din toate astea nu-l deranja. Era un fel de rebeliune.

Am pufnit.

“’Frumoasa domnisoara’?” l-am citat eu.

El a incuviintat din cap.

“Asta am spus.”

Mi-am dat ochii peste cap.

“Deci am auzit.” am oftat eu. “Ai de gand sa explicit de ce?”

El si-a inclinat capul intr-o parte, privindu-ma aproape calculat.

“Ce parte ai nevoie sa-ti explic?” a intrebat el. “Partea cu frumoasa?”

A ranjit, lasandu-si ochii sa ma masoare din cap pana in picoare.

“Sau partea cu domnisoara?”

Mi-am incrucisat bratele pe piept.

“Crezi ca sunt acra? Ei bine, eu cred ca te ascunzi in spatele exteriorului dulce.” am spus eu seaca. Ce fel de persoana nu poate purta o conversatie normala fara sa o incarce de subintelesuri?

“Cred ca ti-e teama sa te deschizi in fata oricui si te ascunzi in spatele zambetelor strengare sexy si replicilor istete.” am spus eu, ranjind in timp ce ii vedeam ochii marindu-se. “Le exersezi in fiecare dimineata in fata oglinzii, sau ceva?”

A tacut pentru o clipa, privindu-ma cu un inceput de zambet in coltul gurii. Tocmai ii facusem niste remarci cu adevarat rautacioase. De ce ma privea ca si cum tocmai statusem in cap, cantand imnul national in latina?

“Nu in fiecare dimineata.” a spus el eventual amuzat. “Crezi ca sunt sexy?”

Ochii mei s-au marit. Ce? Am cautat cuvant cu cuvant in memoria mea si m-am crispat cand am gasit momentul in care rostisem acele cuvinte. Dulce si sexy. Asta spusesem.

“Asta e singura parte pe care ai prins-o?” am oftat eu, punandu-mi mainile pe solduri si sperand ca avea sa ma lase sa-i distrag atentia de la ce-mi scapase.

El si-a scuturat capul.

“Nu.” a spus el. “Am auzit tot.”

S-a oprit pentru un moment, parand sa se gandeasca.

“E interesant de observat cum ma vezi tu.”

Am deschis gura ca sa ripostez si sa intreb ce voia sa insemne asta. Dar vanzatorul s-a intors, tinand trei aranjamente florale alese cu grija si Edward s-a grabit sa ia una de la el. Vanzatorul mi-a dat-o mie pe cealalta, zambind linistit.

Stateam pur si simplu acolo, urmarindu-l pe Edward cum il ajuta pe omul mai in varsta pentru o clipa inainte sa-mi scutur capul. Probabil ca se ascundea in spatele acelor replici, dar era ceva in legatura cu el. Nu era sigura ce, dar avea ceva care imi capta atentia si curiozitatea. Acum, trebuia sa decid daca asta era suficient ca sa ma opreasca sa-l omor.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Sper ca poti sa inghiti asta si sa nu mai fii un fraier plangacios? Nu.

Asta chiar ma facuse sa chicotesc, dar stiam ca aveam sa fiu concediata inainte sa apuci sa spui ‘concediere’ daca o trimiteam.

Puteam sa ma descurc cu a fi simpatica in legatura cu cei care tocmai pierdusera pe cineva drag. Puteam intelege asta si puteam intelege oamenii care le trimiteau mesaje de condoleante. Dar serios? Un mesaj de despartire? Chiar am ras cand seful meu mi-a spus sa fac unul. Inca nu pot sa cred ca asa ceva intra in categoria de condoleante.

Uite una.

Daca ti-a dat papucii, n-o sa-i pese ca stai acolo si plangi.

Nu mai plange. S-ar putea sa fie motivul pentru care ti-a dat papucii.

“Sunt ingrozitoare.” am spus eu cu voce tare.

Am oftat, trecandu-mi palmele peste fata. Fusese o zi lunga. Pe drumul inapoi spre casa lui Alice si a lui Jasper, Alice ne sunase ca sa ne ceara sa mai facem niste comisioane pentru nunta. Asta insemna o zi intreaga cu Edward si acum mai trebuia sa mai stau pana tarziu sa scriu chestia asta criminala in legatura cu care seful meu insistase sa rimeze.

Un mesaj de despartire in rime, consolator. Asta devenisem. M-am uitat urat la cartea mea neterminata care zacea pe noptiera razand de incercarile mele patetice. N-ai putea s-o numesti carte, nici macar una neterminata. Era mai mult o gramada de foi mototolite puse impreuna alandala. Nici macar nu erau in ordine.

Asta fusese o parte din redescoperirea mea de cand ma intorsesem in Forks, renuntand la visul meu de a fi editor. M-am gandit ca daca nu puteam face asta, urmatorul cel mai bun lucru ar fi sa scriu una. Si inca era literatura. Curand mi-am dat seama ca era mult mai greu de atat sa scrii o carte. Nici macar nu aveam o idee de ansamblu a actiunii. Inca nu-i gaseam sensul. Dar banii incepeau sa se termine si Charlie nu avea de lucru, pentru ca se retrasese devreme. Scrisul nu avea sa plateasca facturile, mai ales in felul in care ma descurcam eu cu el. Nu scriind o astfel de literatura.

Ceea ce ne aduce la minunatele lucruri legate de inspiratia pe care n-o aveam acum in a scrie asa ceva.

Are balta destul peste. Revino-ti si pescuieste.

Ma gandeam serios sa-mi sun seful si sa-i ofer o particica din mintea mea, atragand dupa asta concedierea mea, fara indoiala, dar chiar atunci mi-a sunat telefonul. M-am uitat la cine ma suna si am zambit.

“Casa Bellei Swan de mesaje fara expresie.” am spus eu in loc de salut.

Vocea de la celalalt capat a chicotit.

“Nu te simti foarte plina de compasiune azi?” a intrebat el.

Am ridicat din umeri, uitandu-ma la gramezile de hartii abandonate.

“Nu in special.” am raspuns eu usor.

“Astazi ce e, huh?” a intrebat el, neobosindu-se sa-si mai ascunda amuzamentul din voce.

M-am rotit cu scaunul. Oh, de unde sa incep?

“Un mesaj plin de afectiune si compasiune si emotie de despartire.” am oftat eu dramatic.

El a pufnit si eu mi-am ingustat ochii.

“Hei.” m-am aparat eu. “Sunt pe aproape.”

“Ma rog, fato.” Nu suna prea convins dar am lasat-o balta din moment ce ma gandisem serios sa renunt acum cateva clipe.

“Oricum, n-am mai avut nicio veste de la tine in ultimul timp si m-am gandit sa te sun.” a continuat el. “Ce face puicuta mea preferata?”

Am ranjit, scuturandu-mi capul. Fusesem prietena cu Jacob Black de cand purtam amandoi scutece. Tatii nostri fusesera cei mai buni prieteni si ne-au apropiat si pe noi, fiind parinti singuri, desigur. Mama lui Jake murise la nasterea lui si mama mea plecase de acasa cand eu aveam un an. Deci Charlie si Billy s-au intrunit intr-un fel de club. Consta in intalniri de joaca pentru mine si Jake in timp ce ei se delectau cu cate o bere si plangerile de cascadoriile carora trebuisera sa le faca fata in saptamana respectiva. Tata chiar incercase sa ne faca o lipeala o data sau de doua ori dar avusese parte de o mare dezamagire. Sa spunem doar ca eu nu eram genul lui. Dar el si iubitul lui, Sam, sunt foarte fericiti impreuna si am ramas cu totii buni prieteni.

“Oh, bine.” am spus eu. “Ocupata sa mi se fure camioneta de un zeu incredibil de sexy cu parul de bronz. Apoi am…”

“Asteapta o secunda.” m-a intrerupt el. “Cine e un zeu sexy?”

Am oftat.

“Edward Cullen.”

N-a spus nimic pentru o clipa.

“Binee.” a spus el eventual. “Si ti-a furat camioneta?”

“Dap.” am spus eu, punand accentul pe ‘p’.

“Ce?”

Am ras.

“Bine.” am chicotit eu. “O sa incep de la inceput.”

O ora mai tarziu ii spusesem toata povestea incepand cu cumparaturile cu Alice si intorcandu-ma la camioneta disparuta si pana la seara in care a trebuit sa iau aranjamentele florale impreuna cu el.

Primul lucru pe care l-a spus cand am terminat a fost, “Emmett e gay?”

Mi-am dat ochii peste cap.

“Nu. A fost doar o gluma pe care eu si hotul-de-camionete am pus-o la cale.”

A tacut pentru o secunda din nou, contempland.

“Bine.” m-am strambat eu. “Fanteziile pastreaza-le pentru timpul tau liber, Jake. Rose te-ar dobori.”

El a ras.

“Pana in China Town.” a recunoscut si el.

Eu am pufnit.

“Si de ce te tot confrunti cu acest ‘zeu cu parul de bronz’?” mi-a intors-o el. Puteai auzi ghilimelele batjocoritoare din vocea lui.

“Ai ascultat macar povestea?” m-am enervat eu. “Mi-a furat camioneta. Il urasc.”

“Isabella Marie Swan.” m-a mustrat el. “Te cunosc si nu-l urasti.”

M-am incruntat.

“Ba da!”

“Ba nu.”

“Ba da!”

“Nu.”

“Jake.” m-am plans eu.

El a ras.

“Spune adevarul, puicuto.”

Mi-am incretit nasul, incapatanata. Dra el era Jacob Black, unul dintre singurii oameni mai incaptanati decat mine. Am oftat.

“E destul de in regula.” am recunoscut eu, infranta. I-as spune lui asta? Cred ca nu!

“Stiam eu!” a exclamat el, evident mandru de el insusi.

M-am uitat urat la perete, sperand ca el putea simti focul privirii mele de oriunde se afla.

“Dar e chiar iritant!” am adaugat eu. Si omule, asta era o afirmatie modesta!

Jake a ras.

“Esti atat de incapatanata.” a spus el printre rasete. “Dar eu tot te iubesc.”

“Cat de intelept.” am pufnit eu.

“Nu te mai bosumfla.” m-a mustrat el tachinant. “Stii ca te iubesc. Dar trebuie sa fug, fato. Sam tocmai a ajuns acasa.”

Am oftat.

“Si eu te iubesc.” i-am spus, doar pe jumatate jignita. “Spune-i lui Sam ca-l salut.”

A strigat un salut catre Sam fara sa indeparteze telefonul si eu m-am crispat.

“Si el te saluta.” m-a informat el.

Eu am ras.

“Ii spun lui Sam povestea despre armasarul zeu cu parul ca de bronz.” m-a informat el.

Eu am facut o grimasa. De asta mai aveam nevoie. Sa fiu luata peste picior de un cuplu gay de indieni.

“Tu ai adaugat partea cu armasarul.” i-am reamintit eu. “Cuvantul asta niciodata n-a iesit din gura mea.”

El m-a ignorat.

“Ma rog.” a facut el. “Trebuie sa incetezi sa mai fii acea Bella irascibila, ilogica, incapatanata in care te-a transformat faptul ca ai crescut fara o mamica si sa-i dai armasarului o sansa. Acorda-ti sansa de a fi fericita macar o data, te rog.”

“Bine, Dr. Philina.” am pufnit eu. “Multumesc de sfat. Acum inceteaza sa mai spui armasar. Ma face sa vars numai sa ma gandesc la asta.”

M-a ignorat din nou. Era aproape la fel de rau ca Alice! Omule, trebuie sa-mi gasesc niste prieteni noi.

“Si stiu ca Sam va fi de acord cu mine.” a spus el mandru.

Mi-am dat ochii peste cap.

“Ce stie Sam?” am intrebat eu retoric. “La urma urmei, e cu tine.”

El a pufnit.

“Te rog.” a facut el. “Ca si cum n-ai iesi cu mine daca ai putea. Crezi ca sunt aratos.”

Spune-i prietenului tau gay ca e aratos o data cand esti beata si nu te va lasa sa traiesti cu asta pentru restul eternitatii.”

“Imi pare rau Jake.” am oftat eu dramatic. “Dar pur si simplu nu esti genul meu.”

El a ras si eu am zambit desi incercasem sa n-o fac.

“Bine, acum te las, puicuto.” a continuat el sa rada. “Da-i armasarului o sansa.”

“Pa, Jake.” l-am intrerupt eu, inchizand inainte ca el sa ma mai prinda intr-o alta discutie stupida.

Am pus telefonul pe noptiera si m-am uitat la hartiile abandonate pentru a mia oara. Nu, asta n-avea sa se intample azi. Seful mai putea astepta inca o zi.

Sa-i dau lui Edward o sansa? Hmm, ei bine. Nici n-o sa ma gandesc la asta.

Am oftat frustrata. Sa-i dau lui Edward o sansa?

M-am rotit din nou cu scaunul. Banuiesc ca puteam vedea incotro ma indreptam cu asta…

Poate ar trebui sa fac o lista cu pro si contra.

________________

Ok, va garantez ca urmeaza o particica destul de stanjenitoare si al naibii de amuzanta :))) Probabil ati si ghicit

Ce parere aveti de capitolul asta?:D Vreo parte preferata? Ce asteptari mai aveti?

Sper ca v-a placut! Comentati! For another update! Stiti voi cum sta treaba! :D

Pupici:*:*:*

Dienutza